Echipa Arsenal Londra s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Angliei la fotbal, învingând cu scorul de 2-1 (0-1) formaţia Hull City, într-o partidă disputată marţi seara, pe Emirates Stadium din Londra.
"Tigrii" din Hull au deschis scorul în minutul 13, prin Nicky Barmby, "tunarii" reuşind să egaleze prin olandezul Robin van Persie (min.74). Arsenal a marcat golul victoriei şi al calificării în minutul 84, prin William Gallas, oaspeţii acuzând, însă, faptul că apărătorul francez s-ar fi aflat în poziţie de ofsaid, nesemnalizată de arbitru, precizează Reuters.
Arsenal Londra: Fabianski - Sagna, Gallas, Djourou, Gibbs, Walcott (82 Eboue), Song Billong (65 Nasri), Diaby, Vela (65 Bendtner), Arshavin, Van Persie
Hull City: Myhill - Ricketts, Gardner, Zayatte, Dawson, Ashbee (46 Bryan Hughes), Barmby (76 France), Geovanni, Fagan, Manucho, Halmosi (67 Mendy)
Elevii lui Arsene Wenger vor juca în semifinale cu Chelsea Londra, în cealaltă confruntare din penultimul act al Cupei Angliei urmând să se întâlnească formaţiile Manchester United şi Everton. Ambele jocuri vor avea loc pe stadionul Wembley din Londra, pe 18 şi, respectiv, 19 aprilie.