Atacul managerului-jucător al echipei Glasgow Rangers, Graeme Souness, aspura mijlocaşului Stelei, Iosif Rotariu, la meciul dintre cele două formaţii din Cupa Campionilor Europeni, ediţia 1987-1988, a intrat în topul celor mai dure cinci faulturi din istorie, întocmit de site-ul
metro.co.uk.
Steaua a trecut de formaţia Glasgow Rangers în sferturile de finală ale Cupei Campionilor Europeni, cu scorul general de 3-2, meciul din Scoţia fiind marcat însă de faultul lui Souness asupra lui Iosif Rotariu. Scoţianul l-a faultat dur pe Rotariu, intrând cu talpa în abdomenul acestuia, la o fază petrecută la mijlocul terenului. Souness, după fault, s-a plâns arbitrului că el a fost cel agresat.
Steaua a pierdut meciul retur de la Glasgow, cu scorul de 1-2, după ce a câştigat partida tur, cu scorul de 2-0, calificându-se, astfel, în semifinalele CCE, fază a competiţiei în care a fost eliminată de Benfica.
Faultul suferit de Maradona pe când evolua la Barcelona, în 1983, provocat de Andoni Goikoetxea, supranumit "măcelarul din Bilbao", este o altă intrare dură din topul amintit.
Un alt mijlocaş care a ratat o bună parte dintr-un sezon, 1997-1998, a fost Roy Keane, de la Manchester United, după faultul comis asupra sa de Alf Inge-Haaland. Keane s-a răzbunat în 2001 pe Haaland, faptă recunoscută şi în autobiografia irlandezului.
Jucătorul scoţian Ian Durrant a ratat trei sezoane după fractura provocată de Neil Simpson, în 1988.
Sursa citată aminteşte că unul dintre cele mai dure faulturi a fost al cel comis de portarul german Harald Schumacher asupra francezului Patrick Battison, la Cupa Mondială din 1982, după care arbitrul nu a acordat nici măcar lovitură liberă.
Mijlocaşul englez al echipei Newcastle United, Kevin Nolan, a primit direct cartonaş roşu după ce l-a faultat dur pe atacantul nigerian al formaţiei Everton, Victor Anichebe. Intrarea dură a englezului în meciul terminat la egalitate, scor 0-0, duminică, în Premier League, a determinat publicaţia engleză să întocmească topul celor mai dure cinci faulturi din istoria fotbalului.