Dorin Goian este gata să facă pasul spre fotbalul german. Fundaşul Stelei a atras atenţia mai multor cluburi din Bundesliga, care îl vor urmări pe român pe tot parcursul campionatului European din Austria şi Elveţia. "Să vină cu bani şi îl vând", anunţă Gigi Becali.
Dorin Goian are şanse foarte mari să părăsească fotbalul românesc după Euro 2008. Destinaţia cea mai probabilă a fundaşului stelist pare a fi campionatul german. Prima şansă pare să fie pentru Eintracht Frankfurt, care îl va vinde pe internaţionalul grec, Sotirios Kyrgiakos, tocmai pentru a avea bani să-l cumpere pe Goian.
Borussia caută şi ea cu disperare un fundaş central, mai ales că în acesta vară, nemţii se vor despărţi de doi fundaşi. Worns se va retrage, iar Kovaci va fi transferat.
O altă echipă interesată de Goian pare a fi FC Koln, formaţie care are şanse foarte mari să promoveze în prima ligă.
Realitatea TV