Ştiri FC Vaslui
09-25-2009, 04:54 PM
Mesaj: #71
|
|||
|
|||
RE: Ştiri FC Vaslui
Zotincă speră ca echipa să recupereze la Alba Iulia punctele pierdute cu Timişoara
Antrenorul lui FC Vaslui, Dorin Zotincă, a declarat, vineri, că pe echipa sa o aşteaptă un meci foarte dificil în deplasarea cu Unirea Alba Iulia, însă speră ca formaţia moldoveană să câştige, pentru a recupera punctele pierdute etapa trecută cu FC Timişoara.
"Ne aşteaptă un meci greu cu Unirea Alba Iulia, adversarii sunt în revenire de formă. Este o echipă care nu cedează uşor. Principala mea preocupare e să îmi ţin jucătorii conectaţi la miza jocului. Sperăm să scoatem un rezultat bun şi să recuperăm punctele pierdute pe teren propriu cu Timişoara", a spus Zotincă. Pentru partida de la Alba Iulia, tehnicianul vasluian se confruntă cu serioase probleme de lot. "La această oră, opt dintre titulari sunt accidentaţi. Mai nou, avem probleme cu Milisavljevic, Ljubinkovic şi Gerlem. Nu ne putem baza pe ei la meciul cu Alba Iulia. Cred că accidentările vor reprezenta principalul adversar în faţa Unirii", a mai afirmat Zotincă, care pe lângă cei trei jucători menţionaţi nu se poate baza nici pe Cânu, Gheorghiu, Genchev, Farkaş şi Hugo Luz, toţi accidentaţi. Partida Unirea Alba Iulia-FC Vaslui, din etapa a 8-a a Ligii I, se va disputa sâmbătă, de la ora 17:00. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
09-27-2009, 12:03 PM
Mesaj: #72
|
|||
|
|||
RE: Ştiri FC Vaslui
Zotincă: "Încercăm de depăşim pasa proastă după aceste trei înfrângeri consecutive"
Antrenorul interimar al Vasluiului, Dorin Zotincă, speră ca echipa să treacă peste perioada dificilă.
"S-a simţit plecarea lui Dulca de la noi. Din păcate, nu am reuşit să profităm de ocaziile avute şi nu ne-am ridicat la nivelul aşteptat. Încercăm de depăşim pasa proastă după aceste trei înfrângeri consecutive", a spus acesta, adăugând că "nu ştiu cât voi mai rămâne la echipă, conducerea va decide acest lucru". Unirea Alba Iulia a câştigat, sâmbătă, scor 2-0, partida de pe teren propriu cu FC Vaslui, din cadrul etapei a 8-a a a Ligii I, şi a înregistrat a doua victorie din acest sezon. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
09-28-2009, 04:20 PM
Mesaj: #73
|
|||
|
|||
RE: Ştiri FC Vaslui
Enzo Scifo a refuzat oferta lui Porumboiu de a pregăti echipa
Fostul internaţional belgian Enzo Scifo a declinat oferta grupării FC Vaslui de a prelua funcţia de antrenor principal, deoarece nu s-a înţeles asupra părţii financiare cu patronul Adrian Porumboiu, au declarat luni, surse apropiate clubului moldovean.
"El a venit în România pentru câteva zile, chiar a fost la meciul din cupă cu Brazi, dar până la urmă a decis să refuze oferta. Poate şi din cauza oraşului Vaslui, puţini se acomodează cu el, aşa cum s-a întâmplat şi cu Hugo Broos în urmă cu un an", a afirmat sursa. Scifo (43 de ani) s-a aflat în România la mijlocul săptămânii trecute pentru a negocia cu Adrian Porumboiu şi a urmărit partida Vasluiului cu Chimia Brazi, din Cupa României, câştigată, scor 5-0. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
09-28-2009, 07:04 PM
Mesaj: #74
|
|||
|
|||
RE: Ştiri FC Vaslui
Porumboiu susţine că negocierile cu Enzo Scifo au eşuat din cauza impresarilor
Patronul lui FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a declarat, luni, că tehnicianul belgian Enzo Scifo acceptase oferta financiară a grupării moldave, dar totul a căzut din cauza impresarilor acestuia.
"Nu am fost refuzaţi de Enzo Scifo, ne-am înţeles din toate punctele de vedere cu el, e un om admirabil, dar totul a căzut din cauza impresarilor. A fost o lăcomie fără margini din partea lor, iar acum ne trimit sms-uri prin care ne roagă să revenim asupra deciziei de a renunţa, lucru cu care nu suntem de acord. S-a discutat cu domnul Scifo la un hotel din Bucureşti, dar în toată această perioadă noi am vorbit şi cu alţi antrenori, aşa că nu era singurul de pe listă", a spus Porumboiu. Omul de afaceri afirmă că tehnicianul nu a apucat să vadă Vasluiul şi nici baza de pregătire a echipei, însă chiar şi aşa nu vede de ce nu s-ar fi acomodat cu oraşul: "Nu a apucat să vină la Vaslui, dar ce are oraşul? El e antrenor, nu turist, are treabă cu echipa". În încheiere, Porumboiu a anunţat că noul antrenor al echipei urmează să fie anunţat în cursul zilei de luni. Scifo (43 de ani) s-a aflat în România la mijlocul săptămânii trecute pentru a negocia cu Adrian Porumboiu şi a urmărit partida Vasluiului cu Chimia Brazi, din Cupa României, câştigată, scor 5-0. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
09-28-2009, 07:42 PM
Mesaj: #75
|
|||
|
|||
RE: Ştiri FC Vaslui
Marius Lăcătuş va fi noul antrenor al echipei FC Vaslui
Fostul internaţional Marius Lăcătuş va fi instalat în funcţia de antrenor principal al grupării FC Vaslui, după ce a ajuns la un acord în cursul zilei de luni cu patronul Adrian Porumboiu.
Liber de contract, tehnicianul s-a prezentat luni după-amiază la arena vasluiană, acolo unde Porumboiu l-a prezentat jucătorilor în vestiar. Acesta va urmări antrenamentul echipei, care va fi condus pentru ultima oară de Dorin Zotincă. În vârstă de 45 de ani, Marius Lăcătuş a antrenat ultima oară Steaua, de unde a plecat în primăvară, iar în cariera sa a mai pregătit FC Naţional, Oţelul Galaţi, FC Braşov, Ceahlăul, Inter Gaz şi UTA. El a mai fost secund la naţionala României şi a statului Panama. FC Vaslui a rămas fără antrenor principal în urmă cu o săptămână, după ce Cristian Dulca a fost demis, iar locul său a fost luat temporar de secundul Dorin Zotincă. În ultimele două partide, formaţia vasluiană a învins Chimia Brazi, scor 5-0, în 16-imile Cupei României, şi a pierdut, scor 0-2, cu Unirea Alba Iulia, în campionat. După primele 8 etape, FC Vaslui ocupă locul 11 în clasament, cu 10 puncte, pierzând ultimele trei partide. De când a promovat în Liga I, în 2005, formaţia moldavă a avut 9 antrenori, însă niciunul nu a reuşit să pregătească echipa de-a lungul unui întreg sezon. Pe banca tehnică a grupării patronate de Porumboiu au fost Basarab Panduru (5 meciuri), Mircea Rednic (29 de meciuri), Gheorghe Mulţescu (9 etape), Viorel Hizo (două mandate, 38 de etape), Dorinel Munteanu (26 de etape), Emil Săndoi (8 etape), Viorel Moldovan (19 etape), Cristian Dulca (9 etape) şi Dorin Zotincă (o etapă). http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
09-28-2009, 08:48 PM
Mesaj: #76
|
|||
|
|||
RE: Ştiri FC Vaslui
"Nu am stat pe gînduri"
Adrian Porumboiu a găsit înlocuitorul pentru Cristi Dulca, tehnician demis în urmă cu mai multe zile. Este vorba de Marius Lăcătuş, care va prelua echipa de la Dorel Zotincă, cel care a asigurat interimatul la ultimele două meciuri ale moldovenilor: în Cupă şi în ultima etapă din campionat
Porumboiu a tratat înaintea lui Lăcătuş cu Enzo Scifo. Patronul lui FC Vaslui a declarat că tehnicianul belgian acceptase oferta financiară a grupării moldave, dar totul a căzut din cauza impresarilor acestuia. Fostul jucător al Stelei a mai antrenat în trecut pe FC Naţional, Oţelul Galaţi, FC Braşov, Ceahlăul Piatra-Neamţ, Inter Gaz Bucureşti, UTA Arad şi Steaua. Adrian Porumboiu a confirmat numirea lui Marius Lăcătuş în funcţia de antrenor, dezvăluind că a semnat un acord pe doi ani cu "Fiara". "Am semnat în urmă cu 5 minute un contract pe doi ani. El e deja la antrenament. Am preferat un român în locul unui străin pentru că nu va avea probleme cu adaptarea. Obiectivul lui va fi calificarea într-o cupă europeană, sînt doar 6 puncte care ne despart de acele locuri. Nu a fost nimic adevărat cu Enzo Scifo, era vorba doar despre un fomist de impresar care ni l-a propus, dar nu am negociat nimic cu el", a spus Adrian Porumboiu la Fanatik Show, pe Digisport. "Nu am stat foarte mult pe gînduri înainte de a semna, iar latura financiară nu a fost pe primul plan. Când văd că am lot de jucători cu care pot să fac performanţă, latura financiară este pe locul doi. Obiectivul nu s-a schimbat şi rămîne cel stabilit înainte de începerea campionatului, unul dintre primele cinci locuri sau cîştigarea Cupei. Cunosc foarte bine pe FC Vaslui. Nu pot să uit că atunci când eram la Steaua nu am putut învinge nici la Vaslui şi nici la Bucureşti. Mă bucur că domnul Porumboiu s-a gîndit la mine ca antrenor şi iată că după cinci luni revin în circuit. Am mai avut oferte din străinătate, dar niciuna din ţară", a spus Marius Lăcătuş înainte de prima sa şedinţă de pregătire la Vaslui. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
09-28-2009, 09:39 PM
Mesaj: #77
|
|||
|
|||
RE: Ştiri FC Vaslui
Becali: "Am vorbit cu Porumboiu despre Lăcătuş"
Finanţatorul echipei Steaua, Gigi Becali, a comentat numirea lui Marius Lăcătuş în funcţia de antrenor al formaţiei FC Vaslui, spunînd că acesta ar putea face treabă bună la moldoveni.
"M-a întrebat şi pe mine Porumboiu despre Lăcătuş. Eu i-am spus că Marius este un om extraordinar şi ţine echipa sub control. Adrian trebuie doar să îi spună să nu mai fie un băiat atît de bun cu jucătorii. Caracter ca el nu există în fotbal", a declarat Gigi Becali la GSPTV. Marius Lăcătuş a ajuns astăzi la un acord cu Adrian Porumboiu pentru banca tehnică a Vasluiului. Imediat după ce a semnat contractul valabil pe 2 ani, Lăcătuş a mers la antrenamentul echipei. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
09-28-2009, 09:44 PM
Mesaj: #78
|
|||
|
|||
RE: Ştiri FC Vaslui
Marius Lăcătuş la primul antrenament la FC Vaslui
Marius Lăcătuş a semnat azi pe doi ani cu FC Vaslui. După ce Dorin Zotincă a asigurat interimatul pentru două meciuri, Adrian Porumboiu a numit un înlocuitor pentru Cristi Dulca. La numai cîteva minute după ce a semnat contractul, Lăcătuş a făcut primul antrenament cu echipa.
Fostul jucător al Stelei a mai antrenat în trecut pe FC Naţional, Oţelul Galaţi, FC Braşov, Ceahlăul Piatra-Neamţ, Inter Gaz Bucureşti, UTA Arad şi Steaua. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
09-29-2009, 02:47 PM
Mesaj: #79
|
|||
|
|||
RE: Ştiri FC Vaslui
Lăcătuş: "Mi-a fost dor să revin ca antrenor"
Noul tehnician al lui FC Vaslui, Marius Lăcătuş, a declarat, luni, că se bucură că revine în postura de antrenor şi nu consideră că a făcut un pas înapoi, după despărţirea de Steaua, deoarece moldovenii "nu sunt deloc o echipă mică".
"Mi-a fost dor să revin ca antrenor. Au trecut cam cinci luni în care am făcut o pauză şi acum am vrut să revin în fotbal. Steaua este Steaua, dar nu trebuie să neglijăm rezultatele Vasluiului. Cât am fost la Steaua nu am învins niciodată Vasluiul, aşa că nu este deloc o echipă mică", a declarat Marius Lăcătuş, după numirea în funcţia de antrenor al lui FC Vaslui, cu care a semnat un contract valabil doi ani. "Obiectivul nu s-a schimbat cu nimic, ne vom lupta în continuare pentru primele 5 locuri sau pentru câştigarea Cupei României. Nu am stat prea mult pe gânduri când am primit această ofertă, iar partea financiară nu este pe primul loc. Am găsit aici un lot valoros, cu care pot face treabă", a mai spus fostul antrenor al Stelei. Lăcătuş a anunţat că la antrenamentul de luni seară va fi spectator, iar de marţi va începe munca la echipă, alături de secunzii săi Ioan Nagy, Dorin Zotincă şi Constantin Morariu. Finanţatorul lui FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a explicat de ce a optat pentru Marius Lăcătuş: "Deciziile bune se iau rapid, pentru că acestea sunt cele mai sănătoase, am preferat un antrenor român pentru a evita problemele cu adaptarea. Aveam nevoie de un antrenor cu nume, pentru că am păcătuit prea mult şi nu mai puteam continua. Echipa avea nevoie de un eveniment care să îi schimbe situaţia. Obiectivul lui e calificarea într-o cupă europeană. Mă feresc să dedic ode pe metru pătrat, prefer să nu mai laud antrenorii şi să las rezultatele să vorbească". În vârstă de 45 de ani, Marius Lăcătuş a antrenat ultima oară Steaua, de unde a plecat în primăvară, iar în cariera sa a mai pregătit FC Naţional, Oţelul Galaţi, FC Braşov, Ceahlăul, Inter Gaz şi UTA. El a mai fost secund la naţionala României şi a statului Panama. FC Vaslui a rămas fără antrenor principal în urmă cu o săptămână, după ce Cristian Dulca a fost demis, iar locul său a fost luat temporar de secundul Dorin Zotincă. În ultimele două partide, formaţia vasluiană a învins Chimia Brazi, scor 5-0, în 16-imile Cupei României, şi a pierdut, scor 0-2, cu Unirea Alba Iulia, în campionat. După primele 8 etape, FC Vaslui ocupă locul 11 în clasament, cu 10 puncte, pierzând ultimele trei partide. De când a promovat în Liga I, în 2005, formaţia moldavă a avut 9 antrenori, însă niciunul nu a reuşit să pregătească echipa de-a lungul unui întreg sezon. Pe banca tehnică a grupării patronate de Porumboiu au fost Basarab Panduru (5 meciuri), Mircea Rednic (29 de meciuri), Gheorghe Mulţescu (9 etape), Viorel Hizo (două mandate, 38 de etape), Dorinel Munteanu (26 de etape), Emil Săndoi (8 etape), Viorel Moldovan (19 etape), Cristian Dulca (9 etape) şi Dorin Zotincă (o etapă). http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
09-30-2009, 02:41 PM
Mesaj: #80
|
|||
|
|||
RE: Ştiri FC Vaslui
"Ne vom califica sută la sută mai departe în Cupa României!"
Preşedintele clubului FC Vaslui, Ciprian Damian, consideră că echipa sa are şanse de calificare de sută la sută în sferturile de finală ale Cupei României, după tragerea la sorţi din optimi, unde formaţia antrenată de Marius Lăcătuş va întâlni Gaz Metan Mediaş.
"Ar fi fost de preferat să jucăm cu un adversar ca cel de dinainte (n.r. - Chimia Brazi), dar trebuie să acceptăm ceea ce ne-au dat sorţii în urma tragerii. În această fază a competiţiei nu mai putem vorbi de favorite, mai ales că este foarte simplu ca număr de jocuri să ajungi în finală şi să o câştigi. Avem un lot valoros la dispoziţie şi de aceea nu ne interesează cu cine şi unde jucăm, mai ales că acum avem şi antrenor. De aceea, spun că ne vom califica sută la sută mai departe în Cupa României", a declarat Ciprian Damian. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
|
Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
13 Musafir(i)
13 Musafir(i)
Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut