Omul de afaceri Gigi Becali va fi eliberat sub control judiciar, instanţa Tribunalului Bucureşti admiţând, vineri, recursul acestuia faţă de decizia Judecătoriei sectorului 1 de respingere a cererii.
Instanţa a admis recursul făcute de Becali şi a dispus eliberarea acestuia deîndată, dacă nu este arestat într-o altă cauză, punându-i acestuia o serie de condiţii.
Astfel, instanţa i-a impus lui Gigi Becali să nu părăsească Bucureştiul sau judeţul Ilfov fără o încuviinţare prealabilă din partea anchetatorilor, să se prezinte ori de câte ori este citat la instanţă sau la Parchet şi să nu se apropie de părţile vătămate din dosar, de martori sau de cei "
alături de care a comis fapta".
Tribunalul Bucureşti i-a mai interzis lui Becali să se afle cu orice scop în locuinţele părţilor vătămate, precum şi să poarte arme de orice fel.
Decizia instanţei a fost luată cu opinie majoritară, ceea ce înseamnă că doar doi din cei trei judecători din complet au optat pentru eliberarea omului de afaceri.
"
Opinia separată a fost în sensul respingerii recursului", a mai anunţat preşedintele de complet.
Completul de la Tribunalul Bucureşti care a judecat recursul lui Becali a fost format din magistraţii Constantin Marino Marin, Dorel Matei - preşedinte şi Monica Cipariu.
Potrivit articolului 160 indice 2 din Codul de procedură penală, "liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte".
Omul de afaceri Gigi Becali făcuse, marţi, o cerere de înlocuire a măsurii arestării preventive cu interdicţia de a părăsi ţara, susţinând că trebuie să fie în libertate pentru a-şi pregăti campania pentru alegerile europarlamentare din iunie. Cererea a fost respinsă de Judecătoria sectoului 1, iar avocatul lui Becali a făcut recurs, la această solicitare renunţând vineri finanţatorul echipei Steaua.
Joi, Judecătoria sectorului 1 a respins cererea de eliberare sub control judiciar a lui Becali, iar vineri, Tribunalul Bucureşti a judecat recursul declarat de finanţatorul Stelei faţă de neeliberarea sa.
Judecătorul care a respins, joi, cererea de eliberarea sub control judiciar a lui Gigi Becali consemnează faptul că acesta este o persoană importantă, având în vedere că a candidat la Preşedinţia României şi este preşedinte de partid, că a participat la evenimente organizate de diferite instituţii.