Antrenorul Politehnicii Iaşi, Ionuţ Popa, a declarat că are foarte multe probleme de lot înaintea confruntării de miercuri cu Rapid şi, în consecinţă, va folosi câţiva jucători de la echipa secundă.
"
Nu-i de ajuns că am pierdut ultimele două meciuri, dar am şi o grămadă de jucători indisponibili. În acest moment nu cred că am cu ce să alcătuiesc un unsprezece cât de cât competitiv", a declarat Ionuţ Popa, care a adăugat: "Sigur, mai sunt câteva zile până la meci, dar degeaba se reface unul dintre ei cu o zi înainte, dacă nu l-am avut la antrenament".
Antrenorul a explicat apoi cu ce probleme se confruntă: "
Onuţ, Tincu şi Pecnik sunt accidentaţi, Pălimaru şi Radu Ciobanu sunt bolnavi, Naidin şi Cristea sunt şi ei incerţi, iar Cristian Munteanu şi Bâlbă sunt suspendaţi. Cu cine să mai joc? Mai mult de o jumătate de echipă este ruptă. Voi apela la echipa a doua, pentru a avea rezerve".
Tehnicianul a menţionat că Rapid este la fel de puternică şi fără spectatori, fapt dovedit şi de victoria clară obţinută în faţa Ceahlăului. "
Că joacă cu spectatori sau fără, Rapidul e tot Rapid. Tot o echipă puternică este. Şi cu Ceahlăul a jucat cu porţile închise şi aţi văzut ce-a ieşit, a câştigat cu 5-1. Indiferent de situaţie, Rapid rămâne o forţă. Poate traversează o formă mai puţin fastă, dar atunci când prinde o zi bună Rapid bate pe oricine", a spus Popa.
Partida Rapid-Poli Iaşi, din etapa a 28-a a Ligii I, se va disputa miercuri, de la ora 20:30, şi va fi transmisă de Antena 1. Meciul se va disputa cu porţile închise deoarece alb-vişiniii mai au de disputat un joc fără spectatori după decizia Comisiei de Disciplină a FRF, care a suspendat stadionul Giuleşti-Valentin Stănescu pentru două etape din cauza incidentelor provocate de fani la derby-ul cu Steaua.
NewsIn