Proaspătul transfer al lui Manchester City, Gareth Barry a fost prezentat oficial, joi, la Stadionul City of Manchester, după ce a evoluat în selecţionata engleză a lui Fabio Capello şi priveşte înainte provocarea vieţii sale.
Mijlocaşul cotat la 12 milioane de lire sterline, transferat de la Aston Villa şi primul transfer din campania de vară a lui Mark Hughes, recunoaşte că va fi cel mai important sezon din cariera lui: "Va fi cel mai greu sezon al meu, cu o Cupă Mondială vara viitoare; e ceva la care trebuie să mă gândesc, mai ales că jucam constant la Aston Villa. Când ne-am întâlnit prima oară, şeful de aici a fost foarte generos cu complimentele la adresa mea şi mă vede în mijlocul axului central. Sunt aici să ajut să fac din City o forţă în Premier League şi pentru a ne lupta pentru trofee. Vreau să am un sezon mare, pentru a rămâne în lotul Angliei şi pentru a lua avionul spre Africa de Sud".
Gareth, în vârstă de 28, a debutat la Villa ca rezervă şi s-a remarcat la selecţionata de tineret a Angliei, înainte de a se impune ca un jucător-cheie. El a declarat: "De când am aflat că voi veni la City, sunt foarte fericit. Am părăsit un club mare pentru a mă alătura altuia. Este o decizie importantă pentru mine să părăsesc Villa după 12 ani, dar ştiu că am ales clubul potrivit la momentul potrivit al carierei şi privesc cu optimism viitorul. Uneori, te plafonezi rămânând mult timp la un club şi acesta a fost unul din motivele care m-au făcut să iau această decizie. Niciodată nu vei încercă să dai mai puţin de 100% pe terenul de joc sau la antrenament, dar este uşor să cazi în partea cealaltă. Sperăm că un nou început la City mă ajută să-mi ridic nivelul de joc şi să mă facă un jucător mai bun".
Barry îi asigură pe suporterii lui City că ambiţia de Liga Campionilor nu sunt fanteziste şi orice se poate. Mijlocaşul Angliei a fost inima lui Villa, cu care a reuşit să spargă careul de top, dar care a reuşit doar o calificare în Europa League. Acesta a amintit că a fost aproape să semneze cu Liverpool acum un an, un motiv principal fiind participarea în Liga Campionilor: "Liga Campionilor este cu siguranţă, o ţintă măreaţă şi vreau să ajut să duc clubul la acest nivel. Cred că Manchester City poate ajunge în grupele Ligii Campionilor cât timp voi juca, altfel nu aş mai fi venit. Desigur, asta nu se va întâmpla peste noapte şi va fi nevoie de multă muncă pentru a ajunge acolo. Înţeleg foarte bine de ce oamenii se miră de acest transfer, dar privesc în viitor şi sunt încrezător că Manchester City se îndreaptă în direcţia bună. Sunt sigur că ne vom bate pentru trofee majore. Sunt înconjurat de oameni valoroşi şi de oameni care aşteaptă multe de la mine."