CFR Cluj a fost ţinută în şah de echipa belarusă Neman Grodno, 0-0, joi seara, pe stadionul "Dr. Constantin Rădulescu" din Cluj Napoca, în prima manşă din turul secund preliminar al competiţiei de fotbal Conference League.
Vicecampioana României nu a reuşit să se impună în faţa unei formaţii care a făcut un joc bun, arătând o bună organizare şi omogenitate.
Oaspeţii au avut primele ocazii ale partidei, dar Pantia (18) a tras peste poartă din lovitură liberă, iar Sava a respins şutul expediat de Alikulov (20) la colţul lung.
Prima ocazie a echipei ardelene, una foarte mare, a fost irosită de grecul Tachtsidis (21), cu un voleu de la 12 metri pe lângă poartă.
Kamara a fost blocat în careu (33), Keita a tras peste poartă (33), iar şutul lui Muhar (35) a fost prins de Belov.
Clujenii au mai avut o ocazie chiar înainte de pauză, dar Bîrligea nu a ajuns la centrarea lui Tachtsidis la 6 metri (45+1).
La reluare, Bîrligea (47) a şutat la colţul lung, dar mingea s-a dus pe lângă poartă.
În minutul 72, Korenica a fost faultat de portar în careu, însă, în loc să se dicteze penalty pentru CFR, s-a semnalizat ofsaid în mod eronat.
CFR a mai ratat prin Mogoş (90+2), lovitura sa de cap fiind apărată de Belov, şi prin Adrian Păun (90+3), care şutat peste din careu.
Meciul din manşa secundă va avea loc pe 1 august, pe Gyirmoti Stadion din Győr (Ungaria), de la ora 21:00, şi va fi condus de cipriotul Andreas Argyrou.
În cazul în care va elimina echipa belarusă, CFR Cluj va întâlni în turul al treilea din Conference League pe învinsa dintre Sporting Braga (Portugalia) şi Maccabi Petah-Tikva FC (Israel), din Europa League. CFR ar juca primul meci în deplasare.
Conference League - turul al doilea preliminar (prima manşă)
Cluj-Napoca, Stadionul "Dr. Constantin Rădulescu", Ora: 20:30
CFR Cluj - Neman Grodno 0-0
Au marcat: -
CFR Cluj: 90. Răzvan Sava - 19. Vasile Mogoş, 42. Matija Boben, 27. Matei Ilie, 45. Mario Camora (căpitan) - 73. Karlo Muhar (11. Adrian Păun, 81), 18. Kader Keita, 77. Panagiotis Tachtsidis - 10. Ciprian Deac (96. Beni Nkololo, 64), 9. Daniel Bîrligea (99. Peter Michael, 64), 7. Mohammed Kamara (17. Meriton Korenica, 46). Antrenor: Dan Petrescu.
Rezerve neutilizate: 1. Rareş Gal, 89. Otto Hindrich - 2. Armend Thaqi, 3. Aly Abeid, 6. Arlind Ajeti, 26. Andrei Artean, 71. Ionuţ Peteleu, , 82. Alin Fică.
Neman Grodno: 12. Maksim Belov - 4. Andrei Vasiliev (11. Ilia Kuharcik, 83), 20. Ivan Sadovnicii (căpitan), 5. Iegor Parhomenko, 8. Iuri Pantia - 24. Andrei Iakimov (15. Oleg Evdokimov, 64), 47. Mihail Kozlov (46. Aleksei Legcilin, 90) - 33. Sergei Karpovici, 17. Iegor Zubovici (18. Maksim Kravţov, 83), 10. Guljigit Alikulov - 7. Leonard Gweth (88. Pavel Saviţki, 64). Antrenor: Igor Kovalevici.
Rezerve neutilizate: 1. Artur Malievski - 9. Igor Costrov, 13. Aleksei Daineka, 14. Aleksandr Aniukevici, 32. Iuri Pavliukoveţ, 55. Aleksei Lavrik, 90. Vladislav Kosmînin.
Cartonaşe galbene: Gweth (36), Sadovnicii (62), Mogoş (87), Păun (90).
Arbitru: Milos Gigovic; arbitri asistenţi: Marko Peric, Amir Kadic; al patrulea oficial: Dragan Petrovic (toţi din Bosnia-Herţegovina). Observator pentru arbitri: Gheorghi Vadacikoria (Georgia); Delegat UEFA: Vahan Berahcian (Armenia).
Dan Petrescu: "Eu ştiu ce meci va fi în retur. Pentru că de fiecare dată când am jucat cu echipe din Belarus meciurile s-au terminat 0-0, 1-0 sau 1-1. Pentru că echipele din fostul spaţiu sovietic sunt foarte bine pregătite fizic, agresive şi organizate. Ei azi nu au riscat nimic, au jucat simplu şi corect. Noi am pus mai multă presiune în repriza a doua, am avut şi două penalty-uri neacordate... chiar aş vrea să le revăd. Dar nu e VAR, iar nouă azi ne-a lipsit VAR-ul. Dacă dădeam gol se schimba meciul şi poate jucam şi noi altfel la 1-0. Dar asta e, bine că nu am primit gol până la urmă. Deplasarea e în Ungaria, bine că nu e aşa de lungă. În acelaşi timp, cei de la Grodno nu au meci, se vor odihni şi se vor pregăti. Va fi greu returul, e posibil să fie şi prelungiri, şi lovituri de departajare, e posibil orice. Azi slăbiciunea lor a fost că au căzut puţin fizic pe final, dar în rest au stat foarte bine în teren, ne-au pus probleme. Şi după egalul ăsta au şi moralul bun. Trebuie să fim realişti, avem şansele noastre, trebuie să mergem acolo să ne calificăm".