Farul Constanţa a învins-o duminică seara, acasă la Ovidiu, scor 3-1, pe Petrolul Ploieşti, într-un meci din etapa a 19-a a Superligii României. Este prima victorie pe teren propriu a constănţenilor după 8 etape.
Portarul ceh Lukáš Zima a intervenit încă din minutul 1, la şutul lui Constantin Budescu. În minutul 28, Marian Huja a comis un henţ în careu la o centrare a lui Dan Sârbu şi arbitrul Andrei Florin Chivulete a dictat penalty. A transformat Constantin Budescu, în minutul 31, şi gazdele au deschis scorul. Louis Munteanu a majorat scorul în minutul 52, din pasa brazilianului Rivaldinho, iar Ionuţ Larie a reuşit să înscrie pentru 3-0 în minutul 78. După patru minute Paul Papp a redus din diferenţă cu o lovitură de cap, stabilind scorul final.
Campioana României a reuşit prima victorie pe teren propriu după mai bine de două luni (2-1 cu Sepsi Sfântu Gheorghe în etapa a 11-a, 30 septembrie) şi este pe locul 6 în clasament, cu 28 de puncte, trecând peste Petrolul Ploiești, care ocupă poziţia a 7-a, cu 26 de puncte.
10.12.2023, Ovidiu, Stadion: "Central complex Academia Hagi", ora: 17:00
Farul Constanța - Petrolul Ploiești 3-1
Au marcat: 1-0 Constantin Budescu (30 penalty), 2-0 Louis Munteanu (52), 3-0 Ionuţ Larie (78), 3-1 Paul Papp (81)
Farul Constanţa: Aioani - Sârbu, Larie, M. Popescu (Diogo Queirós 79), Dussaut - Vână (Grosu 89), Artean, Grameni - L. Munteanu (Grigoryan 89), Rivaldinho (Mazilu 72), Budescu (Dănuleasa 79). Antrenor: Gheorghe Hagi.
Petrolul Ploiești: Zima - Papp, Meijers, Huja (Dumitriu 60), Ţicu - Doua, Seto (Mitrov 74), Jefferson (M. Roman II 61) - Musi (I. Răducan 74), Grozav (M. Rădulescu 89), Jair. Antrenor: Florin Pârvu.
Cartonaşe galbene: Budescu (35), M. Popescu (54), Dussaut (61)