Selecţionata Portugaliei s-a calificat în optimile de finală ale
Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a învins formaţia Turciei cu scorul de 3-0 (2-0), sâmbătă, pe BVB Stadion din Dortmund, în Grupa F.
Portugalia a câştigat neaşteptat de uşor, prin golurile marcate de Bernardo Silva (21), Samet Akaydin (28, autogol) şi Bruno Fernandes (56).
Portugalia a început bine şi a avut o ocazie în chiar minutul 2, prin Ronaldo, care a trimis din voleu pe lângă poartă.
Echipa pregătită de Roberto Martinez a deschis scorul în minutul 21, după ce Bernardo Silva a reluat în plasă centrarea lui Rafael Leao.
Portugalia s-a desprins după o gafă imensă a defensivei adverse, fundaşul Samet Akaydin spre poartă părăsită de Altay Bayindir, rezultând astfel un gol uluitor (28).
Turcia a reacţionat imediat, dar Diogo Costa a a respins şutul de Kerem Akturkoglu (31).
Lusitanii au mai avut o situaţie bună până la pauză, dar Cristiano Ronaldo (37) a şutat peste poartă din marginea careului.
În debutul reprizei secunde, Cristiano Ronaldo a dejucat pasul la ofsaid al turcilor şi l-a servit perfect pe Bruno Fernandes, care a marcat simplu (56).
Turcia a dominat ultimele 20 de minute ale partidei şi a căutat golul de onoare, dar portughezii s-au apărat bine şi au reuşit să conserve rezultatul.
Bernardo Silva a fost aproape de al doilea său gol, însă Merih Demiral a blocat reluarea portughezului (90).
În celălalt meci al grupei, Cehia şi Georgia au încheiat nedecis.
Ultimele meciuri vor avea loc pe 26 iunie, Cehia - Turcia (Hamburg, 22:00) şi Georgia - Portugalia (Gelsenkirchen, 22:00).
EURO 2024 - Grupa F
Dortmund, BVB Stadion
Turcia - Portugalia 0-3 (0-2)
Au marcat: Bernardo Silva (21), Samet Akaydin (28, autogol), Bruno Fernandes (56)
Turcia: 12. Altay Bayindir - 2. Zeki Celik, 14. Abdulkerim Bardakci, 4. Samet Akaydin (3. Merih Demiral, 75), 20. Ferdi Kadioglu - 6. Orkun Kokcu (11. Yusuf Yazici, 46), 10. Hakan Calhanoglu (căpitan), 22. Kaan Ayhan (16. Ismail Yuksek, 58) - 25. Yunus Akgun (8. Arda Guler, 70), 21. Bariş Yilmaz, 7. Kerem Akturkoglu (19. Kenan Yildiz, 58). Selecţioner: Vincenzo Montella.
Rezerve neutilizate: 23. Ugurcan Cakir - 13. Ahmetcan Kaplan, 18. Mert Muldur, 5. Okay Yokuşlu, 15. Salih Ozcan, 9. Cenk Tosun, 24. Semih Kilicsoy, 26. Bertug Yildirim.
Portugalia: 22. Diogo Costa - 20. Joao Cancelo (2. Nelson Semedo, 68), 3. Pepe (24. Antonio Silva, 83), 4. Ruben Dias, 19. Nuno Mendes - 6. Joao Palhinha (18. Ruben Neves, 46), 23. Vitinha (15. Joao Neves, 88), 8. Bruno Fernandes - 10. Bernardo Silva, 7. Cristiano Ronaldo (căpitan), 17. Rafael Leao (25. Pedro Neto, 46). Selecţioner: Roberto Martinez.
Rezerve neutilizate: 1. Rui Patricio, 12. Jose Sa - 5. Diogo Dalot, 14. Goncalo Inacio, 13. Danilo Pereira, 16. Matheus Nunes, 26. Francisco Conceicao, 9. Goncalo Ramos, 11. Joao Felix, 21. Diogo Jota.
Cartonaşe galbene: Bardakci (25), Rafael Leao (39), Samet Akaydin (42), Zeki Celik (43), Joao Palhinha (45).
Arbitru: Felix Zwayer; arbitri asistenţi: Stefan Lupp, Marco Achmuller (toţi din Germania); al patrulea oficial: Jesus Gil Manzano (Spania). Arbitru video: Bastian Dankert (Germania); arbitri asistenţi video: Christian Dingert (Germania), Rob Dieperink (Olanda).
Clasament - Grupa F |
|
Echipa |
P |
J |
C |
E |
I |
GM |
GP |
+/- |
1 |
Portugalia |
6 |
2 |
2 |
0 |
0 |
5 |
1 |
4 |
2 |
Turcia |
3 |
2 |
1 |
0 |
1 |
3 |
4 |
-1 |
3 |
Cehia |
1 |
2 |
0 |
1 |
1 |
2 |
3 |
-1 |
4 |
Georgia |
1 |
2 |
0 |
1 |
1 |
2 |
4 |
-2 |