Atacantul echipei Poli Iaşi, Ionuţ Bâlbă, a declarat, luni, că îşi doreşte ca în ediţia viitoare de campionat să reuşească să înscrie cel puţin 10 goluri pentru formaţia din dealul Copoului.
"
Campionatul recent încheiat a fost unul foarte greu. Sunt bucuros că am reuşit să ajut şi eu echipa să ne îndeplinim obiectivul propus şi să jucăm şi sezonul viitor în Liga I. Sunt puţin supărat pentru că nu am reuşit să înscriu câte goluri îmi propusesem, asta şi din cauza accidentărilor sau a suspendărilor. Dacă nu am reuşit în campionatul care s-a încheiat, vreau să dau măcar 10 goluri sezonul viitor. Este un obiectiv pe care cred că îl pot îndeplini dacă voi fi sănătos şi voi juca bine“, a declarat Ionuţ Bâlbă.
Jucătorul a mai spus că nu a renunţat la ideea de a pleca la o echipă mai bună: "
Urmează o vacanţă meritată, după care reiau pregătirile cu Poli Iaşi. Nu ascund faptul că mi-aş dori să ajung să joc la o echipă mai bună din ţară sau din străinătate, dar până atunci vreau să-mi fac datoria faţă de Poli Iaşi, cu care mai am contract până în 2011".
Mediafax