Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 0 voturi - 0 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Ştiri FC Vaslui
11-09-2009, 07:13 PM
Mesaj: #151
RE: Ştiri FC Vaslui
Lăcătuş caută primul trofeu

Lăcătuş antrenează de zece ani în prima divizie, dar nu a câştigat niciodată campionatul sau Cupa României. Cinci victorii la rând în campionat şi una în Cupa României. Asta a reuşit Lăcătuş pe banca tehnică a moldovenilor de la FC Vaslui, pe care i-a "cocoţat" în fruntea clasamentului.

Lăcătuş antrenează de zece ani în prima ligă. A început la FC Naţional, au urmat Oţelul, FC Braşov, Ceahlăul, UTA, Steaua. A avut şi două pauze de primă divizie, când a fost secundul lui Stoichiţă la naţionala statului Panama, iar în 2005 a preluat divizionara B, Inter Gaz.

Nicăieri n-a câştigat însă nimic, cel mai notabil rezultat fiind calificarea Stelei în Liga Campionilor. Lipsa de trofee îl „roade“ pe cel poreclit "Fiara", care are o vorbă numai a lui. "Fraţilor, pentru locul doi nu cântă imnul. Ori eşti primul, ori nu eşti", spune adesea "Lăcă", fotbalistul român cu cele mai multe titluri naţionale (10) şi Cupe ale României (7) câştigate în cariera lui. Apropiaţii spun despre el că suferă din cauză că n-a reuşit niciodată să triumfe ca antrenor într-o competiţie, suferinţă normală ţinând cont de palmaresul pe care îl are ca jucător.

Nu dă niciodată amenzi
Deşi are reputaţia unui tip dur, Marius Lăcătuş este departe de a fi o „Fiară“ în vestiar. Ba, din contră, are reputaţia unui tehnician care impune respect prin alte mijloace, nicidecum prin forţă. Spre exemplu, Lăcătuş nu e adeptul amenzilor, pentru că nu vrea să ia din banii jucătorilor. Ţipă la ei, înjură pe teren, îi trimite la echipa a doua, dar nu îi sancţionează pecuniar. "Cea mai mare pedeapsă pentru un fotbalist este să nu joace. Asta trebuie să-l doară cel mai mult", e opinia "Fiarei".

Parcursul bun din acest sezon cu FC Vaslui îl face pe Lăcătuş să viseze. "Vreau un trofeu. Cel mai la îndemână pare Cupa României. E o competiţie scurtă şi plină de surprize. Jucăm cu Internaţional Curtea de Argeş în sferturi, nu subestimăm această echipă, dar în mod normal trebuie să ajungem în semifinale", crede Marius, care trage cu ochiul şi la campionat. "Urmează patru meciuri care ne vor arăta exact unde suntem. Jucăm cu CFR, Steaua, Oţelul şi Dinamo. Dacă la finalul turului ne menţinem acolo sus, de ce nu ne-am gândi şi la titlu?", a conchis „Fiara“.

Puţină lume ştie că omul din umbra antrenorului Marius Lăcătuş este chiar naşul său de cununie, Ioan Naghi, unul dintre oamenii care l-au ajutat cel mai mult în cariera sa. Pe când era un puşti la FC Braşov, Nelu Naghi purta banderola de căpitan al echipei de sub Tâmpa, şi l-a luat sub aripa sa pe Lăcătuş, care era obraznic, dar avea talent cu carul.

"Fiara" n-a uitat niciodată gestul lui Naghi şi a păstrat o relaţie strânsă cu acesta, luându-l secund la majoritatea echipelor pe care le-a antrenat şi ascultând adesea sfaturile experimentatului său ajutor.

Recomandat de Victor Piţurcă
După ce l-a demis pe Cristi Dulca de la conducerea echipei, Adrian Porumboiu a căutat cu insistenţă un antrenor mai dur. Iniţial, el l-a vrut pe Victor Piţurcă, însă fostul selecţioner a refuzat, având alte planuri. Piţi l-a recomandat însă pe Lăcătuş, spunându-i lui Porumboiu că e omul potrivit pentru a ţine în frâu o armată de străini, Vasluiul având în lot 17 jucători de alte naţionalităţi.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
11-09-2009, 08:30 PM
Mesaj: #152
RE: Ştiri FC Vaslui
Lăcătuş: "Titlul este încă departe de noi"

Antrenorul are cinci victorii consecutive cu FC Vaslui în campionat, dar nu este convins că poate termina sezonul în frunte.

Marius Lăcătuş a înregistrat sâmbătă seară, la Piatra Neamţ, cea de-a cincea victorie consecutivă în campionat cu FC Vaslui. Echipa „Fiarei” s-a impus cu 1-0 pe terenul celor de la Ceahlăul, în etapa a 13-a a Ligii I la fotbal, graţie golului înscris de Mike Temwanjera.

Seria de succese a formaţiei patronate de Adrian Porumboiu adevereşte în parte pronosticul făcut înainte de începerea sezonului de Dumitru Dragomir, care considera că vasluienii sunt favoriţi la câştigarea campionatului. Şe ful LPF este însă contrazis de Marius Lăcătuş, care susţine că titlul e departe.

Cupa, obiectivul vasluienilor
"E încă prea devreme să vorbim de câştigarea campionatului. În momentul de faţă, scopul nostru este să jucăm bine şi să adunăm puncte. Dacă vom fi în cărţi pentru titlu şi în ultimele etape ale acestui sezon, sigur că nu ne vom da la o parte şi ne vom bate pentru a-l câştiga. Dar, cum am mai spus, până atunci mai este mult. Obiectivul nostru este să luăm Cupa României. Ne dorim foarte mult acest trofeu. La urma urmei, este drumul cel mai scurt către cupele europene", a declarat antrenorul moldovenilor pentru EVZ.

Lăcătuş susţine că victoriile consecutive obţinute cu echipa vasluiană nu-l surprind, deoarece la Steaua a avut mai multe. Este vorba despre cele zece succese pe care le-a obţinut cu gruparea roş-albastră în returul sezonului 2007-2008. E adevărat însă că una dintre acestea, cea din Giu leşti, a fost atribuită la "masa verde", în urma "scandalului bricheta".

Lăcătuş a mai avut o serie impresionantă de meciuri fără înfrângere, şapte (şase victorii şi o remiză), în sezonul 2001-2002, pe când antrena Oţelul Galaţi.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
11-09-2009, 08:31 PM
Mesaj: #153
RE: Ştiri FC Vaslui
Româna, limbă obligatorie

Portarul celor de la FC Vaslui, Cristi Hăisan, a întărit şi el vorbele antrenorului său.

"Ne bucură faptul că adunăm puncte, dar ne aşteaptă un program greu. Vă daţi seama că am fi extrem de fericiţi dacă am lua titlul, însă mai e mult până acolo. Nu pot spune dacă Marius Lăcătuş are vreo reţetă miraculoasă pentru aceste victorii. A adus, probabil, mai multă seriozitate şi profesionalism. Eu, unul, m-am înţeles bine cu toţi antrenorii cu care am lucrat. Fiecare are stilul lui şi nu pot spune dacă unul este mai bun
ca altul
", ne-a declarat Hăisan.

Goal-keeperul a mai dezvăluit că, în ciuda faptului că provin din mai multe ţări, jucătorii grupării moldovene vorbesc între ei în graiul ţării noastre: "Între noi vorbim doar în limba română, că doar nu o să comunicăm în engleză, sârbă sau mai ştiu eu care limbă... De altfel, aşa mi se pare normal, doar suntem în România. Dacă mă duc în Togo, învăţ eu limba de acolo pentru a putea vorbi cu colegii".

Mike, omul decisiv
Mike Temwanjera este atacantul căruia vasluienii îi datorează cucerirea tuturor celor trei puncte în partida de la Piatra- Neamţ, cu Ceahlăul.

Prin golul înscris în jocul disputat sâmbătă seară, atacantul din Zimbabwe a ajuns la un total de patru reuşite în actualul sezon al Ligii I.

Temwanjera a mai marcat ambele goluri ale partidei câştigate de moldoveni, pe teren propriu, în faţa ciprioţilor de la Omonia Nicosia, în turul III preliminar al Ligii Europa, precum şi alte două în Cupa României, cu Chimia Brazi.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
11-09-2009, 10:03 PM
Mesaj: #154
RE: Ştiri FC Vaslui
"Să am arena voastră, mai bag două milioane de euro şi trag la titlu!"

În pauza meciului de sâmbătă seară pe "Municipal", între două ceaiuri servite la loja stadionului, finanţatorul vasluienilor a ţinut să laude, la rându-i, baza sportivă a Ceahlăului. Cu o bijuterie precum cea de pe Borzoghean, Adrian Porumboiu spune că s-ar număra printre ceilalţi patroni de fotbal din România, care emit pretenţii concrete la câştigarea titlului în Liga 1.

"Dacă aş avea la Vaslui arena voastră de la Piatra Neamţ, aş mai băga două milioane de euro şi aş trage lejer la titlu, în campionatul nostru!".

Despre prestaţia jucătorilor de pe teren, bossul de la Vaslui le-a transmis pietrenilor din apropiarea sa obiectivul deplasării în oraşul lui Pinalty: "Vă batem scurt la fotbal şi-apoi plecăm acasă, nimic mai mult!".

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
11-09-2009, 10:09 PM
Mesaj: #155
RE: Ştiri FC Vaslui
Infrangere pentru juniorii A

Dupã ce etapa trecutã au remizat pe teren propriu, 0-0 cu Politehnica Iasi, juniorii A de la FC Vaslui au pierdut, sâmbãtã, la Iasi cu Noua Generatie, 2-1.

Sâmbãtã, în cadrul etapei a XII-a a campionatului de juniori republicani, juniorii A si B de la FC Vaslui au jucat în deplasare la Iasi, împotriva celor de la Noua Generatie. Dupã o partidã echilibratã, dar ajutati si de brigada de arbitri, juniorii A iesenii au reusit sã învingã la limitã, scor 2-1. Antrenorul juniorilor A, Constantin Petrea spune cã este nemultumit de prestatia brigãzii de arbitri. "A fost un meci echilibrat, însã nu e normal sã ne trimitã o brigadã de la Roman, echipã cu care noi ne luptãm în clasament. Am avut o loviturã de pedeapsã, mai mult decãt clarã, care ne-a fost refuzatã", a declarat Constantin Petrea.

Dupã acest joc, a urmat meciul juniorilor B, pregãtiti de Ionut Chiochiu. Tinerii vasluieni s-au impus fãrã probleme, scor 3-1, dupã o partidã dominatã în mare parte de acestia. Etapa urmãtoare, juniorii vasluieni vor juca pe teren propriu, miercuri, 11 noiembrie, cu FC Botosani.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
11-14-2009, 11:37 PM
Mesaj: #156
RE: Ştiri FC Vaslui
Serge Akakpo de la FC Vaslui a fost titular pentru Togo în victoria cu Gabon, scor 1-0

Fundaşul echipei FC Vaslui, Serge Akakpo, a fost titular pentru naţionala statului Togo în partida cu Gabon, scor 1-0, din preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2010, informează site-ul FIFA.

Singurul gol al partidei a fost marcat de Ayite (70), dar în ciuda victoriei, naţionala statului Togo a ratat calificarea la turneul final, terminând Grupa A de calificare doar pe poziţia a treia. Din această grupă, la turneul din Africa de Sud s-a calificat Camerun.

În altă ordine de idei, Coasta de Fildeş a trecut de Guineea, scor 3-0, în ultimul meci din Grupa 5 de calificare la CM 2010, partidă în care atacantul Emmanuel Kone de la Internaţional Curtea de Argeş a fost doar rezervă. Costa de Fildeş era deja calificată la turneul final.

Din zona africană şi-au asigurat deja prezenţa la Campionatul Mondial Coasta de Fildeş, Ghana, Nigeria, Camerun şi ţara organizatoare, Africa de Sud. Pentru ultimul loc care asigură prezenţa la turneul final se vor lupta Algeria şi Egiptul, în Grupa C.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
11-16-2009, 05:58 PM
Mesaj: #157
RE: Ştiri FC Vaslui
Lăcătuş: "Trebuie să demonstrăm pe teren că suntem favoriţi cu Internaţional"

Antrenorul grupării FC Vaslui, Marius Lăcătuş, a declarat, luni, că meciul cu Internaţional Curtea de Argeş nu trebuie tratat cu superficialitate de fotbaliştii săi, şi tocmai de accea îşi doreşte o victorie fără prelungiri sau lovituri de departajare.

"Meciul cu Internaţional nu este deloc unul facil, aşa cum poate părea. Vom încerca să dăm maximum şi să obţinem calificarea în semifinale. Nu vreau să plecăm cu gândul că suntem favoriţi, asta trebuie să o demonstrăm pe teren. Dacă ar fi posibil, aş vrea să câştigăm meciul în 90 de minute, dar se poate întâmpla orice. În Cupa României, dacă ai greşit, ai plătit, pe când în campionat mai poţi recupera punctele pierdute", a spus Marius Lăcătuş.

Tehnicianul a precizat că nou-promovata Internaţional are potenţialul necesar realizării unei surprize neplăcute pentru echipa sa: "Internaţional nu a câştigat prea multe puncte pe teren propriu, dar are fotbalişti dornici de afirmare şi care pe deasupra sunt şi tehnici. Îmi place cum joacă echipa lui Ştefan Stoica, cei de de la Internaţional au arătat un fotbal plăcut ochiului. Vrem ca la finalul meciului să nu ajungem să ne pară rău că nu am făcut tot ce puteam în meciul cu Internaţional Curtea de Argeş. Suntem foarte atenţi, mai ales că Steaua, Rapid, Unirea Urziceni sau FC Timişoara au fost deja eliminate din Cupă".

Lăcătuş şi-a avertizat jucătorii să fie concentraţi la ora meciului cu Internaţional, chiar dacă echipa lui Ştefan Stoica ocupă locul 12 în clasamentul Ligii I: "Rezultatele pe care Internaţional Curtea de Argeş le-a obţinut în campionat, dar şi în Cupa României, nu trebuie să le dea motive fotbaliştilor mei să trateze meciul cu superficialitate. Deocamdată, nu m-am decis dacă voi folosi echipa standard sau voi mai face câteva schimbări cu jucători care au evoluat mai puţin şi care s-au pregătit foarte bine la ultimele antrenamente".

FC Vaslui va întâlni Internaţional Curtea de Argeş, miercuri, de la ora 18:15, într-un joc din sferturile Cupei României.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
11-16-2009, 09:59 PM
Mesaj: #158
RE: Ştiri FC Vaslui
Genchev a dat piept cu echipa lui Lucescu

Din cei trei jucãtorii strãini ai Vasluiului, convocati la echipele lor nationale, doar Serge Akakpo si Stanislav Genchev au fost folositi.

Dupã ce si-a revenit din accidentarea care l-a tinut departe de gazon aproape douã luni, bulgarul Stanislav Genchev a fost convocat la echipa nationalã a Bulgariei pentru amicalul cu Sahtior Donetk, echipã pregãtitã de antrenorul român Mircea Lucescu. Meciul dintre cele douã formatii a avut loc în Antalya si s-a încheiat la egalitate, 0-0.

Mijlocasul "galben-verzilor", Stanislav Genchev a fost doar rezervã, fiind introdus în teren, în minutul 66 al jocului. Alti doi jucãtori ai Vasluiului au fost convocati la echipele nationale, portarul Dusan Kuciak nu a jucat pentru echipa Slovaciei, în victoria pe care acestia au obtinut-o în amicalul cu Statele Unite ale Americii (1-0), în timp ce fundasul Serge Akakpo a fost titular pentru nationala statului Togo, care a învins pe Gabon, 1-0, în preliminariile Campionatului Mondial de Fotbal.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
11-16-2009, 09:59 PM
Mesaj: #159
RE: Ştiri FC Vaslui
Succese fara probleme pentru juniori

Dupã ce miercuri au învins pe FC Botosani, ieri, grupele de juniori ale FC Vaslui au obtinut încã douã victorii categorice în fata echipelor de la CSS Târgu-Neamt. Dupã ce la pauzã au condus cu 7-0, juniorii A, pregãtiti de Constantin Petrea au mai marcat de douã ori în repriza secundã reusind sã realizeze cea mai mare victorie din acest sezon, scor 9-0. De partea cealaltã, juniorii B, antrenati de Ionut Chiochiu au avut o misiune usoarã si au trecut de juniorii B ai CSS Târgu-Neamt cu scorul de 4-0.

Etapa viitoare, juniorii vasluieni se vor deplasa la Bacãu, acolo unde vor întâlni echipele similare ale divizionarei B, FCM. Ambele echipe ale Bacãului se luptã pentru obtinerea califcãrii la turneul final al campionatului national de fotbal.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
11-17-2009, 11:05 PM
Mesaj: #160
RE: Ştiri FC Vaslui
Bilete ieftine in Cupa

Conducerea clubului vrea ca tribunele stadionul sa fie pline la meciul cu argesenii, de aceea au lasat pretul biletelor la fel ca in etapele precedente.

Astfel, un bilet la peluze costa 5 lei, in timp ce la sectoarele A si D ale tribunei I, biletele vor costa doar 10 lei. 20 de lei costa un bilet la tribuna a II-a, la fel ca si la sectoarele B si C ale tribunei I, in timp ce pentru un loc la tribuna 0, vasluienii vor plati 30 de lei.

Abonamentele din aceasta editie de campionat nu sunt valabile si la jocurile din Cupa Romaniei, care se desfasoara pe teren propriu.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
Postează răspuns 


Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
5 Musafir(i)

Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut