Omul de afaceri Fathi Taher a declarat că nu se va mai implica la Rapid atât timp cât situaţia de la club este incertă şi l-a sfătuit pe acţionarul majoritar al grupării giuleştene, George Copos, să caute alţi posibili investitori pentru a finanţa echipa din Grant.
"
Am mai vorbit cu domnul Copos, dar nu s-a mai întâmplat nimic de ceva timp. Situaţia a rămas aceeaşi la club. Eu nu mai pot investi bani într-un club cu o situaţie extrem de incertă. Am încercat să fac lucruri bune pentru Rapid, dar din păcate nu am reuşit", a spus Taher.
Iordanianul a mai afirmat că l-a sfătuit pe George Copos să caute alţi posibili oameni de afaceri pentru a prelua clubul din Giuleşti: "
Foarte bine că domnul Copos negociază cu alţi oameni de afaceri pentru preluarea clubului. Chiar eu i-am zis să caute alţi oameni potenţi financiar pentru a rezolva problemele de la Rapid. Orice ban în plus pentru club e benefic".
Fathi Taher a comentat şi posibilitatea ca Viorel Hrebenciuc să achiziţionaze clubul împreună cu alţi investitori greci: "
Nu am auzit ca domnul Hrebenciuc să vină la Rapid, nu ştiu dacă asta este posibil, dar dacă se va întâmpla, ar fi un lucru extraordinar pentru club".
În presa din România au apărut zvonuri potrivit cărora omul de afaceri Viorel Hrebenciuc, un apropiat al lui Gigi Becali, negociază în această perioadă preluarea clubului din Giuleşti împreună cu patronul lui Olympiacos Pireu, Kokalis Sokratis.