Patronul echipei Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, a declarat că imediat după meciul terminat la egalitate, scor 1-1, de formaţia sa la Piteşti, în etapa a 10-a a Ligii I, a strigat că a fost furat.
"
Îmi pare rău pentru Cornel Penescu, dar dacă a făcut astfel de gesturi îi va fi foarte greu. Eu imediat după acel meci am strigat că am fost furat, iar Comisia a luat imediat măsuri, mi-a dat 300.000 de lei amendă. Nu ştiu ce se va întâmpla în continuare, dar sper să nu mai existe probleme de arbitraj. Mai multe vom vorbi în zilele următoare", a spus Mititelu.
Finanţatorul FC Argeş, Cornel Penescu, preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, şi mai mulţi arbitri sunt vizaţi de DNA pentru fapte de dare şi luare de mită, banii daţi de Penescu arbitrilor fiind de aproximativ 125.000 de euro, potrivit unor surse apropiate anchetei.
Astfel, sursele citate au precizat că în acest caz au fost deja reţinuţi Cornel Penescu, precum şi preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), Gheorghe Constantin.
Alături de aceştia mai sunt vizaţi în anchetă şi mai mulţi arbitri, printre care Marcel Savaniu, Aurel Bogaciu şi Tiberiu Lajos.
Procurorii DNA au făcut verificări, luni dimineaţă, la sediul Clubului FC Argeş, din strada Armand Călinescu nr. 15 şi la sediul firmei Pic, al cărei patron este Cornel Penescu, situat lângă Autostrada Bucureşti - Piteşti, la ieşirea din municipiu.
Tot luni, anchetatorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au descins la sediul Federaţiei Române de Fotbal (FRF) şi au pus sigiliu pe biroul lui Gheorghe Constantin, preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor.