|
Hizo: Foarte bine ca George Copos pune presiune
Tehnicianul echipei Rapid, Viorel Hizo, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că este foarte bine că acţionarul majoritar George Copos pune presiune pe jucători şi antrenori, deoarece formaţia giuleşteană trebuie să câştige indiferent de adversarul pe care îl întâlneşte.
" Foarte bine că domnul Copos pune presiune. Nu e rău că pune. Rapid trebuie să câştige, indiferent cu cine. Iar cine nu rezistă la presiune înseamnă că... trebuie să se înţeleagă că pe teren e o junglă", a spus Hizo.
Tehnicianul susţine că de fiecare dată când a fost instalat antrenor principal la Rapid a reuşit să redreseze echipa. " Eu o să o apar o dată la Rapid, cum este la Curtea de Argeş, la termocentrală, omul acela cu două săgeţi. Dar la Rapid eu de fiecare dată mi-am îndeplinit obiectivele. Aşa cum Walter Zenga a spus că ar trebui să-şi treacă în CV un titlu cu Steaua, aşa şi eu ar trebui să-mi trec Cupa câştigată de Rapid în 2002, când am plecat cu 12 zile înainte de disputarea finalei. Am reuşit de fiecare dată să redresez echipa, fie că a fost la retrogrdarare sau erau alte probleme, am reuşit să duc la echipa naţională jucători ca Raţ, Şoavă, Pancu, Iencsi sau Sabău. Au fost realizări, dar au fost şi greşeli, pentru că în orice înfrângere ai şi tu, ca antrenor, o vină. De acum trebuie să vorbim doar de ce va fi, nu de trecut. Pentru mine trecutul nu contează", a explicat antrenorul.
Hizo a precizat că are promisiunea acţionarului majoritar că problemele legate de restanţele financiare către jucători vor fi rezolvate. " Cunosc Rapidul, cunosc publicul şi consider că are o echipă bună. Dar acum sunt probleme foarte mari, sunt jucători accidentaţi, sunt jucători suspendaţi, sunt jucători plecaţi de la echipă care n-au vize. Sunt probleme care trebuie rezolvate din mers. Eu nu cred că un jucător când intră pe teren se mai gândeşte la bani. Sperăm ca aceste probleme să se rezolve. Domnul Copos mi-a promis solemn că va sta lângă echipă", a afirmat Viorel Hizo.
Noul tehnician al echipei giuleştene consideră că şi jucătorii au tot interesul ca Rapid să obţină calificarea în Europa League. " Voi avea o discuţie cu fiecare jucător în parte. Am acumulat destulă experienţă ca să îi pot face pe jucători să înţeleagă că în aceste şase etape trebuie să dea totul şi să redevină echipa de la începutul sezonului. Pentru că toată lumea are de câştigat din asta. Ca jucător, una e să pleci cu scandal şi alta să pleci de la o echipă calificată în cupele europene", a adăugat antrenorul.
Taguri:
Rapid Bucuresti
Viorel Hizo
George Copos
presiune
Walter Zenga
Europa League
» Clasament Liga I
» Rapid Bucuresti - ultimele rezultate
Comenteaza
Ultimele stiri - Rapid București
Rapid Bucureşti a învins-o pe Gloria Buzău doar cu scorul de 2-0, luni seara, acasă, în ultimul meci din etapa a 20-a a Superligii României.
Ambele...
Rapid Bucureşti a terminat la egalitate cu Petrolul Ploieşti, 1-1 (0-0), vineri seara, în Giuleşti, într-un meci din etapa a 18-a a Superligii României.
...
Rapid Bucureşti a învins-o pe UTA Arad cu scorul de 2-0, sâmbătă seara, acasă, într-o partidă din etapa a 16-a a Superligii României, prima a returului....
Rapid Bucureşti a învins-o pe FC Hermannstadt cu scorul de 1-0 (1-0), luni seara, acasă în Giulești, în ultimul meci din etapa a 15-a a Superligii...
Rapid Bucureşti a surclasat-o pe Farul Constanţa cu 5-0 (3-0), luni seara, pe teren propriu, în ultimul meci din etapa a 13-a a Superligii României. Andrei Borza (13), Claudiu...
Rapid Bucureşti şi Oţelul Galaţi au terminat la egalitate, 0-0, sâmbătă seara, în Giuleşti, într-un meci din etapa a 11-a a Superligii României....
Universitatea Cluj, liderul la zi al Superligii României, a învins-o fără drept de apel pe Rapid Bucureşti, cu scorul de 2-0, luni seara, în Giuleşti, în ultimul meci din etapa a 9-a.
...
Rapid Bucureşti rămâne singura echipă din Superliga României fără victorie, după ce a terminat la egalitate cu Dinamo Bucureşti, 1-1, duminică seara, în Giuleşti, în etapa a 6-a.
...
Rapid Bucureşti şi Sepsi Sfântu Gheorghe au terminat la egalitate, scor 2-2, luni seara, în Giuleşti, într-un meci din etapa a 4-a a Superligii României.
"Alb-roșii" au...
Rapid Bucureşti a smuls in extremis egalul cu CFR Cluj, 2-2, sâmbătă seara, în Giuleşti, într-un meci din etapa a 2-a a Superligii României.
...
Rapid Bucureşti a învins-o Fotbal Club FCSB cu scorul de 2-0, duminică seara, avasă, în ultimul meci din etapa a 10-a a play-off-ului Superligii României.
Giuleștenii au obţinut...
|
|
|
S-au nascut azi
1. FC MAGDEBURG
Germania
59 ani
Alcides Ghiggia
Uruguay
98 ani
Apostol Popov
Bulgaria
42 ani
Bernd Schuster
Germania
65 ani
Bryan Gunn
Scoția
61 ani
Cătălin Bozdog
România
44 ani
Dan Petrescu
România
57 ani
Dmitri Khokhlov
Rusia
49 ani
Éder
Portugalia
37 ani
Emmanuel Olisadebe
Polonia
46 ani
Florin Boiciuc
România
46 ani
Giuseppe Bergomi
Italia
61 ani
Haykel Gmamdia
Tunisia
43 ani
Juan Mujica
Uruguay
80 ani
Lebogang Morula
Africa de Sud
56 ani
Luis Hernández
Mexic
56 ani
Luis Islas
Argentina
59 ani
Manfred Zsak
Austria
60 ani
Marvin Andrews
Trinidad Tobago
49 ani
Mihail Rugiubei
România
78 ani
Mutiu Adepoju
Nigeria
54 ani
Philippe Vande Walle
Belgia
63 ani
Sorin Buștea
România
30 ani
Souleymane Camara
Senegal
42 ani
Stojan Ignatov
Macedonia
45 ani
Teko Modise
Africa de Sud
42 ani
Tommy Bechmann
Danemarca
43 ani
Valentin Afonin
URSS
85 ani
Vasile Seredai
România
91 ani
Zdeněk Ondrášek
Cehia
36 ani
|
|
|