|
Copos: Nu am decis inca daca ramane Hizo
Acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat că nu a decis încă dacă antrenorul Viorel Hizo rămâne în funcţie, precizând că nu are să îi reproşeze absolut nimic acestuia chiar dacă a ratat calificarea în Liga Europa.
" Nu ştiu dacă rămâne Viorel Hizo. Nu am decis încă. Este posibil să rămână, e posibil să vină un alt antrenor, e posibil orice. Dar nu pot să iau decizii acum. Sunt foarte supărat şi nu e bine să luăm decizii acum. Eu nu am absolut nimic să îi reproşez lui Viorel Hizo. A făcut maximum din ceea ce se putea, după pregătirea făcută în vara anului trecut şi acum în iarnă", a spus Copos.
Oficialul grupării giuleştene a afirmat că unii jucători nu au mentalitatea pentru a evolua la Rapid.
" N-am reuşit să salvăm pe ultima sută de metri acest sezon. Ne-am prăbuşit când mai aveam nevoie de un singur gol. Atât, un gol. Din păcate unii jucători nu au mentalitatea necesară şi nici spiritul unui rapidist adevărat. Eram obligaţi să câştigăm pentru a salva acest sezon nenorocit. S-au cheltuit de anul trecut până acum peste 21 de milioane de euro şi trebuia să salvăm ce se mai putea salva. Dar unii dintre jucători nu au înţeles ce sacrificii s-au făcut", a explicat acţionarul majoritar care nu a dorit să nominalizeze jucătorii în cauză.
Contactat telefonic, antrenorul Viorel Hizo nu a dorit să comenteze situaţia sa contractuală. " Nu ştiu, nu pot să vorbesc acum", a declarat, joi seara, Viorel Hizo.
De asemenea, directorul tehnic Nicolae Manea a declarat că nu a fost informat dacă Viorel Hizo mai deţine sau nu funcţia de antrenor principal al echipei giuleştene.
La conferinţa de presă de după partida cu Poli Iaşi (scor 2-2) din cadrul ultimei etape a Ligii I, Viorel Hizo a afirmat în conferinţa de presă că opţiunea de prelungire a contractului său, scadent la finalul sezonului, aparţine conducerii FC Rapid, având în vedere faptul că echipa giuleşteană a ratat calificarea în Liga Europa.
Copos este hotărât să renunţe la Rapid în această vară
George Copos a mai declarat că este hotărât să renunţe la Rapid în această vară, adăugând că următorul patron va trebui să facă o restructurare în club: " Lucrurile sunt foarte complicate. Îmi pare rău de băieţi, pentru că mulţi dintre ei s-au dăruit pentru Rapid şi meritau să joace în Europa League. Pentru mine s-a terminat cu Rapid. Am încercat să salvez pe ultima sută, dar am clacat. Cine va veni patron, preşedinte, va trebui să facă o restructurare şi să investească. Pentru că acum, la Rapid, în afară de Marinescu, toţi ceilalţi jucători au salarii de peste 200.000 de euro". Întrebat dacă este posibil ca fostul investitor Fathi Taher să preia clubul, George Copos a răspuns: " N-am mai discutat cu domnul Taher. Am înţeles că este plecat în America acum. Eu am obosit, nu mai pot. Sunt trist. Îmi doresc să ies din afacerea asta. Pentru mine totul s-a terminat cu acea bară din minutul 94".
Taguri:
Rapid Bucuresti
Giulesti
Fathi Taher
George Copos
Viorel Hizo
Liga Europa
restructurare
» Clasament Liga I
» Rapid Bucuresti - ultimele rezultate
Comenteaza
Ultimele stiri - Rapid București
Rapid Bucureşti a învins-o pe Gloria Buzău doar cu scorul de 2-0, luni seara, acasă, în ultimul meci din etapa a 20-a a Superligii României.
Ambele...
Rapid Bucureşti a terminat la egalitate cu Petrolul Ploieşti, 1-1 (0-0), vineri seara, în Giuleşti, într-un meci din etapa a 18-a a Superligii României.
...
Rapid Bucureşti a învins-o pe UTA Arad cu scorul de 2-0, sâmbătă seara, acasă, într-o partidă din etapa a 16-a a Superligii României, prima a returului....
Rapid Bucureşti a învins-o pe FC Hermannstadt cu scorul de 1-0 (1-0), luni seara, acasă în Giulești, în ultimul meci din etapa a 15-a a Superligii...
Rapid Bucureşti a surclasat-o pe Farul Constanţa cu 5-0 (3-0), luni seara, pe teren propriu, în ultimul meci din etapa a 13-a a Superligii României. Andrei Borza (13), Claudiu...
Rapid Bucureşti şi Oţelul Galaţi au terminat la egalitate, 0-0, sâmbătă seara, în Giuleşti, într-un meci din etapa a 11-a a Superligii României....
Universitatea Cluj, liderul la zi al Superligii României, a învins-o fără drept de apel pe Rapid Bucureşti, cu scorul de 2-0, luni seara, în Giuleşti, în ultimul meci din etapa a 9-a.
...
Rapid Bucureşti rămâne singura echipă din Superliga României fără victorie, după ce a terminat la egalitate cu Dinamo Bucureşti, 1-1, duminică seara, în Giuleşti, în etapa a 6-a.
...
Rapid Bucureşti şi Sepsi Sfântu Gheorghe au terminat la egalitate, scor 2-2, luni seara, în Giuleşti, într-un meci din etapa a 4-a a Superligii României.
"Alb-roșii" au...
Rapid Bucureşti a smuls in extremis egalul cu CFR Cluj, 2-2, sâmbătă seara, în Giuleşti, într-un meci din etapa a 2-a a Superligii României.
...
Rapid Bucureşti a învins-o Fotbal Club FCSB cu scorul de 2-0, duminică seara, avasă, în ultimul meci din etapa a 10-a a play-off-ului Superligii României.
Giuleștenii au obţinut...
|
|
|
S-au nascut azi
1. FC MAGDEBURG
Germania
59 ani
Alcides Ghiggia
Uruguay
98 ani
Apostol Popov
Bulgaria
42 ani
Bernd Schuster
Germania
65 ani
Bryan Gunn
Scoția
61 ani
Cătălin Bozdog
România
44 ani
Dan Petrescu
România
57 ani
Dmitri Khokhlov
Rusia
49 ani
Éder
Portugalia
37 ani
Emmanuel Olisadebe
Polonia
46 ani
Florin Boiciuc
România
46 ani
Giuseppe Bergomi
Italia
61 ani
Haykel Gmamdia
Tunisia
43 ani
Juan Mujica
Uruguay
80 ani
Lebogang Morula
Africa de Sud
56 ani
Luis Hernández
Mexic
56 ani
Luis Islas
Argentina
59 ani
Manfred Zsak
Austria
60 ani
Marvin Andrews
Trinidad Tobago
49 ani
Mihail Rugiubei
România
78 ani
Mutiu Adepoju
Nigeria
54 ani
Philippe Vande Walle
Belgia
63 ani
Sorin Buștea
România
30 ani
Souleymane Camara
Senegal
42 ani
Stojan Ignatov
Macedonia
45 ani
Teko Modise
Africa de Sud
42 ani
Tommy Bechmann
Danemarca
43 ani
Valentin Afonin
URSS
85 ani
Vasile Seredai
România
91 ani
Zdeněk Ondrášek
Cehia
36 ani
|
|
|