Preşedintele clubului Poli Iaşi, Sorin Boca, a declarat, marţi că gruparea din Dealul Copoului a achitat echipei Ceahlăul Piatra-Neamţ datoria de aproximativ 20.000 de lei, astfel că elevii lui Cristiano Bergodi vor fi programaţi în prima etapă din retur.
"
Am achitat datoria către Ceahlăul, astfel că nu vor fi probleme legate de neprogramarea echipei noastre în prima etapă a returului, când vom juca pe teren propriu, în compania formaţiei Universitatea Craiova. Practic, această sumă pe care o aveam noi de plătit reprezenta penalităţi pentru neachitarea la timp a unor tranşe din cei 50.000 de euro pentru transferul jucătorului Mircea Oprea de la gruparea nemţeană", a spus Boca.
Oficialul a mai spus că până la partida de vineri, cu Universitatea Criova, jucătorii ieşeni îşi vor primi salariile pe luna ianuarie: "
Noi le-am promis jucătorilor că până la ora meciului cu Universitatea Craiova vor fi cu drepturile salariiale la zi şi ne vom ţine de cuvânt. În ultimele luni le-am achitat toate datoriile pe care le avea clubul faţă de ei de anul trecut, iar acum le vom da şi ultimii bani. Salariile pe ianuarie trebuiau date până la 15 ianuarie, dar am întâmpinat ceva probleme, iar băieţii ne-au înţeles".
Partida Politehnica Iaşi - Universitatea Craiova, din etapa a 18-a, prima a returului Ligii I, va avea loc vineri, de la ora 19:00.