Mijlocaşul Stelei, Juan Carlos Toja, a declarat, joi, că echipa sa trebuie să lupte pentru un loc de Cupa UEFA, dar păstrează şanse şi pentru o poziţie de Liga Campionilor, chiar dacă se află la opt puncte distanţă de locul 2.
"
E o oportunitate pentru Steaua că şi locul 6 va merge în cupele europene. Pentru noi, calificarea în UEFA este grea, dar e posibil. Trebuie să strângem cât mai multe puncte, să credem în echipă şi ne vom califica", a spus Toja.
Acesta consideră că mai sunt şanse şi pentru a ajunge în Liga Campionilor: "
Matematic sunt şanse şi la locul doi, dar e foarte greu. Trebuie să câştigăm toate meciurile care au mai rămas. Am pierdut puncte importante, uneori în mod stupid".
Internaţionalul columbian a vorbit şi depre decizia Comisiei Centrale a Arbitrilor de a delega arbitri străini la derby-urile rămase din acest campionat: "
E o idee bună pentru unele meciuri, dar oricine poate face greşeli, pentru că acestea sunt umane. Am văzut greşeli incredibile în unele meciuri din Liga I".
Fotbalistul a încheiat spunând că, pe plan sportiv, visul său cel mai mare este să devină campion cu Steaua şi să joace în grupele Ligii Campionilor.
Steaua se află pe locul 6 în clasament, cu 45 de puncte după 27 de etape, şi va întâlni vineri, pe Oţelul, de la ora 20:45.