Wayne Rooney, atacantul echipei engleze Manchester United, va efectua o etapă de suspendare, după ce a primit două cartonaşe galbene în timpul meciului pierdut sâmbătă în faţa lui Fulham (0-2), anunţă Federaţia Engleză de Fotbal (AF).
Rooney nu a mai fost acuzat pentru insulte aduse arbitrului. Fotbalistul a avut un schimb de replici cu arbitrul Phil Dowd după ce a primit cartonaşul roşu, dar arbitrul a dat asigurări că nu a fost insultat. Jucătorul va fi suspendat pentru următorul meci de campionat, Manchester United - FC Aston Villa, pe 5 aprilie.
FA i-a trimis un mesaj lui Rooney, care, după eliminare, a lovit fanionul de la colţul terenului.
"
Phil Dowd a lămurit lucrurile, nu a fost vorba de insulte din partea jucătorului după ce a fost eliminat. În ceea ce priveşte incidentul cu fanionul de la colţul terenului, arbitrul nu l-a văzut, iar noi i-am scris lui Wayne Rooney ca să-i amintim responsabilităţile sale", a declarat un purtător de cuvânt al FA.