"Alb-roşii" au deschis scorul prin Marius Ştefănescu (9), găsit liber în careu de albanezul Sherif Kallaku. "Alb-vişinii" au egalat prin fundaşul central sloven Matija Boben (21), cu o lovitură de cap din 6 metri, în urma unui corner executat de Ciprian Deac.
Tehnicianul Adrian Mutu a fost nevoit să schimbe înainte de startul meciului, pentru că stoperul croat Anton Krešić s-a accidentat la încălzire şi a fost înlocuit cu Vvasile Mogoş.
Covăsnenii au avut puţine oportunităţi, cea mai notabilă fiind cea a slovacului Branislav Niňaj (68), care nu a reuşit să ajungă la o minge trimisă în faţa porţii.
"Feroviarii" şi-au creat două mari ocazii, însă portarul Roland Niczuly l-a blocat pe Daniel Bîrligea (39), în situaţie de unu la unu, iar în final a respins şutul expediat de Durel Avounou de la 22 de metri (90+3).
CFR are o singură victorie în ultimele cinci etape, trei egaluri şi un eşec. În sezonul regular, cele două echipe ţi-au împărţit victoriile, CFR a câştigat cu 3-0, iar Sepsi OSK s-a impus cu 2-1. În clasament, CFR este pe locul 3 cu 28 de puncte, iar Sepsi este pe poziţia a 6-a, cu 23 de puncte.
29.03.2024, Sfântu Gheorghe, Stadion: "Sepsi Arena", ora: 20:30
Arbitru: George Cătălin Găman (Craiova), Spectatori: 5.647
PLAY-OFF: Sepsi Sfântu Gheorghe - CFR Cluj 1-1
Au marcat: 1-0 Marius Ştefănescu (9), 1-1 Matija Boben (21)
Sepsi OSK: Niczuly - D. Ciobotariu, Kecskés, Niňaj - Oroian (Oteliţă 61), N. Păun (Aganović 74), Kallaku (Šafranko 82), Fl. Ştefan (A. Dumitrescu 61) - M. Ştefănescu, Debeljuh, K. Varga (Alimi 61). Antrenor: Bernd Storck.
CFR Cluj: R. Sava - Cr. Manea, Boben, Mogoş, Camora - Muhar, Keita, Tachtsidis (Avounou 82) - Deac (Fica 86), Bîrligea (P. Michael 72), Otele. Antrenor: Adrian Mutu.
Cartonaşe galbene: Camora (47), Bîrligea (57), Deac (73)