"Alb-albaştrii" au deschis scorul prin Louis Munteanu (40), care a marcat din alunecare, în urma unei centrări a lui Mihai Popescu. Scorul la pauză a fost egal, după ce kosovarul Albion Rrahmani a înscris din penalty (45+4), după un henţ comis în careu de Dragoş Nedelcu, la şutul lui Andrei Borza.
Constănţenii au făcut diferenţa în repriza secundă, prin două goluri marcate în decurs de 3 minute de jucători introduşi la pauză de Gheorghe Hagi. Luca Andronache (67) a înscris din pasa lui Louis Munteanu, iar Amine Benchaib (69) a înscris cu un şut la colţul lung.
Gazdele au mai avut ocazii de gol prin Louis Munteanu (14 bară), Rivaldinho (38) sau Ionuţ Vână (45). Mihai Popescu a marcat şi el (64), dar golul a fost anulat pentru ofsaid la Kévin Boli. Oaspeţii au ratat prin Ermal Krasniqi (55), Florent Hasani (78) şi Borisav Burmaz (82).
Farul a reuşit a 3-a victorie consecutivă. Rapid rămâne cu un singur punct obţinut în play-off. În meciurile directe din acest sezon, în sezonul regular, Rapid a învins cu 3-1 în Giuleşti, iar la Ovidiu a fost egal, iar în play-off, Farul a câştigat ambele partide, 2-1 în Giuleşti, 3-1 la Ovidiu.
24.04.2024, Ovidiu, Stadion: "Central complex Academia Hagi", ora: 19:00
Arbitru: Sebastian Colţescu (Bucureşti), Spectatori: 4.104
PLAY-OFF: Farul Constanța - Rapid București 3-1
Au marcat: 1-0 Louis Munteanu (40), 1-1 Albion Rrahmani (45+4 penalty), 2-1, Luca Andronache (67), 3-1 Amine Benchaib (69)
Farul: Buzbuchi - M. Popescu, Larie (Gustavo Marins 73), K. Boli, Kiki (Cr. Ganea 56) - Vână, Nedelcu (Diogo Queirós 46), Grameni - Deaconu (Benchaib 46), L. Munteanu, Rivaldinho (Andronache 46). Antrenor: Gheorghe Hagi.
Rapid: Aioani (Draghia 46) - Braun, I. Cristea, D. Grigore (Emmers 66), Borza - Oaidă (Käit 75), P. Iacob - Krasniqi (Bamgboye 60), Hasani, Petrila (Burmaz 75) - Rrahmani. Antrenor: Bogdan Lobonţ.
Cartonaşe galbene: Andronache (90) - D. Grigore (84)
Irina HAMO