Avocatul lui Gigi Becali, Cătălin Dancu, a declarat că în cazul în care Becali va fi trimis în judecată pentru dare de mită şi va fi condamnat, acesta riscă până la 12 ani de închisoare.
Pedeapsa de 12 ani este maxima pe care poate să o primească Becali pentru infracţiunea de dare de mită de care este acuzat.
Întrebat dacă acest caz îi va afecta candidatura lui Gigi Becali la preşedinţie, avocatul Cătălin Dancu a declarat că faptul că Becali este cercetat pentru luare de mită nu are nicio legătură cu candidatura acestuia la funcţia de Preşedinte al României. "
Nici nu se pune problema. Ce, Traian Băsescu nu era judecat în dosarul Flota?! V-am dat cel mai bun exemplu. Nu are nicio legătură", a susţinut avocatul Cătălin Dancu.
Avocatul lui Gigi Becali, Cătălin Dancu, a declarat, joi, pentru NewsIn, că cel mai probabil clientul său se va prezenta la DNA, săptămâna viitoare, în dosarul meciului CFR Cluj, deşi patronul clubului Steaua a fost citat de procurorii anticorupţie pentru joi, ora 15:00.
Biroul de Informare şi Relaţii Publice al DNA a precizat, joi, că procurorii anticorupţie nu au reţinut încă nicio persoană. Totuşi, procurorii susţin că se află în desfăşurare o anchetă penală a Secţiei de combatere a corupţiei – structura centrală, în cadrul căreia a fost începută urmărirea penală faţă de mai multe persoane pentru infracţiuni de corupţie. DNA a mai precizat că, deocamdată, nu poate face publice detalii despre anchetă, din motive de confidenţialitate.
Surse judiciare au declarat joi că în dosar ar fi urmărite penal patru persoane, printre care, Gigi Becali, care ar fi acuzat de dare de mită, partenerul său, Teia Sponte, acuzat de complicitate la dare de mită şi un jucător de la Universitatea Cluj.
Potrivit aceloraşi surse, ancheta procurorilor ar fi început după un autodenunţ făcut de o persoană din cadrul Clubului Universitatea Cluj.
Surse judiciare afirmă că infracţiunea de dare de mită, respectiv complicitate la dare de mită de care sunt acuzaţi cei urmăriţi penal s-ar fi consumat în momentul în care patronul Stelei le-ar fi promis celor de la "U" Cluj bani pentru câştigarea meciului cu CFR Cluj. Acest lucru ar fi avut ca rezultat câştigarea campionatului de către Clubul Steaua.
Cinci persoane din anturajul lui Gigi Becali, care aveau asupra lor un diplomat ce conţinea peste un milion de euro, au fost ridicate, miercuri, de procurorii DNA în restaurantul "Aroma" de la marginea oraşului Cluj-Napoca, în timp ce urmăreau partida U Cluj-CFR.
Conform unor surse din cadrul DNA, banii, 1,7 milioane de euro, care se aflau în posesia celor cinci persoane, erau destinaţi premierii jucătorilor Universităţii Cluj în cazul în care nu pierdeau în faţa grupării pregătite de Ioan Andone.
Gigi Becali a dat o declaraţie în care a spus că apropiaţii săi aveau asupra lor mai mult de un milion de euro, care ar fi fost destinaţi achiziţionării unui teren. "
Nu au voie oamenii mei să cumpere terenuri în Cluj? Au furat cumva banii de a intervenit DNA? Nu aveau la ei un milion de euro, aveau mai mult. DNA să se bage numai când fură cineva, nu acum. Ce îi interesează pe ei ce fac eu sau oamenii mei cu banii? Nu mai pot de frica lor", a spus Becali într-o declaraţie acordată miercuri unui post de televiziune. Becali a mai afirmat că oamenii săi ştiau că vor fi urmăriţi şi ştiau ce aveau de făcut în acest caz: "
Când a plecat cu banii, Tea Sponte ştia ce trebuie să facă. S-a prevăzut totul pentru că sunt prea deştept. Chiar dacă s-a vrut să se facă ceva, fapta nu s-a petrecut. La revedere!". Omul de afaceri a ţinut să îi avertizeze pe procurorii DNA: "Deşteptaţi-vă, trădătorilor de ţară! Ne trădaţi şi nu vă doriţi ca Steaua să fie depunctată! Trădătorilor, nu o să răzbiţi cu mine niciodată!".
NewsIn