|
Sichitiu: Rapid are datorii de 4,5 milioane de euro
Directorul general interimar Grigore Sichitiu a declarat, într-o conferinţă de presă, că gruparea giuleşteană are datorii de aproximativ 4,5 milioane de euro către bugetul statului, diverse societăţi comerciale, jucători şi impresari.
" În momentul de faţă, sunt trei tronsoane de datorii, dar cele mai importante sunt la bugetul de stat, de aproximativ 2 milioane de euro. Acestea sunt obligatorii pentru că altfel nu putem să deblocăm clubul. În total, cred că sunt cam patru milioane, patru milioane şi jumătate de euro cu penalităţi. Aici ar intra şi datoriile pe care le avem către salariile jucătorilor pentru luna decembrie, precum şi datoriile către foştii jucători Vella, Paulista şi Julio Cesar. Apoi ar trebui plătite salariile pe lunile ianuarie şi februarie şi achitarea datoriilor către anumiţi impresari. Oricum, o urgenţă este plata salariilor pe decembrie, pentru că dacă nu plătim până pe 27 februarie, toţi jucătorii pot depunde memorii pentru a deveni liberi de contract", a spus Sichitiu.
Oficialul rapidist a adăugat că a făcut tot posibilul pentru a ţine jucătorii de valoare la echipă pentru că altfel nimeni nu ar dori să cumpere o echipă de locurile 10-12. " Eu am redus suma totală a salariilor jucătorilor de la 450.000 de euro pe luna la 350.000. Am făcut tot posibilul pentru a ţine această echipă întreagă, pentru ca Rapid să aibă valoare. De la acţionari aveam aprobare să vindem orice jucător şi aveam oferte. L-am pierdut doar pe Boya, care avea nişte probleme, dar am fost obligaţi pentru că trebuia să plătim datoria la Peseiro. Dacă nu plăteam datoria, acum aveam de plată 2,4 milioane de euro. Eu puteam să-l vând pe Lazăr, pe Cesinha foarte uşor, dar nu am vrut, pentru că scădeam valoarea echipei. Păi cine mai lua echipa, cine mai cumpăra un Rapid de locurile 10-12? Aşa, în momentul de faţă, Rapid are echipă de primele locuri", a explicat directorul general.
Directorul general interimar al clubului, Grigore Sichitiu, a declarat, miercuri, că gruparea giuleşteană a rămas fără Consiliu de Administraţie, după ce ultimii doi membri, Constantin Toma şi Dragoş Nedelcu, au demisionat şi a subliniat că FC Rapid este în pragul falimentului clubului.
Taguri:
Rapid Bucuresti
Giulesti
Fathi Taher
George Copos
Grigore Sichitiu
datorii
4
5 milioane de euro
Constantin Toma
Dragos Nedelcu
faliment
» Clasament Liga I
» Rapid Bucuresti - ultimele rezultate
Comenteaza
Ultimele stiri - Rapid București
Rapid Bucureşti a învins-o pe Gloria Buzău doar cu scorul de 2-0, luni seara, acasă, în ultimul meci din etapa a 20-a a Superligii României.
Ambele...
Rapid Bucureşti a terminat la egalitate cu Petrolul Ploieşti, 1-1 (0-0), vineri seara, în Giuleşti, într-un meci din etapa a 18-a a Superligii României.
...
Rapid Bucureşti a învins-o pe UTA Arad cu scorul de 2-0, sâmbătă seara, acasă, într-o partidă din etapa a 16-a a Superligii României, prima a returului....
Rapid Bucureşti a învins-o pe FC Hermannstadt cu scorul de 1-0 (1-0), luni seara, acasă în Giulești, în ultimul meci din etapa a 15-a a Superligii...
Rapid Bucureşti a surclasat-o pe Farul Constanţa cu 5-0 (3-0), luni seara, pe teren propriu, în ultimul meci din etapa a 13-a a Superligii României. Andrei Borza (13), Claudiu...
Rapid Bucureşti şi Oţelul Galaţi au terminat la egalitate, 0-0, sâmbătă seara, în Giuleşti, într-un meci din etapa a 11-a a Superligii României....
Universitatea Cluj, liderul la zi al Superligii României, a învins-o fără drept de apel pe Rapid Bucureşti, cu scorul de 2-0, luni seara, în Giuleşti, în ultimul meci din etapa a 9-a.
...
Rapid Bucureşti rămâne singura echipă din Superliga României fără victorie, după ce a terminat la egalitate cu Dinamo Bucureşti, 1-1, duminică seara, în Giuleşti, în etapa a 6-a.
...
Rapid Bucureşti şi Sepsi Sfântu Gheorghe au terminat la egalitate, scor 2-2, luni seara, în Giuleşti, într-un meci din etapa a 4-a a Superligii României.
"Alb-roșii" au...
Rapid Bucureşti a smuls in extremis egalul cu CFR Cluj, 2-2, sâmbătă seara, în Giuleşti, într-un meci din etapa a 2-a a Superligii României.
...
Rapid Bucureşti a învins-o Fotbal Club FCSB cu scorul de 2-0, duminică seara, avasă, în ultimul meci din etapa a 10-a a play-off-ului Superligii României.
Giuleștenii au obţinut...
|
|
|
S-au nascut azi
1. FC MAGDEBURG
Germania
59 ani
Alcides Ghiggia
Uruguay
98 ani
Apostol Popov
Bulgaria
42 ani
Bernd Schuster
Germania
65 ani
Bryan Gunn
Scoția
61 ani
Cătălin Bozdog
România
44 ani
Dan Petrescu
România
57 ani
Dmitri Khokhlov
Rusia
49 ani
Éder
Portugalia
37 ani
Emmanuel Olisadebe
Polonia
46 ani
Florin Boiciuc
România
46 ani
Giuseppe Bergomi
Italia
61 ani
Haykel Gmamdia
Tunisia
43 ani
Juan Mujica
Uruguay
80 ani
Lebogang Morula
Africa de Sud
56 ani
Luis Hernández
Mexic
56 ani
Luis Islas
Argentina
59 ani
Manfred Zsak
Austria
60 ani
Marvin Andrews
Trinidad Tobago
49 ani
Mihail Rugiubei
România
78 ani
Mutiu Adepoju
Nigeria
54 ani
Philippe Vande Walle
Belgia
63 ani
Sorin Buștea
România
30 ani
Souleymane Camara
Senegal
42 ani
Stojan Ignatov
Macedonia
45 ani
Teko Modise
Africa de Sud
42 ani
Tommy Bechmann
Danemarca
43 ani
Valentin Afonin
URSS
85 ani
Vasile Seredai
România
91 ani
Zdeněk Ondrášek
Cehia
36 ani
|
|
|