Selecţionatele Danemarcei şi Serbiei au încheiat la egalitate, 0-0, marţi seara, pe Football Arena din Munchen, în
Grupa C a Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, rezultat în urma căruia Danemarca s-a calificat în optimi, iar Serbia este eliminată.
Danemarca încheie pe poziţia secundă în grupă cu acest punct şi va juca în optimi contra Germaniei, câştigătoarea Grupei A.
Danezi, care au înregistrat trei egaluri, au avut cele mai clare ocazii de gol, căutând victoria în acest meci, deşi le era suficient egalul. Serbia, care era obligată să câştige, a avut foarte puţine realizări, în ciuda jucătorilor cu cotă pe care îi are în lot.
Bah (16) a reluat cu capul pe lângă poartă la centrarea lui Maehle. Eriksen (21) a trimis un şut bun din afara careului, dar Rajkovic a respins.
Hoejlund (32) a şutat la colţul scurt, însă Rajkovic a reţinut. Danezii au mai avut o ocazie până la pauză, prin Wind (39), care a alunecat la 15 metri şi a trimis din cădere peste poartă.
În repriza secundă, Vestergaard (65) a expediat o lovitură de cap de la 10 metri, dar fără probleme pentru Rajkovic.
Serbia a forţat doar spre final, când Mitrovic a şutat pe lângă poartă (81), Vlahovic a reluat cu capul peste (89), iar Milinkovic-Savic a trimis un şut slab de la 16 metri, prins de Pickford în doi timpi (90+2).
Danezii nu au renunţat la gândul victoriei şi Zivkovic (86) a respins providenţial centrarea lui Maehle dintre doi atacanţi danezi.
Deşi a fost încurajată din tribune de legendarul tenisman Novak Djokovic, Serbia rămâne cu o singură victorie la EURO în ultimele 14 meciuri (patru egaluri, nouă eşecuri), 1-0 ca Iugoslavia contra Norvegiei, la EURO 2000.
Danemarca nu va conta în optimi pe mijlocaşul Hjulmand, suspendat pentru două cartonaşe galbene.
Danezii, la egalitate perfectă cu Slovenia, au obţinut în cele din urmă locul al doilea, graţie clasamentului fair play.
EURO 2024 - Grupa C
Munchen, Football Arena
Danemarca - Serbia 0-0
Au marcat: -
Danemarca: 1. Kasper Schmeichel (căpitan) - 2. Joachim Andersen, 6. Andreas Christensen, 3. Jannik Vestergaard - 18. Alexander Bah (17. Victor Kristiansen, 77), 21. Morten Hjulmand (8. Thomas Delaney, 77), 23. Pierre-Emile Hoejbjerg, 5. Joakim Maehle - 10. Christian Eriksen (20. Yussuf Poulsen, 88) - 19. Jonas Wind (11. Andreas Skov Olsen, 46), 9. Rasmus Hoejlund (12. Kasper Dolberg, 59). Selecţioner: Kasper Hjulmand.
Rezerve neutilizate: 16. Mads Hermansen, 22. Frederik Roennow - 4. Simon Kjaer, 13. Mathias Joergensen, 25. Rasmus Kristensen 7. Mathias Jensen, 15. Christian Noergaard, 24. Anders Dreyer, 26. Jacob Bruun Larsen, 14. Mikkel Damsgaard.
Serbia: 1. Predrag Rajkovic - 13. Milos Veljkovic, 4. Nikola Milenkovic, 2. Strahinja Pavlovic - 16. Srdjan Mijailovic (25. Filip Mladenovic, 73), 17. Ivan Ilic (7. Dusan Vlahovic, 67), 6. Nemanja Gudelj (8. Luka Jovic, 46), 14. Andrija Zivkovic - 19. Lazar Samardzic (10. Dusan Tadic, 46), 22. Sasa Lukic (20. Sergej Milinkovic-Savic, 87) - 9. Aleksandar Mitrovic (căpitan). Selecţioner: Dragan Stojkovic.
Rezerve neutilizate: 12. Djordje Petrovic, 23. Vanja Milinkovic-Savic - 3. Nemanja Stojic, 15. Srdjan Babic, 24. Uros Spajic, 5. Nemanja Maksimovic, 21. Mijat Gacinovic, 26. Veljko Birmancevic, 18. Petar Ratkov.
Cartonaşe galbene: Milenkovic (4), Wind (28), Morten Hjulmand (30), Mitrovic (83).
Arbitru: Francois Letexier;
arbitri asistenţi: Cyril Mugnier, Mehdi Rahmouni (toţi din Franţa);
al patrulea oficial: Donatas Rumsas (Lituania).
Arbitru video: Bastian Dankert (Germania);
arbitri asistenţi video: Fedayi San (Elveţia), Pol van Boekel (Olanda).
Clasament Grupa C |
|
Echipa |
P |
J |
C |
E |
I |
GM |
GP |
+/- |
1 |
Anglia |
5 |
3 |
1 |
2 |
0 |
2 |
1 |
1 |
2 |
Danemarca |
3 |
3 |
0 |
3 |
0 |
2 |
2 |
0 |
3 |
Slovenia |
3 |
3 |
0 |
3 |
0 |
2 |
2 |
0 |
4 |
Serbia |
2 |
3 |
0 |
2 |
1 |
1 |
2 |
-1 |