Preşedintele lui Inter Milano, Massimo Moratti, a declarat miercuri, după meciul nul (0-0) făcut de echipa sa pe teren propriu cu Manchester United, în prima manşă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor, că este foarte încrezător în privinţa returului.
"
Sunt foarte încrezător, da", le-a răspuns Moratti ziariştilor care l-au vizitat la biroul său din Milano.
"C
eea ce ştiu este că în Liga Campionilor este extrem de important să nu primeşti gol în meciurile disputate acasă, aşa cum este fundamental să marchezi în deplasare", a adăugat el.
"
De asemenea, îmi imaginez că şi Manchester United este dezamăgită că nu a marcat. Iar în ce ne priveşte, suntem fericiţi de acest lucru, adică să mergem pe Old Trafford (pe 11 martie) şi să jucăm un meci care va fi de-a dreptul o finală", a precizat Moratti.
Revenind la meciul de marţi seară, care a fost în general dominat de Manchester United, Moratti a recunoscut că "
a existat un respect faţă de adversar, teama de a nu greşi, şi de aceea prima repriză a fost mai lipsită de conţinut".
"
Însă forţa echipei s-a văzut în repriza a doua şi chiar în finalul primei reprize, a adăugat el. S-a văzut o netă schimbare de comportament".