Aproximativ 200 de suporteri stelişti au avut o discuţie, joi seară, cu antrenorul formaţiei "roş-albastre", Marius Lăcătuş, şi cu câţiva jucători reprezentativi despre situaţia actuală a echipei, informează site-ul oficial al grupării din Bulevardul Ghencea.
Discuţia dintre cele două părţi a venit la solicitarea suporterilor, care au dorit să dialogheze cu antrenorul şi cu jucătorii despre situaţia actuală a echipei şi redresesarea acesteia.
Şedinţa a avut loc în incinta complexului sportiv “Steaua”.
"
A fost o discuţie civilizată, în care atât sportivii, cât şi susţinătorii Stelei şi-au spus punctul de vedere”, precizează sursa citată.
Steaua întâlneşte, vineri, de ora 20:45, pe teren propriu, formaţia Farul Constanţa, într-un meci contând pentru etapa a 24-a a Ligii I.