Tragerile la sorţi pentru sferturile şi semifinalele Ligii Campionilor şi Cupei UEFA vor avea loc, vineri, 20 martie, la Nyon, la sediul UEFA.
Pentru cele două competiţii va fi vorba de o tragere la sorţi integrală, adică fără capi de serie şi fără protecţie naţională (două echipe din aceeaşi ţară se pot întâlni).
UEFA va stabili un tablou pentru C1 şi C3, care permite aflarea meciurilor din semifinale, în funcţie de partidele din sferturi.
Partidele din sferturile de finală ale Ligii Campionilor vor avea loc la 7 şi 8 aprilie (turul) şi 14 şi 15 aprilie (returul). semifinalele se vor juca la 28 şi 29 aprilie (turul) şi la 5 şi 6 mai (returul). Finala va avea loc la 27 mai, la Roma.
Pentru Cupa UEFA, sferturile de finală vor avea loc la 9 aprilie (turul) şi 16 aprilie (returul).Semifinalele se vor desfăşura la 30 aprilie (turul) şi 7 mai (returul). Finala va avea loc la 20 mai.