FCSB a obţinut o victorie mare cu echipa greacă PAOK Salonic, cu scorul de 1-0 (1-0), joi seara, pe stadionul "Toumba" din Salonic, în etapa a doua a competiţiei de fotbal Europa League, deşi a jucat aproape o repriză în inferioritate numerică.
Unicul gol al partidei a fost reuşit de Daniel Bîrligea (45+8), iar căpitanul Darius Olaru a fost eliminat pentru al doilea cartonaş galben în minutul 55.
FCSB a obţinut o victorie muncită, în faţa unei formaţii aflate în criză, ajunsă la trei înfrângeri consecutive în toate competiţiile.
Campioana Greciei a controlat jocul de la început, iar ghanezul Baba a avut prima ocazie (9), dar Târnovanu a respins lovitura sa de cap. Brazilianul Taison (14) a şutat peste poartă, iar un minut mai târziu a fost imitat de Şut, la poarta cealaltă.
Echipa antrenată de Răzvan Lucescu a avut o bară prin Despodov (28), care a şutat din unghi.
FCSB a replicat prin Şut, care a executat bine o lovitură liberă de la 22 de metri (30), dar Kotarski a respins.
Camara a trimis peste poartă de la 20 de metri (32), Taison (39) a fost blocat in extremis de Târnovanu, iar acelaşi Camara (41) a expediat o lovitură de cap care a trecut puţin pe lângă poartă.
În ultimele momente ale primei reprize (45+8), Bîrligea a marcat din 6 metri, la centrarea lui Olaru.
PAOK a continuat să domine jocul şi după pauză, însă a făcut-o steril în acea mai mare parte a timpului.
Despodov (52) a şutat pe lângă vinclu din marginea careului.
În min. 55, Olaru a pus mâna pe minge, pretinzând că a fost faultat şi a primit al doilea cartonaş galben pentru henţ, lăsându-şi echipa în zece oameni. FCSB îl pierduse şi pe Mihai Lixandru, ieşit accidentat în finalul primei reprize.
Din acel moment, jocul s-a desfăşurat în sens unic, spre poarta lui Târnovanu, grecii reuşind să îşi creeze şi ocazii bune de gol, însă au fost lipsiţi de inspiraţie la finalizare, dar şi de şansă.
Sastre (60) a şutat periculos din marginea careului, dar mingea s-a dus puţin alături de ţintă.
Konstantelias (61) a trimis din 7 metri, dar Târnovanu a fost la post. Portarul campioanei României a respins miraculos lovitura de cap a lui Ozdoev, un minut mai târziu (62).
Târnovanu nu a avut emoţii la lovitura de cap a lui Bakayoko (85), iar Baba (86) a şutat din întoarcere, însă pe lângă poartă. Târnovanu a apărat şi lovitura trimisă cu capul de Bakayoko (90+1), iar apoi a fost salvat de şansă la ocazia lui Michailidis (90+7), care a trimis cu cu spatele în bară. Ultima oportunitate a grecilor a fost şutul lui Konstantelias (90+10), care s-a dus pe lângă poartă.
FCSB obţine a doua victorie consecutivă în competiţie, după 4-1 cu letonii de la RFS, săptămâna trecută, la Bucureşti. Campioana României le va mai întâlni în acest sezon de Europa League pe Glasgow Rangers (24 octombrie, în deplasare), FC Midtjylland (7 noiembrie, acasă), Olympiakos Pireu (28 noiembrie, acasă), Hoffenheim (12 decembrie, în deplasare), Qarabag (23 ianuarie, în deplasare) şi Manchester United (30 ianuarie, acasă).
PAOK a pierdut şi primul meci din competiţie, 1-3 cu Galatasaray, la Istanbul.
Europa League - etapa a doua
03.10.2024, Ora: 22:00, Salonic, Stadion: "Toumba", Spectatori: 14.340
PAOK Salonic - FCSB 0-1 (0-1)
A marcat: 0-1 Daniel Bîrligea (45+8)
PAOK: 42. Dominik Kotarski - 23. Joan Sastre (14. Andrija Zivkovic, 70), 16. Tomasz Kedziora, 5. Ioannis Michailidis, 21. Abdul Rahman Baba - 2. Mady Camara (8. Tiemoue Bakayoko, 69), 27. Magomed Ozdoev (22. Stefan Schwab, 73) - 77. Kiril Despodov (47. Shola Shoretire, 83), 7. Giannis Konstantelias, 11. Taison (căpitan) - 9. Fedor Cealov (34. Tarik Tissoudali, 70). Antrenor: Răzvan Lucescu.
Rezerve neutilizate: 41. Dimitrios Monastirlis, 54. Konstantinos Balomenos - 19. Jonny, 25. Konstantinos Thymianis.
FCSB: 32. Ştefan Târnovanu - 2. Valentin Creţu, 5. Joyskim Dawa, 17. Mihai Popescu, 33. Risto Radunovic - 8. Adrian Şut, 16. Mihai Lixandru (18. Malcom Edjouma, 45+6) - 25. Alexandru Băluţă (11. David Miculescu, 46), 27. Darius Olaru (căpitan), 7. Florin Tănase (10. Octavian Popescu, 65) - 9. Daniel Bîrligea (42. Baba Alhassan, 78). Antrenor: Elias Charalambous.
Rezerve neutilizate: 99. Andrei Vlad - 3. Ionuţ Panţâru, 15. Marius Ştefănescu, 19. Daniel Popa, 21. Vlad Chiricheş, 24. Wiliam Baeten, 28. Alexandru Pantea, 29. Alexandru Musi.
Arbitru: Sascha Stegemann; arbitri asistenţi: Marco Achmueller, Christof Guensch; al patrulea oficial: Martin Petersen (toţi din Germania). Arbitru video: Pascal Muller; arbitru asistent video: Katrin Rafalski (ambii din Germania). Observator UEFA pentru arbitri: Gylfi Thor Orrason (Islanda); Delegat UEFA: Dane Jost (Slovenia).
Cartonaşe galbene: Camara (3), Tănase (16), Lucescu (26), M. Popescu (43), Sastre (45+2), Olaru (45+4, 55), Bîrligea (71), Târnovanu (87).
Cartonaş roşu: DariusOlaru (55).
FCSB, Lazio, Lyon, Tottenham şi Anderlecht sunt singurele echipe cu punctaj maxim după două etape în competiţia de fotbal Europa League. Dacă FCSB a câştigat la Salonic, 1-0 cu PAOK, Lazio a dispus de Nice (fără internaţionalul român de tineret Rareş Ilie) cu 4-1. Lyon a câştigat cu acelaşi scor la Glasgow, cu Rangers, echipă la care e legitimat internaţionalul român Ianis Hagi (fără drept de joc în competiţie). Malick Fofana a fost omul meciului, cu o dublă şi două pase de gol, fructificate de Alexandre Lacazette. Tottenham, fără Radu Drăguşin (suspendat după cartonaşul roşu încasat în prima etapă), a câştigat cu 2-1 la Budapesta, cu Ferencvaros. Anderlecht a obţinut şi ea o victorie în deplasare, cu Real Sociedad (2-1).
Clasament
1. Lazio Roma 2 2 0 0 7-1 6
2. Olympique Lyon 2 2 0 0 6-1 6
3. Tottenham Hotspur 2 2 0 0 5-1 6
3. Fotbal Club FCSB 2 2 0 0 5-1 6
5. RSC Anderlecht 2 2 0 0 4-2 6
Răzvan Lucescu: "Avem şi noi partea noastră de vină. Nu vreau să intru în prea multe discuţii şi analize. Pe de altă parte, din experienţa mea, sunt astfel de perioade, în care orice ai face nu reuşeşti să câştigi, şi invers, la cea mai mică greşeală pe care o faci, primeşti gol. Aşa s-a întâmplat şi duminică, şi meciul de astăzi a fost asemănător. Un gol marcat în prima repriză de către noi ar fi însemnat cu totul şi cu totul altceva. Probabil că în momentul de faţă jucăm cu prea mare dorinţă de a reuşi, pentru că nu am fost capabili să marcăm, aşa cum s-a întâmplat în toate aceste meciuri, presiunea pe jucători creşte şi de aici apar ratările. Nu ne rămâne nimic altceva de făcut decât să luptăm. Asta este viaţa noastră, meseria noastră, trebuie să trecem la luptă. Avem şi noi multe de schimbat, dar avem şi mulţi jucători noi aduşi în această vară şi toate aceste elemente nu sunt bine închegate şi puse la punct. Nu există acea convingere unul în celălalt. Noi trebuie să ne luptăm ca să trecem peste astfel de momente. Lipseşte şi norocul, poate că în altă perioadă am fost mai norocoşi. Am câştigat, am câştigat încrederea apoi, în fotbal eşti pus în situaţii total imprevizibile şi trebuie să reacţionezi. Acum suntem într-o astfel de situaţie, rămân la părerea că acolo în faţă nu reuşim să gestionăm foarte bine ceea ce ar trebui să facem, nu mai suntem atât de agresivi".
Elias Charalambous: "Nu este un miracol această victorie, este vorba despre atitudine şi despre efortul depus de jucători, aceste lucruri au făcut diferenţa. Vreau să îmi felicit jucătorii pentru că au făcut un joc foarte bun şi au depus un efort fantastic. Ştiam de dinainte că vom avea un meci greu aici, dar foamea de rezultat, disciplina, determinarea arătate au făcut diferenţa astăzi şi am reuşit să câştigăm. Meciul a fost cu atât mai greu şi victoria cu atât mai valoroasă cu cât ne-am confruntat cu accidentări, cu eliminări. Pentru noi este cel mai bun mod de a începe competiţia, cu două victorii, însă acum trebuie să ne concentrăm şi pe campionat. Este un meci de fotbal, se întâmplă lucruri de acest gen. Arbitrul a luat decizii bune în general astăzi, nu am ce să spun. Încă nu ştim sigur care e situaţia lui, trebuie să aşteptăm. Sper că nu este nimic grav, dar nu ştim. Şi nu vreau să spun ceva ce nu ştiu sigur. Mâine doctorii vor face investigaţii amănunţite şi vor stabili clar diagnosticul".
Darius Olaru: "Ne bucurăm că într-un final am reuşit să câştigăm trei puncte mari în deplasare, împotriva unei echipe foarte bune, pe un teren greu şi cu un om în minus. A fost o seară nebună şi dificilă, dar am reuşit să câştigăm cele trei puncte. Eu am inventat acel gol, iar după aceea arbitrul a inventat acel cartonaş roşu pentru mine... Nu ştiu, la acea fază am condus mingea 30-40 de metri cu om în spate, m-a împins constant, iar când am căzut pe minge mi-a arătat foarte uşor cartonaşul galben. Şi la primul galben a fost uşor, pentru că am dat clar în minge, atunci când se accidentează şi Lixandru. Nu ştiu, îmi pare rău, însă, în acelaşi timp, mă bucur... colegii au făcut treabă bună şi fără mine. Sunt trei puncte mari, fără mine, cu mine, importante sunt punctele. Cea mai mare pierdere în seara asta este Lixandru, cumva mi-aş dori să nu se fi accidentat, dar din ce am văzut e ceva destul de grav. Sper să fie tare şi sunt sigur că va reveni mai puternic".
Daniel Bîrligea: "Sunt foarte mândru de toate sacrificiile pe care le-au făcut astăzi toţi băieţii. Mai bine de 60 de minute am jucat în 10 oameni. Şi arbitrul a fost un pic de partea cealaltă, dar am reuşit cu multă luptă să scoatem un miracol. La gol e mai mult meritul lui Olaru, care s-a luptat pentru minge. Trebuia să luptăm, aveam 1-0 şi trebuia să apărăm rezultatul. Asta am făcut cu toţii, am alunecat, ne-am bătut la cap, ne-am bătut pentru fiecare minge. Dumnezeu ne-a ajutat şi a ieşit foarte bine. Avem 6 puncte acum, nu ni le mai fură nimeni. Mai avem şase meciuri în care mai putem face puncte. Dar acum ne gândim la Buzău, să ne revenim şi în campionat şi să ajungem acolo sus".
Gigi Becali: "A fost incredibil. Am sperat doar în Dumnezeu să facă o minune, să putem rămâne cu scorul de 1-0. Asta s-a și întâmplat. Ăsta este cel mai mare rezultat, să bați PAOK în zece oameni. Ce Manchester United?! Foarte bine că a luat Olaru roșu, poate cu el în teren ne egalau. Așa a vrut să arate Dumnezeu. L-am bătut pe Răzvan Lucescu, să demonstrez că Ferguson e mai puternic decât el. A fost totul perfect, inclusiv schimbările pe care le-am făcut la pauză. Miculescu a câștigat toate duelurile. Niciodată în viața mea nu am avut o asemenea convingere că vom câștiga. După ce a luat roșu Olaru, mi-a fost teamă, emoția a fost doar în zece. Visez la mai mult, e normal. Visăm la primele opt poziții, asta țintim. Avem deja șase puncte și 900.000 euro din victorii, iar Bîrligea și-a scos deja banii. Situația lui Lixandru este gravă, are o problemă la ligamente, va sta cel puțin șase luni. Hai să nu vorbim despre asta. Nu putem combina durerea cu bucuria, doar să ne bucurăm. Olaru și Bîrligea m-au încântat. A fost creația lui Olaru, iar Bîrligea s-a luptat ca un leu. Mi-a plăcut și Miculescu, Dawa, Popescu, Crețu... toată echipa! Am câștigat în zece oameni, mai poți spune că îți place de cineva? Toată echipa a fost extraordinară. Eu nu am îndoieli la echipa asta. Din când în când, mai zic câte ceva de ei, doar să îi motivez. I-am spus și lui Mihai, dacă îl aveam pe Bîrligea, îi spulberam pe Sparta. Atacăm toate fronturile, mă interesează și partida cu Buzăul. Trebuie să câștigăm toate războaiele. Este mare bucurie, mare victorie, atât pentru noi, cât și pentru români. I-am spulberat pe PAOK în zece oameni! Să nu vorbim de Lixandru, avem înlocuitori. Noi jucăm cu un singur închizător, nu are rost să vorbim acum, vreau să mă bucur de ceea ce am făcut. Legat de informația cu Ianis Hagi, nu este nimic adevărat. Mie mi-ar plăcea să vină, însă este greu. Dacă s-ar întoarce în România, l-aș vedea la Farul, să își ajute tatăl. Eu cred în echipa asta, Galatasaray a făcut 2-2 cu echipa pe care noi am bătut-o cu 4-1. Suntem mai puternici pe toate flancurile. Față de anii trecuți, este o diferență mare".