Delegaţia echipei de fotbal Politehnica Iaşi va pleca joi în stagiul de pregătire din Antalya, care va dura 12 zile, după ce va înnopta miercuri în Capitală.
Vor face deplasarea în Turcia portarii Brăneţ, Pleşca şi Marc, fundaşii Buta, Onuţ, Cr. L. Munteanu, Apetroaie, Adrian Ilie, Pecnik, Todescato, mijlocaşii Nuno Viveiros, Straton, Gavatorta, R. Miclea, Milea, Sfârlea, M. Oprea, Bersnjak, Montiel, Ignatov, atacanţii Cr. Bratu, Bâlbă, Pălimaru şi Leandro.
În Turcia, fotbaliştii ieşeni vor disputa cinci meciuri amicale, pe 8 februarie cu Andijan (locul 5 in prima ligă din Uzbekistan), pe 10 februarie cu Dukla Banska Bystrica (locul 8 în prima ligă din Slovacia), pe 12 februarie cu MIKA Aştarak (locul 4 în prima ligă din Armenia), pe 16 februarie cu Slavia Sofia (locul 8 în prima ligă din Bulgaria), iar pe 14 februarie cu un adversarul nestabilit încă (probabil o formaţie din prima ligă slovenă).
Antrenorul italian Cristiano Bergodi a spus că "nu contează numele echipelor cu care jucăm, important e că avem posibilitatea să disputăm cinci meciuri amicale şi sper ca în acest stagiu de pregătire să cristalizăm un unsprezece pentru meciul cu Craiova".
Poli Iaşi l-a transferat pe brazilianul Andre Todescato
Echipa de fotbal Poli Iaşi l-a transferat pe fundaşul brazilian Andre Todescato, care a semnat un contract pe şase luni, cu opţ-iune de prelungiri pe încă doi ani şi a fost prezentat miercuri în Copou. Todescato, fundaş stânga, este născut pe 21 octombrie 1982, are 1,83 m şi 74 kg, iar ultima dată a evoluat Skonto Riga, în Letonia. De-a lungul carierei a mai trecut pe la cluburile braziliene: Juventude, America Mineiro şi Club do Remo, Deportivo Leganes (Spania), AGOVV (Olanda) şi AEL Limasol (Cipru). Preşedintele Politehnicii, Sorin Boca, a confirmat negocierile purtate cu Dorin Mihuţ, însă a spus că nu s-a înţeles cu fostul fundaş de la UTA. "
Mihuţ a venit în Iaşi şi a făcut chiar şi un antrenament cu echipa, dar nu am căzut de acord asupra unor detalii din contract, astfel că el nu va mai face deplasarea în Antalya cu echipa. În locul lui Mihuţ, pe postul de fundaş dreapta îl vom lua pe Apetroaie, un tânar fotbalist de la echipa a doua ce s-a pregătit cu prima echipa în această perioadă. Cu siguranţă în Antalya va mai sosi un fundaş dreapta", a spus Boca pe site-ul oficial al grupării. Boca a anunţat că sunt şanse foarte mari ca Andrei Cristea să se alăture echipei antrenate de Cristiano Bergodi în cantonamentul din Antalya. "
Andrei Cristea este deja în Antalya cu Dinamo şi sunt şanse foarte mari ca el să se alăture lotului nostru acolo. Am discutat cu Dinamo pentru împrumutul său pe 6 luni la Iaşi" a spus Boca. Cristiano Bergodi s-a aratat şi el încântat de sosirea lui Cristea: "Am urmărit sezonul trecut evoluţia lui la Poli Iaşi şi pot spune că este un jucător foarte bun şi venirea lui ar reprezenta un plus pentru noi".