Ştiri FCM UTA Arad
10-09-2009, 11:22 PM
Mesaj: #61
|
|||
|
|||
RE: Ştiri FCM UTA Arad
Dino Eze, la UTA
Oficialii clubului UTA îl aşteaptă în cursul zilei de joi pe nigerianul Dino Eze, care şi-a amânat sosirea la Arad cu o săptămână faţă de termenul iniţial. Acum, conducătorii Bătrânei Doamne sunt ceva mai siguri pe sosirea fundaşului nigerian: "Din câte mi s-a spus, Eze ajunge joi la Arad. Va intra direct în programul echipei, mai ales că sunt destul de curios vizavi de potenţialul său fizic", a spus directorul tehnic al UTA-ei, Ionuţ Popa.
Coordonatorul staff-ului tehnic utist nu exclude utilizarea lui Eze chiar în confruntarea de sâmbătă, cu Drobeta Turnu Severin, în cazul în care nigerianul s-ar prezenta la Arad cu o pregătire fizică normală. "Nevoie avem de el, dar trebuie să-l vedem. Avem cam 16 jucători disponibili la meciul cu Drobeta, prin urmare nu ne-ar strica să dispunem şi de Eze", a adăugat Ionuţ Popa. În altă ordine de idei, oficialii UTA-ei adună fonduri pentru a-l plăti pe fostul antrenor Ionuţ Chirilă. În 10 octombrie este scadentă a doua rată, în valoare de 20,000 de euro, pe care Bătrâna Doamnă s-a angajat să i-o achite lui Chirilă. "Cu salariile suntem la zi, dar primele nu s-au plătit. Banii pentru prime se adună, pentru a fi plătit Chirilă. Cred că ar trebui să se roage să câştigăm cât mai multe meciuri, să se adune bani de prime, să avem de unde să-i plătim", a încheiat Ionuţ Popa. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
10-09-2009, 11:24 PM
Mesaj: #62
|
|||
|
|||
RE: Ştiri FCM UTA Arad
Obligată să revină la sistemul 4-4-2
Bătrâna Doamnă este plină de indisponibili şi incerţi înaintea jocului cu Drobeta Turnu Severin. Roman, Bălgrădean, Manea şi Copil sunt incerţi, dar cu şanse de recuperare, în timp ce Pocuca şi Mihuţ s-au refăcut 100%.
UTA are probleme serioase de efectiv înaintea jocului de sâmbătă, ora 18:00, cu Drobeta Turnu Severin. Bătrâna Doamnă va reveni în campionat după două săptămâni de pauză, provocate de amânarea pentru 28 octombrie a meciului cu Jiul Petroşani, dar cu destul de multe probleme de lot. Prin urmare, deşi câţiva dintre utiştii care acuză acum probleme - mai mari sau mai mici - de ordin medical vor fi recuperaţi până sâmbătă, la ora meciului, UTA va avea în teren un prim 11 inedit. Antrenorii, obligaţi să revină la 4-4-2 din cauza absenţelor În primul rând, tehnicienii sunt obligaţi să schimbe sistemul de joc. Pentru prima dată în actualul sezon, Bătrâna Doamnă va evolua în modulul 4-4-2, după ce în cele şapte partide disputate a utilizat sistemul 3-4-1-2. "Nu o să putem utiliza sistemul cu trei fundaşi centrali, deoarece Buican şi Pascariu sunt suspendaţi. Ar fi un risc foarte mare, de neacceptat, să ne prezentăm la meciul cu Drobeta fără doi din cei trei fundaşi centrali", explică Ionuţ Popa. Directorul tehnic al Bătrânei Doamne a subliniat că realizează riscurile provocate de amânarea meciului cu Jiul Petroşani: "Ştiu că e cu două tăişuri. Am amânat meciul cu Jiul Petroşani, dar orice decizie am fi luat, riscurile sunt mari şi aproximativ egale. Nici cu Jiul n-am fi avut la dispoziţie întreg lotul, tot n-am fi avut variante şi am fi fost nevoiţi să improvizăm. Mai mult, dacă se juca sâmbăta trecută cu Jiul lipsea şi Roman. Acum, sunt şanse mari să revină. Vom aborda meciul cu Drobeta la victorie, asta e clar, dar trebuie să fim foarte motivaţi", a adăugat Ionuţ Popa. Pascariu, Buican, Ţucudean, Chindriş, Purece şi Mutulescu lipsesc 100% de la meciul cu Drobeta Absenţi 100% pentru confruntarea cu Drobeta Turnu Severin sunt Pascariu, Buican (ambii suspendaţi), Ţucudean, Chindriş (plecaţi în Austria cu lotul U19), Purece (accidentat la lot) şi Mutulescu (accidentat). Pascariu şi Buican nu intră în calcule din cauza celor patru cartonaşe galbene pe care le-au acumulat. Ţucudean şi Chindriş au plecat în această dimineaţă, din Bucureşti, spre Austria, lotul U19 stabilindu-şi cartierul general la Klagenfurt, pentru cele trei meciuri din preliminariile Campionatului European. Purece revine astăzi la Arad de la Bucureşti, unde s-a pregătit cu lotul U19 în ultimele zece zile. Mijlocaşul arădean a suferit o accidentare la antrenamentele reprezentantivei şi s-a întors acasă. "Aveam mare nevoie de Mutulescu" În ceea ce-l priveşte pe Mutulescu, recuperarea sa decurge foarte greu. "Mutulescu e tot la tratament. Sunt foarte surprins de problema lui, deoarece aveam mare nevoie. Nu ştiu de ce nu îşi mai revine după o accidentare de rahat. Are o entorsă de gleznă, dar stă săracul băiat de două luni. Păcat şi pentru el, şi pentru noi, deoarece aveam mare nevoie de el", declară Ionuţ Popa. Roman şi-a revenit parţial şi are şanse să joace sâmbătă Capitolul "incerţi" este destul de consistent, dar sunt şanse mari ca unii dintre componenţii lotului să fie recuperaţi până sâmbătă. Marius Roman şi-a revenit parţial după luxaţia de umăr suferită săptămâna trecută la o şedinţă de pregătire. Şi-a reluat antrenamentele alături de coechipieri, iar membrii staff-ului tehnic speră să-l aibă la dispoziţie pentru meciul de sâmbătă, mai ales că el intră în calcule ca unica variantă serioasă pentru postul de fundaş lateral stânga. "Cred că Roman va fi în regulă până sâmbătă, dar avem emoţii în privinţa recuperării lui totale. Să vedem", a adăugat Ionuţ Popa. Dumitru Copil, incomodat de vechea accidentare Dumitru Copil se numără printre ghinioniştii Bătrânei Doamne, având parte de o entorsă de gleznă într-un moment în care Ionuţ Popa era tot mai decis să-i ofere şanse de a juca titular. "Copil nu este nici el recuperat complet. Îşi mai trage piciorul accidentat după el, se vede că este incomodat şi că se chinuie. Se antrenează, dar nu la capacitate maximă şi sincer nu cred că va fi apt până la sfârşitul săptămânii", spune directorul tehnic al UTA-ei. Bălgrădean are contractură, dar este recuperabil Portarul titular al UTA-ei, Cristian Bălgrădean, nu s-a antrenat la capacitate normală în ultimele zile. El a suferit o contractură musculară în cadrul antrenamentului de sâmbăta trecută, dar face parte din categoria utiştilor recuperabili până la ora confruntării cu Drobeta Turnu Severin. În cazul în care nu va fi recuperat, Bujor va avea şansa să-şi facă debutul la UTA în actualul sezon al Ligii a II-a. Dodo Digbeu are o problemă la gleznă şi nici nu e pus la punct cu pregătirea fizică Dodo Digbeu este un alt component al lotului care nu are posibilitatea de-a juca la adevărata valoare din cauza unor probleme. În cazul său, complicaţiile sunt ceva mai mari, deoarece pe lângă o accidentare veche la gleznă, suferă şi din cauza unei pregătiri fizice deficitare. Digbeu a ajuns la UTA de la CFR Cluj accidentat la gleznă şi nepregătit din punct de vedere fizic. Practic, a jucat în fiecare meci cu glezna nerefăcută, dar şi pe fondul unei capacităţi fizice reduse, acesta fiind motivul pentru care a fost schimbat meci de meci. "Digbeu va juca probabil contra Drobetei, dar încă nu are glezna vindecată şi nici pregătirea fizică nu-l ajută. Din acest motiv, nu poate să alerge corespunzător şi îşi pune coechipierii în postura de-a alerga şi pentru el, deoarece nu reuşeşte să acopere faza defensivă. În cazul lui sunt probleme care se pot regla, dar Dodo trebuie să tragă mai tare la antrenamente, pentru că nu ne putem permite să jucăm cu fotbalişti care duc un meci întreg", a subliniat Ionuţ Popa. Manea, deranjat de "inghinali" într-un moment în care este nevoie de el în primul 11 Suspendările lui Claudiu Pascariu şi Doru Buican reprezintă o şansă mare pentru tânărul Manea. Considerat de mulţi, incorect, ca junior, Manea a depăşit vârsta junioratului, el intrând în calcule ca fotbalist senior. Are şi ghinion într-un moment în care i-a apărut şansa reală de-a fi titular la UTA, deoarece la începutul săptămânii a acuzat dureri în zona inghinală. "Manea a reintrat în programul echipei de miercuri. A reuşit să se antreneze la capacitate normală miercuri, ceea ce e foarte bine, deoarece echipa are nevoie de el", afirmă Ionuţ Popa, care are de gând să-l titularizeze, în mod normal, dacă nu apar surprize neplăcute. Pocuca şi Mihuţ sunt refăcuţi 100% Veşti bune dinspre doi dintre utiştii care au acuzat uşoare accidentări în ultima vreme: Predrag Pocuca şi Dorin Mihuţ. Căpitanul utist a fost accidentat încă dinaintea partidei cu CSM Vâlcea, dar a reuşit să se pună pe picioare, fiind salvatorul UTA-ei prin golul de 1-1 marcat în ultima secundă a jocului. Apoi, a avut parte de un program la o intensitate ceva mai redusă pentru a fi protejat, revenindu-şi însă. Pocuca s-a antrenat normal în ultimele zile, motiv pentru care prezenţa sa în centrul defensivei la partida cu Drobeta Turnu Severin nu este pusă sub semnul întrebării. "Dorin Mihuţ se antrenează şi el normal, nu sunt probleme cu el", a apreciat Ionuţ Popa, care se declară nemulţumit de implicarea lui Edson în programul de pregătire: "Edson trebuie să tragă de el, să rupă tot. Este refăcut, dar fizic încă mai are de recuperat şi trece timpul". Sălăjan devine opţiunea nr. 1 la capitolul juniori Având în vedere absenţele lui Chindriş şi Ţucudean, dar şi accidentarea lui Purece, UTA are trei juniori la dispoziţie pentru meciul cu Drobeta Turnu Severin, dar doar unul intră în calcule la modul serios: atacantul Alexandru Sălăjan, utilizat şi în jocul cu Fortuna Covaci. Fundaşul Draia n-a dat satisfacţie în amicalul de marţi cu Avântul Târnova, în timp ce portarul Bodea este prea tânăr. "Sălăjan va avea o şansă sâmbătă şi vreau să văd că se ţine de ea. Vreau totul din partea lui, vreau să-l văd cum se dăruieşte, vreau să-i văd ambiţia, vreau să joace simplu, să fie eficient, bătăios", a spus Ionuţ Popa. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
10-09-2009, 11:28 PM
Mesaj: #63
|
|||
|
|||
RE: Ştiri FCM UTA Arad
Victoria în meciul cu Drobeta rămâne obiectivul principal
UTA va reveni sâmbătă, de la ora 18:00, în campionatul Ligii a II-a, seria Vest, într-un meci cu Drobeta Turnu Severin, care se va desfăşura la Arad, pe stadionul "Francisc Neuman". Pentru Bătrâna Doamnă, confruntarea va fi mai dificilă decât se putea anticipa, problemele de lot oferind destul de puţine soluţii staff-ului tehnic în comparaţie cu alte jocuri.
Obiectiv: 3 puncte, indiferent de probleme! UTA n-a pierdut în actuala ediţie a Ligii a II-a şi, dincolo de problemele cu care se confruntă, şi-a propus să nici n-o facă, însă un rezultat de egalitate nu este obiectivul arădenilor pentru meciul de sâmbătă. "Evident, ne dorim cele trei puncte indiferent de problemele de lot pe care le avem. Vom pregăti echipa pentru victorie, nu pentru un rezultat de egalitate. De această dată va fi cu siguranţă mai greu, deoarece ne lipsesc jucători importanţi, motiv pentru care gradul de motivaţie şi de determinare al celor care intră pe teren trebuie să fie foarte ridicat", a declarat Ionuţ Popa, directorul tehnic al Bătrânei Doamne. Schimbări în primul 11, schimbare de sistem UTA va fi schimbată atât din punctul de vedere al componenţei primului 11, care nu va fi cel mai bun al momentului, cât şi ca sistem de joc. Ionuţ Popa a admis că absenţele celor doi fundaşi centrali suspendaţi, Pascariu şi Buican, îl vor determina să provoace o schimbare importantă a sistemului de joc. Din 3-4-1-2, UTA va trece la modulul 4-4-2, pe care nu l-a mai folosit în actualul sezon, dar care este cunoscut jucătorilor, deoarece a fost exersat, timp de-o repriză, în toate meciurile săptămânale de pregătire derulate până acum. Apărare din patru, compusă din: Mihuţ, Manea, Pocuca şi Roman Linia defensivă nu oferă staff-ului tehnic mari posibilităţi. Fără Pascariu şi Buican, ambii suspendaţi, lucrurile sunt clare: Mihuţ, Manea, Pocuca, Roman. Mihuţ şi Roman vor fi mutaţi din linia de mijloc, unde au evoluat până acum în sistemul cu trei fundaşi centrali, în cea defensivă, ei urmând să fie fundaşii laterali ai Bătrânei Doamne. Ambii sunt fundaşi laterali de meserie, obişnuiţi să joace pe dreapta, respectiv pe stânga, motiv pentru care nu ar trebui să se confrunte cu probleme deosebite de adaptare. Pocuca este poate cel mai în formă fundaş utist, fiind cu siguranţă cel mai constant apărător, în timp ce fostul junior Manea va avea o şansă mare de-a câştiga încrederea antrenorilor. Adus de la Gloria Arad, unde a evoluat în sezonul trecut, Manea va debuta ca titular la UTA, după ce-a făcut-o efectiv în meciul din Cupa României, disputat împotriva fostei sale echipe. Lipsit de experienţă, dar prins într-un sistem defensiv compus din jucători cărora nu le vor tremura genunchii împotriva celor de la Drobeta Turnu Severin, Manea va avea ocazia să-şi facă debutul în condiţiile în care nu este 100% pregătit, fiind incomodat în ultimele zile de o durere în zona inghinală. Cu toate acestea, prezenţa sa lângă jucători mult mai experimentaţi gen Mihuţ, Pocuca sau Roman îi poate fi de mare ajutor. În ceea ce priveşte portarul titular, Bălgrădean are prima şansă, dar în condiţiile în care nu se va reface după o contractură musculară, Bujor va fi în primul 11. Variante pentru mijloc: Drida sau Gâlcă pe dreapta, Apostol, Digbeu sau Drida în centru, Nădăban pe stânga Pentru linia de mijloc, Ionuţ Popa şi asistenţii săi au deja mai multe soluţii. Probabil, în condiţiile în care Roman va fi mutat în defensivă, Nădăban va intra în calcule pentru flancul stâng al liniei de mijloc, unde va evolua ca improvizaţie, de nevoie, aşa cum a făcut-o şi acum aproape două săptămâni, la Râmnicu Vâlcea. Prin urmare, cu Mihuţ adus şi el de la mijloc în apărare, Florin Gâlcă va avea probabil o şansă în plus pentru a fi titular, însă şi Drida trebuie luat în calcule, mai ales că în discuţie este postul său de bază, de mijlocaş lateral dreapta. Ca mijlocaş defensiv, ţinând cont de absenţele lui Chindriş şi Mutulescu, unica soluţie este Vali Apostol, lângă el urmând să joace probabil Dodo Digbeu. Totuşi, încă nerefăcut complet la gleznă şi cu restanţe de ordin fizic, Digbeu ar putea fi şi rezervă, situaţie în care Drida ar urma să evolueze ca mijlocaş central. Batin - Sălăjan în atac În atac, lucrurile sunt simplificate de absenţa lui George Ţucudean, aflat în Austria cu lotul under 19. Cum dintre juniorii aflaţi la dispoziţia antrenorilor, Sălăjan pare cea mai potrivită soluţie, în linia de atac se vor afla Paul Batin şi Alexandru Sălăjan, deşi în mod normal cuplul din faţă ar fi trebuit să fie Batin - Pecarov. "Pecarov este într-o formă bună, dar el are un mare ghinion. Plăteşte, fiind rezervă, pentru faptul că suntem obligaţi să folosim un junior. Sunt mulţumit de Pecarov, se antrenează bine", a spus Ionuţ Popa. Se vând deja bilete la meci UTA a pus în vânzare biletele pentru meciul cu Drobeta Turnu Severin încă de joi, la stadion, preţurile fiind aceleaşi: 5, 10 şi 15 lei. Confruntarea va începe la ora 18:00 şi va fi arbitrată la centru de clujeanul Mihai Gheorghe Prodan. Asistenţii săi vor fi Florin Hânca (Aiud) şi Nicolae Dobrică (Râmnicu Vâlcea). Arbitrul de rezervă a fost delegat timişoreanul Flavius Alin Roşu, observatorii meciului fiind Ion Hotico (Baia Mare) şi Viorel Boiţ (Timişoara). http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
10-20-2009, 04:12 PM
Mesaj: #64
|
|||
|
|||
RE: Ştiri FCM UTA Arad
UTA se teme de arbitraj
Oficialii clubului UTA au reţineri vizavi de delegarea arbitrului Georgian Ionescu la meciul cu Universitatea Cluj-Napoca, programat astăzi, de la ora 15:00, pe arena "Clujana". Utiştii s-au considerat nedreptăţiţi după prestaţia buzoianului Ionescu la meciul cu FCM Târgovişte din ediţia trecută de campionat.
Ionuţ Popa va lua din nou loc pe bancă la derby-ul cu "U" Cluj. Eliminat în repriza secundă a meciului UTA Arad - Drobeta Turnu Severin, scor 3-1 (1-0), directorul tehnic al grupării arădene va avea ocazia să-şi conducă echipa de pe banca tehnică la meciul de astăzi cu Universitatea Cluj-Napoca. Până ieri, pe adresa Bătrânei Doamne nu a sosit nici o sancţiune pentru Ionuţ Popa din partea Comisiei de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal, însă este posibil ca tehnicianul arădean să fie pedepsit începând cu următorul meci, ori să primească un avertisment. Ionuţ Popa a fost eliminat în meciul cu Drobeta Turnu Severin după un conflict cu Valeriu Ţita. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
10-20-2009, 04:13 PM
Mesaj: #65
|
|||
|
|||
RE: Ştiri FCM UTA Arad
Primul test greu pentru trupa arădeană
Meciul se va disputa astăzi, de la ora 15:00, pe arena "Clujana" şi nu va fi transmis la TV. Ionuţ Popa are la dispoziţie aproape întreg lotul, concurenţa pentru linia de mijloc fiind foarte mare.
UTA va avea parte marţi după-amiază, de la ora 15:00, de o confruntare grea, în deplasare, pe terenul Universităţii Cluj-Napoca, meci programat în cadrul etapei a 9-a a Ligii a II-a, seria Vest. Va fi poate un prim test dificil pentru trupa arădeană după un start foarte bun de campionat, pe care l-a gestionat foarte bine. Universitatea Cluj-Napoca pare una dintre echipele solide ale seriei, cu obiectiv declarat de promovare, spre deosebire de UTA, care şi-a dovedit forţa, însă gruparea arădeană nu şi-a anunţat intenţia de revenire în primul eşalon, oficialii insistând pe un obiectiv mai modest - formarea echipei şi o clasare în prima jumătate a ierarhiei. Mutulescu - absent; Pocuca şi Digbeu mai au probleme, dar pot să evolueze Bătrâna Doamnă nu are parte de probleme serioase de lot înaintea confruntării de la Cluj-Napoca. Doar Mutulescu este indisponibil pentru acest joc, în vreme ce Predrag Pocuca şi Dodo Digbeu au uşoare probleme de ordin medical, însă ambii sunt la dispoziţia staff-ului tehnic, cu şanse mari de-a prinde echipa de start. În rest, Bălgrădean, Buican sau Batin sunt refăcuţi, după ce şi ei s-au confruntat cu mici probleme de ordin medical în ultimele săptămâni. Au revenit absenţii ultimului meci: Pascariu, Buican, Chindriş şi Ţucudean Spre deosebire de ultimul joc, primul 11 al Bătrânei Doamne în partida de astăzi va suferi cu siguranţă schimbări, deoarece la dispoziţia lui Ionuţ Popa sunt acum absenţii confruntării cu Drobeta Turnu Severin: Pascariu, Buican, Chindriş şi Ţucudean, toţi cu şanse mari de-a fi titulari marţi după-amiază. Bălgrădean sau Bujor? În poarta Bătrânei Doamne s-ar putea produce rocada între Bălgrădean şi Bujor. Directorul tehnic Ionuţ Popa s-a declarat nemulţumit de prestaţiile lui Bălgrădean din ultimele două partide, cu CSM Râmnicu Vâlcea şi Drobeta Turnu Severin, când a primit goluri identice, în urma unor centrări gestionate prost. Erorile ar putea să-l coste prezenţa în primul 11, cu toate că în ambele jocuri Bălgrădean a avut şi intervenţii foarte bune. O decizie finală va fi luată în dimineaţa jocului, însă şansele lui Bujor sunt mai mari decât până acum. Concurenţă mare pentru linia de mijloc Ionuţ Popa n-a riscat o secundă în aşteptarea legitimării lui Dino Eze, pentru a putea utiliza un sistem 4-4-2 la Cluj-Napoca. Directorul tehnic utist a pregătit confruntarea de astăzi pe modulul 3-4-1-2, apărarea urmând să fie compusă din Pascariu, Pocuca şi Buican - greu de înlocuit în acest moment din axul defensiv. În schimb, concurenţa la mijlocul terenului este foarte mare. Pe dreapta, există soluţiile Mihuţ, Nădăban şi Gâlcă, cu şanse mai mari pentru primii doi. Probabil, pentru o mai mare siguranţă pe faza defensivă, Ionuţ Popa îl va alege pe Mihuţ, însă nici prezenţa lui Nădăban în echipa de start nu este deloc exclusă, având în vedere travaliul acestuia. Concurenţa e foarte mare şi pentru posturile de mijlocaşi centrali, variantele fiind numeroase: Chindriş - Apostol, cu Drida sau Digbeu în faţa lor. Chindriş (Apostol) - Drida, cu Digbeu în faţa lor, Apostol - Nădăban - Drida ori Apostol - Nădăban - Digbeu. Cert este că staff-ul tehnic are la dispoziţie destule variante pentru o zonă centrală care să dea dovadă atât de disciplină tactică şi efort pe faza defensivă, cât şi de creativitate pe cea ofensivă. Pe flancul stâng al liniei de mijloc, lucrurile par ceva mai clare, Marius Roman fiind favorit la titularizare, însă şi aici ar putea, cel puţin teoretic, să intervină Nădăban, unul dintre fotbaliştii polivalenţi ai lotului. În atac, povestea pare de asemenea ceva mai simplă. În mod normal, având în vedere cuplul folosit în majoritatea meciurilor în care efectivul a fost complet, Paul Batin - George Ţucudean vor fi atacanţii UTA-ei, însă Pecarov n-ar trebui ignorat, în condiţiile în care postul de junior poate fi acoperit de Chindriş. Totuşi, este foarte posibil ca Ionuţ Popa să mizeze pe creşterea de formă a lui George Ţucudean, care a prins două meciuri bune la reprezentativa under 19 a României, în urmă cu o săptămână. Utiştii vor fi susţinuţi de fani UTA va avea parte la Cluj-Napoca de sprijinul a circa 50-60 de suporteri. Incomodaţi de programarea pentru o zi de marţi a unui meci atât de important, reprezentanţi ai galeriei şi nu numai vor fi alături de Bătrâna Doamnă în confruntarea din această după-amiază, cel puţin două microbuze plecând în cursul dimineţii din Arad. Revedere cu Huţan Doi foşti componenţi ai Bătrânei Doamne se află în prezent în lotul formaţiei Universitatea Cluj-Napoca. Sebastian Huţan este portarul titular al "şepcilor roşii", arădeanul ajungând la Universitatea după o perioadă petrecută la Liberty Oradea. Celălalt ex-utist este mijlocaşul Robert Iacob. Flavius Băd nu mai face parte din lotul celor de la "U", în timp ce Viorel Sântejudean a fost împrumutat Arieşului Turda. Dacia Mioveni a învins ieri la Târgu Mureş Ieri la prânz, FCM Târgu Mureş şi Dacia Mioveni au susţinut meciul reprogramat din etapa de sâmbătă, 17 octombrie. Oarecum surprinzător, oaspeţii s-au impus la limită, cu scorul de 1-0, în condiţiile în care au jucat cu un om mai puţin din minutul 63. În urma acestui rezultat, singurele formaţii neînvinse din seria Vest sunt UTA Arad şi Jiul Petroşani. Lotul UTA-ei pentru meciul cu "U" Cluj-Napoca Portari: Bălgrădean, Bujor. Fundaşi: Buican, Pocuca, Pascariu, Manea. Mijlocaşi: Mihuţ, Gâlcă, Digbeu, Apostol, Chindriş, Drida, Nădăban, Roman. Atacanţi: Edson, Ţucudean, Batin, Pecarov. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
10-30-2009, 10:23 PM
Mesaj: #66
|
|||
|
|||
RE: Ştiri FCM UTA Arad
Semnale de alarmă în jocul UTA-ei
Apărarea începe să scârţâie, mijlocul a făcut meciuri mai bune, în timp ce atacul a prins o zi slabă. Până la urmă, rezultatul meciului cu Jiul poate fi considerat bun, produs pe un fond de joc slab. Cu toate acestea, UTA a revenit în fruntea seriei, păstrându-şi invincibilitatea, ceea ce în fond contează
UTA a revenit în fruntea clasamentului în seria "Vest" a Ligii a II-a, chiar dacă n-a obţinut decât un punct în confruntarea cu Jiul Petroşani, disputată miercuri seara, pe arena "Francisc Neuman". Utiştii au suferit mult de-a lungul partidei, nereuşind un joc consistent. După o primă repriză seacă şi săracă în evenimente, partea secundă a adus şi golurile, ambele generate de faze fixe. Scorul a fost deschis de oaspeţi, în minutul 63, prin Stoiu, însă Pascariu a egalat un minut mai târziu, după care fiecare echipă şi-a trecut în cont câte o ratare mare, Jiul în minutul 68, prin Nogo, iar UTA în minutul 90, prin Digbeu, mingea lobată de el fiind respinsă de pe linia porţii de Pintilii. UTA a mai avut o situaţie bună, complicată însă de Eze. Eze în spatele atacanţilor, o idee neinspirată Era de aşteptat ca Ionuţ Popa să nu producă o modificare de sistem, astfel că Bătrâna Doamnă a utilizat tot sistemul 3-4-1-2. Apărarea n-a adus noutăţi, fiind clar că Pascariu, Pocuca şi Buican se vor regăsi în primul 11. În schimb, Ionuţ Popa a ţinut să aducă noutăţi în linia de mijloc, încercând să surprindă prin titularizarea lui Dino Eze ca mijlocaş central ofensiv, în spatele vârfurilor. Trecerea lui Nădăban de pe flancul stâng pe cel drept a fost aşteptată, precum şi prezenţa lui Marius Roman, retitularizat, pe cel stâng. În schimb, mutarea lui Eze - un jucător cu calităţi defensive - ca mijlocaş în spatele atacanţilor era greu de anticipat. Ionuţ Popa a încercat să-şi surprindă adversarii în acest fel, dar ideea n-a prins deloc, fiind total neinspirată. Drept dovadă, pe parcursul reprizei întâi, realizând că Eze e în plus în acea poziţie, că nu reuşeşte să intre în joc, Ionuţ Popa a permutat des linia de mijloc: Eze din spatele vârfurilor, pe stânga; Roman, de pe stânga, mijlocaş central, iar Drida avansat în spatele atacaţilor - fără rezultat însă, nigerianul fiind schimbat până la urmă. O soluţie mai bună, în ideea că sistemul cu trei fundaşi centrali ca fi păstrat, ar fi titularizarea lui Deian Pecarov în spatele atacanţilor, timişoreanul având calităţile necesare de-a evolua acolo, dar asta rămâne de văzut. Mutarea i-ar aduce şi o concurenţă în plus lui Digbeu, aflat în scădere de formă. Apărarea începe să scârţâie Apărarea UTA-ei n-a funcţionat normal de-a lungul jocului de sâmbătă. Pascariu a fost singurul cu o evoluţie acceptabilă, nu neapărat prin prisma golului marcat. În rest, Pocuca acuză problema musculară cu care se confruntă, evoluţiile sale din ultima vreme fiind sub nivelul din startul campionatului, în timp ce Doru Buican nu pare deloc în formă, prestaţia sa fiind departe de aşteptări. De asemenea, există probleme de organizare a defensivei şi de sincronizare, iar neglijenţa de la golul celor de la Jiul Petroşani este greu de înţeles, fiind vorba despre o fază fixă, care putea fi gestionată, centrarea lui Mircea Gheorghe nefiind extrem de dificilă. Pentru că, în ultima vreme, defensiva scârţâie bine, n-ar fi exclus ca în foarte scurt timp să se producă o reaşezare a ei, în sensul că se va reveni la sistemul 4-4-2. Durere la mijloc Mijlocul Bătrânei Doamne a suferit enorm miercuri seara. În primul rând a fost dat peste cap de mutarea neinspirată cu Eze, pierdut în spaţiu, nigerianul nefiind implicat în joc nici măcar ca efort, poziţia care i-a fost rezervată fiind complet nepotrivită pentru el. În plus, ceilalţi mijlocaşi au fost nevoiţi să alerge şi pentru Eze, efortul lor fiind mai mare. Nădăban a jucat slab, încâlcit, a avut mari probleme cu Mircea Gheorghe, în timp ce juniorul Chindriş a fost destul timorat, influenţat probabil de condiţiile în care s-a jucat: miză mare, stadion plin, presiune suplimentară. La 18 ani, e greu să nu-ţi pierzi luciditatea sub greutatea unui stadion plin, însă Chindriş este pe un drum bun, atent, serios şi concentrat având şansa să progreseze. Are disponibilitate la efort şi trebuie doar să câştige experienţă, pentru a-şi îmbunătăţi jocul pe faza ofensivă şi pentru a-l simplifica pe cel din cea defensivă. Drida a avut o evoluţie decentă doar ca atitudine, în condiţiile în care UTA a jucat slab. S-a implicat, a făcut ambele faze, n-a fugit de joc, n-a jucat la alibi, dar cu reuşite puţine, în nota echipei. Marius Roman a tras de el, ca de obicei, însă a avut o prestaţie slabă, fiind blocat des, lipsindu-i centrările. La modul general, mijlocul a fost rupt de-a lungul meciului. S-a stat prost în teren pe ambele faze, au lipsit centrările, nu s-a reuşit un joc de posesie, nu s-a pus presiune pe adversari, s-au pierdut multe mingi, care au fost recuperate greu, iar pressingul a lipsit aproape complet. Atacul, o surpriză neplăcută Atacul a fost surpriza neplăcută a meciului. Influenţat în bună măsură de lipsa de incisivitate, creaţie şi vigoare a liniei de mijloc, jocul atacanţilor a fost şters. Paul Batin şi George Ţucudean au prins o zi slabă, fiind neinspiraţi în faţa porţii adverse, unde nu s-au descurcat deloc, fiind incomodaţi şi de marcajul strâns de care au avut parte, Nogo - cel care l-a scos din fotbal pe Radovanovic atunci când evolua la Oţelul Galaţi - şi Pintilii fiind adversari incomozi pentru utişti. Arbitrajul, marea problemă a lui Popa Ionuţ Popa a fost extrem de nemulţumit de arbitrajul brigăzii conduse de braşoveanul Robert Dumitru. Directorul tehnic al UTA-ei a avut ceva de împărţit în special cu centralul, pe care l-a atacat imediat după fluierul final: "Nu se poate, ce ne-ai făcut. O să cer excluderea ta din arbitraj, ne-ai terminat" - ţipa după meci Ionuţ Popa. Întrebat de arbitru ce anume îi reproşează, şeful staff-ului tehnic al Bătrânei Doamne a acuzat lipsa unui fault la lovitura liberă din care s-a marcat golul celor de la Jiul Petroşani, dar acolo s-a sancţionat un henţ. Apoi, Ionuţ Popa a mai acuzat o lovitură de pedeapsă neacordată în repriza secundă, faza fiind discutabilă, cu menţiunea că existau condiţiile necesare acordării unei lovituri de pedeapsă. "Sunt profund dezamăgit de arbitraj. Este o problemă mare a fotbalului românesc, trebuie să se întâmple ceva, pentru că se poate ajunge la lucruri grave. Arbitrajul nu ne scuză însă, deoarece avem probleme mari în joc", a apreciat Ionuţ Popa. Arbitrajul brigăzii conduse de Robert Dumitru a fost sâcâitor, enervant, slab, dar mult mai sâcâitor, enervant şi slab a fost jocul Bătrânei Doamne. Simota, furios; Timofte, mulţumit Oficialii clubului din Petroşani s-au declarat până la urmă mulţumiţi de rezultat, deşi patronul celor de la Jiul, Alin Simota, era furios după meci, având ceva de împărţit - culmea - cu arbitrii. Principalul formaţiei din valea Jiului, Daniel Timofte, a considerat rezultatul final drept echitabil. "Am făcut o singură greşeală mare în tot meciul, la golul arădenilor. Consider că rezultatul final este corect. Am fi putut să câştigăm, dar şi să pierdem, până la urmă este un rezultat bun", a spus Timofte. Jiul Petroşani va avea un program greu în continuare, asemănător cu al Bătrânei Doamne, trupa pregătită de Daniel Timofte urmând să-şi dea principalele examene împotriva formaţiilor Universitatea Cluj-Napoca, FCM Târgu Mureş, FC Argeş şi CS Otopeni. Asistenţă-record pentru actualul sezon Cu două zile înaintea meciului cu Jiul Petroşani era deja clar că jocul de miercuri seara va avea parte de o asistenţă mare, interesul pentru bilete fiind ridicat. Până la urmă au fost circa 6000 de spectatori pe stadionul "Francisc Neuman", în condiţiile în care capacitatea pe scaune nu depăşeşte 6500 de locuri. Jocul Bătrânei Doamne nu i-a ajutat pe spectatori să producă o atmosferă pe măsura asistenţei, suporterii având mai degrabă emoţii, decât preocuparea de-a face spectacol, însă reacţia lor pozitivă la de la finalul va ajuta şi motiva, cu siguranţă, echipa. Altfel, n-ar fi lipsit de interes ca primarul Falcă să arunce o privire măcar pe fotografiile de la meciul cu Jiul Petroşani, ca să realizeze cam ce înseamnă UTA pentru arădeni, asta după ce imediat după startul sezonului îşi exprima nemulţumirea, cu o oarecare satisfacţie, vizavi de lipsa de interes a suporterilor faţă de clubul-fanion. Joi - zi liberă pentru utişti, cu intrare în cantonament în cursul serii UTA va intra în program pentru meciul de sâmbătă, ora 11:00, cu Mureşul Deva, abia de vineri. Ionuţ Popa a considerat că jucătorii săi au nevoie de o zi liberă, pentru odihnă. Prin urmare, utiştii au efectuat recuperarea imediat după meciul cu Jiul Petroşani, ieri au fost liberi, dar în cursul serii de joi au intrat în cantonament. În această dimineaţă va avea loc un antrenament, iar după prânz UTA va pleca spre Deva. Deplasare la Deva cu Suporter Club UTA Suporter Club UTA organizează deplasare la Deva, cu ocazia meciului de sâmbătă, cu Mureşul. Preţul deplasării este de 25 de lei, iar înscrierile se fac la 0723.383.368 sau 0724.565.735. Întâlnirea suporterilor va avea loc sâmbătă, la ora 7:00, în faţa stadionului "Francisc Neuman". http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
11-09-2009, 10:49 PM
Mesaj: #67
|
|||
|
|||
RE: Ştiri FCM UTA Arad
Un mare zero pentru Otto
"Bătrâna Doamnă" a avut de trecut un examen important la două zile după decesul fostului mare jucător Otto Dembrovszky.
Arădenii au întâlnit pe teren propriu pe FCM Târgu Mureş, într-un meci care se vroia a fi derby-ul ligii secunde. Tinerii jucători antrenaţi de Ionuţ Popa nu au putut însă cinsti memoria fostului atacant care punea umărul la eliminarea campioanei Europei, Feyenoord Rotterdam, în 1970. Eficacitatea celui care a devenit golgeterul echipei încă din prima jumătate de sezon în care a îmbrăcat tricoul UTA-ei nu s-a regăsit în prestaţia actualilor jucători ai Aradului, care şi-au dominat adversarul, însă nu au fost în stare să înscrie nici măcar o dată. A rezultat un plictisitor 0-0, iar neputinţa ambelor formaţii a arătat încă o dată că eşalonul secund din România este de o factură foarte slabă, chiar dacă vorbim de un meci între echipele de pe primele două locuri. Chiar dacă oaspeţii au avut prima ocazie a meciului, prin Ştefan Pop, arădenii au pus stăpânire pe joc şi au ratat mai multe oportunităţi în prima repriză. În minutul 17, Batin a fost în rol de servant, dar Ţucudean a ratat incredibil din cinci metri cu poarta goală. După 20 de minute, voleul lui Nădăban de la marginea careului mare a trecut puţin pe lângă poartă, iar la faza imediat următoare Batin a trimis mingea peste poartă din poziţie ideală. Nădăban a fost din nou aproape de a deschide scorul în minutul 43, dar şutul său din lovitură liberă a fost respins cu un ultim efort de Şteţca. Ratările au continuat şi după pauză. În minutul 72, pătrunderea lui Manea în careu de pe banda dreaptă a fost urmată de un şut dezamăgitor, mult peste poartă, al lui Dino Eze, aflat nemarcat la 15 metri de poartă. Apoi, nou-intratul Pecarov şi-a făcut simţită prezenţa printr-o acţiune personală de efect, încheiată însă cu un gol turcesc. UTA rămâne cu consolarea că este singura echipă neînvinsă din primele trei ligi ale României. Cu toate acestea, egalurile sunt mai numerioase decât victoriile arădenilor, iar promovarea nu este tocmai aproape pentru "Bătrâna Doamnă". http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
11-09-2009, 10:51 PM
Mesaj: #68
|
|||
|
|||
RE: Ştiri FCM UTA Arad
"Îmi pare rău că am pierdut două puncte"
Ionuţ Popa s-a declarat nemulţumit de rezultat şi de joc, în general, fiind satisfăcut doar de evoluţia UTA-ei din prima parte.
"Am dominat prima repriză, am avut ocazii clare şi mari, una rarisimă a lui Ţucudean, dar le-am ratat pe toate aşa cum ştim noi. Cei de la Târgu Mureş n-au avut nici o ocazie, dar noi am fost speriaţi. Noi n-am pierdut în acest sezon, iar ei au venit la Arad neînvinşi în deplasare, cred că din acest motiv ne-am speriat. Apoi, în partea a doua, ratările ne-au turnat plumb în picioare, n-am mai reuşit să înscriem, am şi pierdut din turaţie. Îmi pare rău că am pierdut două puncte, dar îi felicit pe băieţi, pentru că dintr-o echipă aproape desfiinţată am ajuns unica formaţie din primele două ligi care nu a pierdut în noul sezon.", a declarat antrenorul UTA-ei. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
11-20-2009, 05:55 PM
Mesaj: #69
|
|||
|
|||
RE: Ştiri FCM UTA Arad
"Sunt buni şi trebuie să fim mai pe fază decât ei"
Staff-ul tehnic al UTA-ei are destule informaţii despre adversarul de sâmbătă, CS Otopeni, pe care l-a urmărit sâmbăta trecută, în meciul cu Jiul Petroşani. Antrenorii utişti cred că Bătrâna Doamnă va avea parte de cel mai greu meci al sezonului pe teren propriu, considerând că CS Otopeni este una dintre favoritele la promovare.
"Meciul este nu greu, ci foarte greu. Ne ştim adversarul, avem informaţii despre el şi pot să spun că mă aştept la o replică puternică din partea lui", spune Ionuţ Popa. Deşi CS Otopeni a pierdut o întreagă echipă în pauza de vară, după ce-a retrogradat, directorul tehnic al Bătrânei Doamne crede că adversarul de sâmbătă dispune de un lot echilibrat şi experimentat. "Portarul Nae, fundaşii Ivan, Vătavu, Onuţ, mijlocaşii Pârvu, Caramarin, Constantinescu sau atacantul Kalle sunt jucători experimentaţi, ne vor face viaţa grea dacă nu suntem atenţi", declară Ionuţ Popa. În plus, directorul tehnic al UTA-ei susţine că deţine informaţii conform cărora bugetul pentru anul viitor al CS Otopeni depinde în mare măsură de rezultatul meciului cu UTA. "Vor fi extra-motivaţi, mai au de primit nişte bani, obiectivul se va decide în funcţie de rezultatul meciului de la Arad, deci au motive serioase să încerce să ne încurce, dar noi nu trebuie decât să fim mai pe fază decât ei", adaugă Ionuţ Popa. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
|
Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
3 Musafir(i)
3 Musafir(i)
Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut