Petre Marin, fundaşul lateral al echipei de fotbal Steaua Bucureşti, a precizat, marţi, după ieşirea de la Institutul Naţional de Medicină Sportivă, unde a efectuat vizita medicală, că jucătorii din Ghencea sunt nerăbdători să îl cunoască pe noul tehnician, italianul Cristiano Bergodi.
"
Începem un nou sezon, în care trebuie să facem mult mai multe decât în campionatul trecut", a spus Petre Marin, la începutul declaraţiei de presă.
În legătură cu Ujpest Budapesta, adversara echipei Steaua Bucureşti în turul II preliminar din Europa League la fotbal, jucătorul a spus: "
Sincer, nu cunosc foarte multe despre această echipă, dar eu spun că este un adversar accesibil pentru noi. Noi ne dorim să intrăm în grupe şi apoi să intrăm în primăvara europeană".
Întrebat ce este mai important pentru el, Europa League sau campionatul, fundaşul a spus: "
Pentru mine personal, titlul de campion".
Despre Bergodi a menţionat: "
Suntem nerăbdărori să îl cunoaştem. În mare ştim foarte multe despre dânsul, dar ştiţi cum este. Îl aşteptăm să ne întâlnim personal. Am înţeles că este foarte apropiat de jucători, apoi cere foarte mult, sper să facem treabă bună împreună".
Întrebat cum crede că se va înţelege Bergodi cu finanţatorul Gigi Becali, el a spus: "
Nu este problema mea, dar sper să se înţeleagă bine şi să fie bine pentru echipă".
În continuare, el a precizat: "
Mai am un an de contract. Vreau să fac cât mai multe lucruri pentru echipa mea".
Întrebat ce crede despre noua campioană, Unirea Urziceni, şi despre evoluţia sa în Liga Campionilor, Petre Marin a menţionat: "
Unirea Urziceni fost cea mai constantă echipă în ediţia trecută a campionataului intern. A meritat titlul. Sper să facă o figură bună în Liga Campionilor, pentru a aduce cât mai multe puncte României".
Jucătorii echipei Steaua Bucureşti au efectuat marţi vizita medicală.