Recursul depus de procurorii DNA faţă de decizia Tribunalului Argeş de a admite punerea în libertate sub control judiciar a finanţatorului echipei FC Argeş Piteşti, Cornel Penescu, se va judeca, marţi, la Curtea de Apel Piteşti.
Tribunalul Argeş a admis, pe 15 mai, cererea de punere în libertate sub control judiciar înaintată de avocaţii lui Cornel Penescu, arestat preventiv în dosarul corupţiei din fotbal.
Conform încheierii de şedinţă, punerea în libertate este condiţionată de o serie de restricţii. "
Se instituie în sarcina inculpatului obligaţiile: să nu depăşească limita teritorială a localităţii de domiciliu, respectiv municipiul Piteşti, să se prezinte la organul de urmărire penală şi la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat, să se prezinte la organul de poliţie din localitatea de domiciliu, conform programului de supraveghere întocmit de acesta, să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei, să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme", se arată în încheierea de şedinţă.
Instanţa îl mai obligă pe Cornel Penescu să nu se apropie de ceilalţi inculpaţi din dosar, de membrii familiilor acestora şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect.
"
La rămânerea definitivă a prezentei încheieri se va comunica dispozitivul acesteia secţiei de poliţie în a cărei rază teritorială locuieşte inculpatul, jandarmeriei, poliţiei comunitare, organelor competente să elibereze paşapoarte, organelor de frontieră", se mai menţionează în încheiere.