Manchester United s-a calificat în sferturile Ligii Campionilor
Echipa engleză Manchester United s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, după ce a învins, cu scorul general de 2-0, formaţia italiană Internazionale Milano, în optimile competiţiei. Pentru Manchester, campioana Europei en-titre, au marcat Vidic (4) şi C. Ronaldo (49). În tur, scorul a fost egal, 0-0. La Inter, fundaşul Cristian Chivu nu a evoluat.
Manchester United: Van der Sar - O'Shea, Rio Ferdinand, Vidic, Evra - Cr.Ronaldo, Carrick, Scholes (70 Anderson), Giggs - Rooney (84 P.J.Sung), Berbatov
Internazionale Milano: Julio Cesar - Maicon, Cordoba, Samuel, Santon - J.Zanetti, Cambiasso, Vieira (46 Muntari), Stankovic (58 Adriano) - Ibrahimovic, Balotelli (70 Figo)
Săpunaru, în sferturile de finală ale Ligii Campionilor cu FC Porto
Formaţia portugheză FC Porto, la care joacă şi românul Cristian Săpunaru, s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, după ce a eliminat, în optimile competiţiei, echipa spaniolă Atletico Madrid, cu scorul general de 2-2, lusitanii marcând ambele goluri în deplasare. FC Porto şi Atletico Madrid au terminat, miercuri, la egalitate, scor 0-0, după ce în manşa întâi, disputată la Madrid, rezultatul fusese 2-2. Portughezii s-au calificat, astfel, datorită golurilor marcate pe terenul adversarei. La Porto, Cristian Săpunaru a jucat până în minutul 83, când a fost înlocuit din cauza unor probleme musculare.
FC Porto: Helton - Sapunaru (83 Tomas Costa), Rolando, Bruno Alves, Cissokho - Lucho Gonzales, Fernando, Raul Meireles - Lisandro (90+3 Farias), Hulk (89 Mariano Gonzales), C.Rodriguez
Atletico Madrid: Leo Franco - Perea, Pablo Ibanez, Ujfalusi, Antonio Lopez - Maxi Rodriguez (54 Forlan), Raul Garcia (73 Maniche), Paulo Assuncao, Simao Sabrosa - Aguero, Sinama Pongolle (79 De las Cuevas)
FC Barcelona s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor
Echipa spaniolă FC Barcelona s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, după ce a eliminat, în optimile competiţiei, formaţia franceză Olympique Lyon, cu scorul general de 6-3. FC Barcelona a învins, miercuri, pe teren propriu, scor 5-2, Olympique Lyon, după ce meciul din tur se încheiase la egalitate, scor 1-1. Miercuri, pentru FC Barcelona au marcat Henry (25, 27), Messi (40), Eto'o (43) şi Keita (90+5), iar pentru Lyon au înscris Makoun (44) şi Juninho (48).
FC Barcelona: Valdes - Dani Alves, Pique, Marquez, Sylvinho - Xavi, Y.Toure, Iniesta (90+2 A.Hleb) - Messi, Eto'o (87 Bojan), Henry (75 S.Keita)
Olympique Lyon: Lloris - Clerc (46 Bodmer), Cris, Boumsong, Grosso - Makoun, Toulalan, Juninho - Ederson (85 K.Keita), Benzema, Delgado (64 Kallstrom)
Arsenal Londra s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor
Echipa engleză Arsenal Londra s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, după ce a învins, la loviturile de departajare, scor 7-6, formaţia italiană AS Roma, în optimile competiţiei. Arsenal a învins în tur, cu scorul de 1-0, iar, miercuri, AS Roma s-a impus tot cu scorul de 1-0, prin golul marcat de Juan, în minutul 9. La loviturile de departajare, pentru Arsenal au marcat Van Persie, Walcott, Nasri, Denilson, Toure, Sagna şi Diaby, în timp ce Eduardo a ratat. Pentru AS Roma au înscris Pizarro, Baptista, Montella, Totti, Aquilani şi Riise, în timp ce Vucinici şi Tonetto au ratat.
PENALTY-URI: Eduardo - ratare, Pizzaro 1-0, Van Persie 1-1, Vucinic - ratare, Walcott 1-2, Baptista 2-2, Nasri 2-3, Montella 3-3, Denilson 3-4, Totti 4-4, K.Toure 4-5, Aquilani 5-5, Sagna 5-6, Riise 6-6, Diaby 6-7, Tonetto - ratare.
AS Roma: Doni - Motta, Diamoutene, Juan (28 Baptista), Riise - Brighi (120 Montella), Pizzaro, Tonetto - Taddei (90+5 Aquilani) - Totti, Vucinic
Arsenal Londra: Almunia - Sagna, K.Toure, Gallas, Clichy - Diaby, Denilson - Eboue (75 Walcott), Nasri, Bendtner (85 Eduardo) - Van Persie
Rezultate complete înregistrate în partidele disputate miercuri, în optimile de finală ale Ligii Campionilor:
FC Porto (Portugalia) - Atletico Madrid (Spania), 0-0, în tur 2-2
Manchester United (Anglia) - Internazionale Milano (Italia), 2-0, în tur 0-0
Au marcat: Vidic (4), Cristiano Ronaldo (49)
FC Barcelona (Spania) - Olympique Lyon (Franţa), 5-2, în tur 1-1
Au marcat: Henry (25, 27), Messi 40), Eto'o (43), Keita (90+5) - Makoun (44), Juninho (48)
AS Roma (Italia) -
Arsenal Londra (Anglia), 1-0, în tur 0-1
A marcat: Juan (9)
Arsenal s-a calificat în urma executării loviturilor de departajare, scor 7-6.
Echipele scrise cu bold s-au calificat în sferturile de finală ale competiţiei.