Selecţionerul Victor Piţurcă a declarat că ar fi bine ca fundaşul Mirel Rădoi să se transfere la un club în străinătate pentru că evoluează de mult timp la Steaua.
"
Orice fotbalist, ca şi Rădoi, trebuie să demonstreze tot timpul, indiferent că joacă în România sau în străinătate. Iar dacă el îşi doreşte să joace într-un campionat mai puternic e foarte bine, sper să-şi găsească echipă şi atunci va fi foarte bine pentru el. În cazul lui ar fi bună o schimbare, pentru că joacă de foarte mult timp la Steaua. Ar fi bine pentru el să plece în străinătate, cred eu. Pentru mine, un transfer al lui probabil ar putea fi important numai ca experienţă. Una e să joci în campionatul italian, să întâlneşti ca adversari poate cei mai buni jucători din lume, şi alta să joci în ţară", a spus Piţurcă.
Jucătorul echipei Steaua, Mirel Rădoi, a declarat, duminică seara, după meciul cu Dinamo, pierdut cu scorul de 1-2, că este hotărât ca, după opt ani petrecuţi la gruparea din Bulevardul Ghencea,
să plece din Liga I, subliniind că este dezamăgit de "ce se întâmplă în fotbalul românesc".
Mediafax