Formaţia FC Argeş va fi retrogradată, în proporţie de 99,99 la sută, în urma scandalului de corupţie în care este implicat patronul echipei, Cornel Penescu, şi mai mulţi arbitri, urmând ca Gaz Metan Mediaş să revină în primul eşalon, au declarat surse din cadrul LPF.
"
FC Argeş va fi retrogradată în proporţie de 99,99 la sută pentru scandalul în care este implicat patronul, dar şi mai mulţi arbitri. A fost o propunere, la un moment dat, să înceapă campionatul cu FC Argeş în Liga I şi să luăm o decizie după ce instanţa va da un verdict final în acest caz, însă dacă sentinţa se dă peste două luni ce facem? Retrogradăm atunci FC Argeş şi aducem Gazul din Liga a II-a? În plus, conform regulamentului, oferirea de stimulente se sancţionează", a spus sursa citată.
De asemenea, aceeaşi sursă a precizat că zvonul apărut în ultimele zile, conform căruia FC Argeş ar putea fi penalizată cu 6 puncte, sancţiune ce i-ar permite rămânerea în Liga I, încalcă regulamentul. "
Am tot auzit în ultima vreme că FC Argeş ar rămâne în prima ligă după ce va fi penalizată cu 6 puncte, însă acest lucru nu este posibil, întrucât articolul 60, aliniatul 1 din regulamentul disciplinar este foarte clar în acest sens", a menţionat sursa, adăugând că acest caz va intra în atenţia Comisiei de Disciplină a LPF.
După încheierea sezonului 2008/2009, Comisia de Disciplină a trecut de la Federaţia Română de Fotbal la Liga Profesionistă de Fotbal.
Articolul 60 din "
Regulamentul Disciplinar al Federaţiei Române de Fotbal", care se referă la Corupţie, Pariurile sportive, Integritatea competiţiilor, prevede trei sancţiuni pentru faptele de care este acuzat patronul clubulu FC Argeş: "1. Oricare dintre persoanele definite de art. 4.1 (membrii afiliaţi la FRF/AJF/LPF şi membrii acestora, jucătorii şi oficialii cluburilor, precum şi alte persoane a căror apartenenţă la un club este de notorietate şi nu a fost contestată până la momentul săvârşirii unei abateri din prezentul regulament) care oferă, promite sau acordă un avantaj nejustificat unui organ al FRF/LPF /AJF, unui arbitru, jucător, oficial sau altei persoane care se află sub incidenţa prezentului regulament, în nume propriu sau al unui terţ, în scopul de a-l determina să încalce regulamentele FRF/FIFA/UEFA va fi sancţionată în mod cumulativ: a) cu o penalitate de 100.000 – 300.000 lei; b) cu interzicerea oricărei activităţi legate de fotbal şi cu interzicerea accesului pe orice stadion pentru doi ani; c) retrogradarea primei echipe a clubului în categoria imediat inferioară".
În dosarul corupţiei din arbitraj, în 14 aprilie au fost arestaţi preventiv finanţatorul FC Argeş, Cornel Penescu, preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, directorul general al hypermarketului PIC, Liviu Făcăleaţă, precum şi fostul director al OPC Argeş Cristian Libertatu. Cornel Penescu şi Liviu Făcăleaţă sunt acuzaţi de dare de mită, iar Gheorghe Constantin şi Cristian Libertatu de luare de mită.
În 23 aprilie, în dosarul corupţiei din fotbal au fost arestaţi preventiv, pentru 29 de zile, şi arbitrii Marcel Savaniu şi Sorin Corpodean şi vicepreşedintele autosuspendat al Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), Marcel Lică, sub acuzaţia de luare de mită.
Ulterior, arbitrii Sorin Corpodean şi Marcel Savaniu au fost puşi în libertate sub control judiciar, în baza unei decizii a Curţii de Apel Piteşti. Mai apoi a fost eliberat Marcel Lică, după ce atât Tribunalul, cât şi Curtea de Apel au decis să nu îi mai fie prelungit mandatul de arestare preventivă.
Ultima persoană arestată în acest dosar este arbitrul Aurelian Bogaciu, în cazul căruia magistraţii Tribunalului Argeş au decis ca mandatul de arestare preventivă să nu fie prelungit. Curtea de Apel Piteşti a respins apoi recursul făcut de procurori la această decizie, astfel că şi Aurelian Bogaciu a fost pus în libertate.
Luni, procurorii anticorupţie au început prezentarea materialului de urmărire penală persoanelor cercetate în dosarul corupţiei din fotbal, la sediul DNA Piteşti prezentându-se, luni, fostul vicepreşedinte al CCA, Marcel Lică şi arbitrii Marcel Savaniu, Sorin Corpodean şi Aurelian Bogaciu.
Pe plan sportiv, directorul general al clubului Gaz Metan Mediaş, Ioan Horoba, a depus un memoriu atât la Federaţia Română de Fotbal, cât şi la Liga Profesionistă de Fotbal, în care solicită comisiilor abilitate să clarifice situaţia echipei FC Argeş, care este implicată în cazul de corupţie din arbitraj.