Colaborarea dintre echipa de fotbal Petrolul Ploiești și antrenorul Adrian Mutu a ajuns la final luni, în urma unei înțelegeri comune, conform anunțului oficial publicat pe pagina de Facebook a clubului.
Adrian Mutu preluase conducerea tehnică a formației la începutul acestui an, însă mandatul său s-a încheiat după zece meciuri oficiale.
Clubul a menționat că în perioada următoare va fi stabilită și comunicată componența noului staff tehnic al Petrolului.
Tehnicianul semnase un contract valabil până la finalul sezonului competițional 2025-2026.
În cariera sa de antrenor, Adrian Mutu a pregătit echipe precum FC Voluntari, Al Wahda, reprezentativa U21 a României, FC U 1948 Craiova, Rapid București, Neftci Baku și CFR Cluj. De asemenea, a condus echipa națională U21 la Campionatul European de tineret din 2021.
Mutu l-a înlocuit la Petrolul pe antrenorul turc Mehmet Topal, care lăsase echipa pe locul șase după 21 de etape, cu un total de 31 de puncte.
La finalul sezonului regulat, Petrolul Ploiești a ocupat poziția a noua, acumulând 40 de puncte. În prima etapă a play-out-ului, formația ploieșteană a pierdut pe teren propriu în fața celor de la FC Botoșani, scor 0-2.