Moldovenii au marcat primii, prin Sebastian Mailat (61), după o gafă de proporţii a lui Silviu Balaure, care a pasat direct la adversar după un corner al gazdelor. Sebastian Mailat l-a driblat pe portarul Cătălin Căbuz, ieşit la intercepţie şi a marcat în poarta goală.
Ardelenii au egalat in extremis, prin Cristian Neguţ (90+2), din lovitură liberă de la circa 24 de metri, profitând de plasamentul greşit al portarului Răzvan Ducan.
Sibienii au jucat în zece oameni din minutul 24, când italianul Alessandro Murgia a primit direct cartonaşul roşu pentru o intrare dură la argentinianul Enzo López.
FC Hermannstadt are o victorie şi 3 egaluri în ultimele 3 etape şi este neînvinsă acasă de 17 meciuri, în care a înregistrat 9 victorii şi 8 remize. FC Botoşani a obţinut doar 2 puncte în ultimele 7 deplasări. În meciurile directe din sezonul regular, la Botoşani scorul a fost egal, 2-2, iar FC Hermannstadt s-a impus cu 2-0 acasă.
19.04.2024, Sibiu, Stadion: "Municipal", ora: 17:30
Arbitru: Sebastian Colţescu (Bucureşti), Spectatori: 2.100
PLAY-OUT: FC Hermannstadt - FC Botoşani 1-1
Au marcat: 0-1 Sebastian Mailat (61), 1-1 Cristian Neguţ (90+2)
FC Hermannstadt: Căbuz - Butean, Bejan, Găman, Opruţ - Balaure (Neguţ 68), Murgia, Mino Sota (Fonseca 84), Ianis Stoica (D. Iancu 68) - Paraschiv, G. Iancu (Biceanu 68). Antrenor: Marius Măldărăşanu.
FC Botoşani: Ducan - R. Benzar (I. Filip 71), Sadiku, G. Miron, Ţigănaşu - Dican, Petro, Florescu (Mailat 46) - Mitrov (Gligor 90+3), Aldaír Ferreira (Kaprof 46), Enzo López (Margiotta 74). Antrenor: Bogdan Andone.
Cartonaşe galbene: Mino Sota (38) - Aldaír Ferreira (32), Sadiku (45+3), Kaprof (87)
Cartonaş roşu: Alessandro Murgia (24)