Italianul Francesco Totti nu va face parte din lotul echipei AS Roma, care miercuri înfruntă Manchester United pe Old Trafford, în a doua manşă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor la fotbal.
Totti nu a jucat nici în meciul tur, pierdut de Roma cu 2-0, din cauza unei probleme la coapsă. Atacantul italian nu a fost inclus în lotul care va face deplasarea în Anglia. Antrenorul Luciano Sppalletti declara după jocul câştigat sâmbătă cu Genoa (3-2) din Serie A, că ar fi mai bine pentru Totti să nu joace în Anglia, pentru a se recupera integral în vederea următorului meci de campionat cu Udinese.
AS Roma ocupă locul 2 în Serie A, la 4 puncte de liderul Inter, şi este mai interesată de lupta pentru titlu decât de Liga Campionilor, mai ales după eşecul de acasă.