|
Copos: In afara de Negoita, de Rapid mai este interesat un om de afaceri strain
Acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat că a avut o discuţie cu omul de afaceri Ionuţ Negoiţă, însă a precizat că acesta nu este singurul interesat de cumpărarea grupării bucureştene.
" Domnul Negoiţă nu e singurul om interesat de cumpărarea Rapidului, mai este cineva, un om foarte foarte foarte puternic financiar. Mult mai puternic decât mine şi mult mai puternic decât domnul Taher. Nu pot să-i dau numele, atât pot să spun, că nu este român, dar că iubeşte Rapidul foarte mult", a spus Copos, care a precizat că Negoiţă, sponsor la Dinamo, nu este dinamovist, ci doar o persoană foarte pasionată de fotbal.
George Copos a menţionat că nu se poate spune că a ajuns la un acord cu Ionuţ Negoiţă în privinţa vânzării clubului Rapid.
" Am toată consideraţia pentru domnul Negoiţă. Am vorbit cu dânsul, ne-am întâlnit o singură dată. Am discutat ca doi oameni de afaceri despre măsurile luate de guvern, despre ce se întâmplă în lume şi am ajuns şi la subiectul Rapid. Dânsul este un om pasionat de fotbal, dar în niciun caz nu se poate spune că am ajuns la un acord cu dânsul pentru vânzarea Rapidului. Pot să spun în schimb că în 3-4 zile trebuie să am o discuţie cu domnul Taher, pentru a ajunge la o concluzie. În caz contrar, cred că domnul Negoiţă poate fi numit un potenţial investitor la Rapid, dar acum a fost doar o discuţie între doi oameni de afaceri. Domnul Taher are prima opţiune de cumpărare a clubului Rapid şi până nu spune da sau nu, eu nu pot începe niciun fel de negociere cu altă persoană. Consider că până la 15 aprilie vom lua o decizie în ceea ce priveşte clubul, pentru că eu sunt dispus la orice sacrificiu, şi aici este vorba şi de bani, pentru a lăsa clubul Rapid pe mâini bune", a explicat Copos.
Acţionarul FC Rapid a spus că a discutat cu Negoiţă " doar în mare" despre partea financiară a unei eventuale tranzacţii.
"Cu domnul Negoiţă, legat de partea financiară am discutat doar în mare. În primul rând pentru că eu nu ştiu ce a fost şi ce s-a întâmplat la clubul în anul 2008. Nu ştiu ce datorii sunt acolo şi până atunci nu pot spune exact care ar fi preţul. Până la urmă, nu este vorba de bani, pentru că, aşa cum am spus, suntem dispuşi la orice fel de sacrificiu", a declarat Copos.
George Copos a subliniat că vrea să renunţe la implicarea în fotbal: " În ceea ce mă priveşte pe mine, eu vreau să ies din fotbal. Săptămâna viitoare mă voi întâlni cu domnul Taher pentru că este deja foarte târziu. Dânsul nu a luat o decizie deocamdată şi este nevoie să discutăm".
Taguri:
Rapid Bucuresti
George Copos
Ionut Negoita
cumparare
tranzactie
» Clasament Liga I
» Rapid Bucuresti - ultimele rezultate
Comenteaza
Ultimele stiri - Rapid București
Rapid Bucureşti a învins-o pe Gloria Buzău doar cu scorul de 2-0, luni seara, acasă, în ultimul meci din etapa a 20-a a Superligii României.
Ambele...
Rapid Bucureşti a terminat la egalitate cu Petrolul Ploieşti, 1-1 (0-0), vineri seara, în Giuleşti, într-un meci din etapa a 18-a a Superligii României.
...
Rapid Bucureşti a învins-o pe UTA Arad cu scorul de 2-0, sâmbătă seara, acasă, într-o partidă din etapa a 16-a a Superligii României, prima a returului....
Rapid Bucureşti a învins-o pe FC Hermannstadt cu scorul de 1-0 (1-0), luni seara, acasă în Giulești, în ultimul meci din etapa a 15-a a Superligii...
Rapid Bucureşti a surclasat-o pe Farul Constanţa cu 5-0 (3-0), luni seara, pe teren propriu, în ultimul meci din etapa a 13-a a Superligii României. Andrei Borza (13), Claudiu...
Rapid Bucureşti şi Oţelul Galaţi au terminat la egalitate, 0-0, sâmbătă seara, în Giuleşti, într-un meci din etapa a 11-a a Superligii României....
Universitatea Cluj, liderul la zi al Superligii României, a învins-o fără drept de apel pe Rapid Bucureşti, cu scorul de 2-0, luni seara, în Giuleşti, în ultimul meci din etapa a 9-a.
...
Rapid Bucureşti rămâne singura echipă din Superliga României fără victorie, după ce a terminat la egalitate cu Dinamo Bucureşti, 1-1, duminică seara, în Giuleşti, în etapa a 6-a.
...
Rapid Bucureşti şi Sepsi Sfântu Gheorghe au terminat la egalitate, scor 2-2, luni seara, în Giuleşti, într-un meci din etapa a 4-a a Superligii României.
"Alb-roșii" au...
Rapid Bucureşti a smuls in extremis egalul cu CFR Cluj, 2-2, sâmbătă seara, în Giuleşti, într-un meci din etapa a 2-a a Superligii României.
...
Rapid Bucureşti a învins-o Fotbal Club FCSB cu scorul de 2-0, duminică seara, avasă, în ultimul meci din etapa a 10-a a play-off-ului Superligii României.
Giuleștenii au obţinut...
|
|
|
S-au nascut azi
1. FC MAGDEBURG
Germania
59 ani
Alcides Ghiggia
Uruguay
98 ani
Apostol Popov
Bulgaria
42 ani
Bernd Schuster
Germania
65 ani
Bryan Gunn
Scoția
61 ani
Cătălin Bozdog
România
44 ani
Dan Petrescu
România
57 ani
Dmitri Khokhlov
Rusia
49 ani
Éder
Portugalia
37 ani
Emmanuel Olisadebe
Polonia
46 ani
Florin Boiciuc
România
46 ani
Giuseppe Bergomi
Italia
61 ani
Haykel Gmamdia
Tunisia
43 ani
Juan Mujica
Uruguay
80 ani
Lebogang Morula
Africa de Sud
56 ani
Luis Hernández
Mexic
56 ani
Luis Islas
Argentina
59 ani
Manfred Zsak
Austria
60 ani
Marvin Andrews
Trinidad Tobago
49 ani
Mihail Rugiubei
România
78 ani
Mutiu Adepoju
Nigeria
54 ani
Philippe Vande Walle
Belgia
63 ani
Sorin Buștea
România
30 ani
Souleymane Camara
Senegal
42 ani
Stojan Ignatov
Macedonia
45 ani
Teko Modise
Africa de Sud
42 ani
Tommy Bechmann
Danemarca
43 ani
Valentin Afonin
URSS
85 ani
Vasile Seredai
România
91 ani
Zdeněk Ondrášek
Cehia
36 ani
|
|
|