Echipa engleză de fotbal Arsenal Londra întâmpină serioase probleme ofensive în ultima perioadă, înscriind cel mai mic număr de goluri de la venirea antrenorului Arsene Wenger, în 1996.
Ineficacitatea cronică a anulat practic şansele la titlu ale tunarilor, care după 26 de etape ocupă doar locul 5, la 17 puncte de liderul Manchester United. În optimile de finală ale Ligii Campionilor, Arsenal va întâlni marţi, pe teren propriu, formaţia italiană AS Roma.
Meciul de sâmbătă cu Sunderland a fost al treilea 0-0 consecutiv al lui Arsenal în campionat. În prezent, echipa înscrie o dată la mai bine de 60 de minute, faţă de un gol la 45 de minute în sezonul trecut. Pe teren propriu, tunarii au înscris doar 18 goluri în 13 meciuri, la fel ca lanterna roşie, West Bromwich. În total, Arsenal a marcat în campionat 38 de goluri.
Specialiştii consideră că este greu ca Wenger şi elevii săi să spună în apărarea lor că practică "
fotbalul cel mai frumos din Europa". Presa îşi aminteşte de acel "Boring (plicticos), Boring Arsenal" din mandatul antrenorului George Graham (1986-1995). Totuşi, pe vremea lui Graham, echipa, învingând frecvent cu 1-0, a câştigat două titluri, o Cupă a Angliei, două Cupe ale Ligii şi o Cupă a Cupelor.
Wenger dă vina pe tactica defensivă a mai multor echipe oaspete: "
Dacă toată lumea ar juca la fel ca Sunderland, Premier League ar fi foarte plicticoasă". Antrenorul crede că echipa sa se crispează în faţa porţii, jocul de pase nu e destul de incisiv, iar atacanţii nu primesc mingea destul de repede. Potrivit lui, este nevoie de mai multă libertate şi iniţiativă.
Experţii atrag atenţia că Arsenal nu-i mai are în atac pe Thierry Henry, Dennis Bergkamp, Nicolas Anelka sau Fredrik Ljungberg, din lotul de azi doar Robin van Persie fiind comparabil cu înaintaşii.
Nicklas Bendtner şi Emmanuel Adebayor nu reuşesc să se impună, Carlos Vela este încă necopt, Theo Walcott este accidentat, la fel ca Cesc Fabregas, principalul pasator, un om care de asemenea înscria des. În plus, noua achiziţie, rusul Andrei Arşavin, care a avut o evoluţie promiţătoare cu Sunderland, este un fotbalist de creaţie, nu un golgheter pur sânge, şi nici nu are drept de joc în Champions League.