"Câinii roșii" au deschis scorul prin fundaşul togolez Josué Homawoo (33), cu o lovitură de cap la cornerul executat de bulgarul Gheorghi Milanov, dar acordat eronat.
"Feroviarii" au egalat în finalul primei reprize, prin Louis Munteanu (45+2), care a profitat de o ciocnire între portarul Adnan Golubović şi Kennedy Boateng.
Dinamo a mai înscris o dată, prin Cătălin Cârjan (41), însă golul a fost anulat pentru ofsaid.
"Alb-roșii" au avut după pauză ocazii mari prin Cătălin Cârjan (69) şi Dennis Politic (72), dat portarul Otto Hindrich a avut intervenţii salutare.
"Alb-vișinii" au fost foarte aproape de gol prin Peter Michael (80), dar încercarea sa de lob s-a dus peste poartă.
Dinamo venea după victorii cu FC Hermannstadt şi UTA. CFR este neînvinsă de 5 etape, în care a înregistrat 2 victorii şi 3 egaluri.
În tur, CFR Cluj s-a impus cu 3-2, după ce Dinamo a avut 2-0 (Ciprian Deac 42 penalty, Daniel Bîrligea 52, Panagiotios Tachtisdis 90+3 - Cătălin Cârjan 14, Hakim Abdallah 34).
08.11.2024, București, Stadion: "Arcul de Triumf", ora: 21:00
Arbitru: Adrian Viorel Cojocaru (Galaţi), Spectatori: 5.641
Dinamo București - CFR Cluj 1-1
Au marcat: 1-0 Josué Homawoo (33), 1-1 Louis Munteanu (45+2)
Dinamo: Golubović (Al. Roşca 45) - Cr. Costin, K. Boateng, Homawoo (Patriche 85), Opruţ (Antonio Luna 79) - P. Olsen, Gnahoré, Cârjan - Milanov (Alberto Soro 85), Selmani, Politic. Antrenor: Željko Kopić.
CFR Cluj: Hindrich - Mogoş, Léo Bolgado, Aly Abeid, Camora (M. Ilie 46) - Đoković, K. Keita (Fică 46), Tachtsidis - Deac, L. Munteanu (P. Michael 77), Postolachi (Korenica 75). Antrenor: Dan Petrescu.
Cartonaşe galbene: Selmani (20), Opruţ (62), K. Boateng (81) - K. Keita (27)
Željko Kopić: "Cred că în primul meci i-am surprins, pentru că nimeni nu se aștepta să jucăm așa, la cum arătase ultimul nostru sezon. De data asta am arătat ca o echipă cu adevărată, nu a mai fost surprinzător că am fost o echipă cu personalitate, cu forță. Și încă ceva ce simt că este important. Pe acest stadion, forța noastră este cu totul alta. Cu tot respectul pentru Arena Națională, unde gazonul este grozav, dar cred că echipa mai degrabă se simte acasă aici. Cred că personalitatea noastră și încrederea că nu trebuie să așteptăm să cadă ceva, ci că putem controla jocul, că putem domina, reprezintă cea mai mare diferență. M-am întrebat cum vom reacționa în repriza secundă, dar reacția întregii echipe a fost bună. Roșca s-a adaptat bine, a oferit încredere echipei. La final, toată lumea a fost puțin dezamăgită, simțim că am fost aproape să câștigăm, dar prestația noastră a fost bună. Trebuie să continuăm să muncim și să jucăm așa".
Dan Petrescu: "Cred că s-a echilibrat jocul în prima repriză. 1-1 la pauză era mincinos. În a doua repriză, puteam câştiga şi noi, puteau câştiga şi ei. Cred că e un rezultat echitabil. E un punct în deplasare, un punct important. E clar că era bine dacă Michael marca, săracul, n-a dat niciun gol, era terminat după meci. Mă îngrijorează că în prima repriză nu am arătat bine, dar nu avem timp, peste trei zile e alt joc. Ne aşteaptă un meci incredibil de greu la Galaţi, că ei au făcut egal astăzi, au nevoie de victorie pentru a intra în play-off. Cred că e prima oară anul ăsta când am avut o decizie VAR pro. În luna noiembrie parcă s-a sucit ceva, aşa, suntem mai norocoşi. Suferim în apărare şi nu ştiu ce trebuie să facem. Nu are rost să vorbim de întăriri, cred că avem destui jucători. Camora se simţea foarte rău, de-asta l-am schimbat la pauză, Louis Munteanu avea dureri la spate, a jucat cu dureri la spate. Trec etapele, mai e puţin şi începe play-off-ul şi toate sunt acolo. Nu cred că se gândeşte nimeni la titlu, toţi se gândesc la play-off, că niciodată nu a fost aşa strâns. Eu zic că primele 12 echipe pot să ajungă acolo. Să vedem ce se va întâmpla la iarnă".