Ştiri Farul Constanţa
11-29-2009, 10:43 AM
Mesaj: #181
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Farul Constanţa
Paul Papp: "Mi-aş dori să rămân la Farul"
Lui Paul Papp, titularul indiscu-tabil al postului de fundaş central stânga, îi expiră în iarnă împrumutul de la FC Vaslui. În acest moment, jucătorul nu ştie dacă va rămâne la Farul şi în retur sau va reveni în Moldova.
"Nu am cunoştinţă să fi demarat discuţiile privind situaţia mea. Oricum, eu mi-aş dori să rămân la Farul. Acest împrumut mi-a folosit mult, am prins chiar şi naţionala de tineret. Dacă FC Vaslui m-ar rechema să joc, ar fi bine pentru mine, dar, dacă m-ar lua să stau pe bancă sau să fac parte din lotul lărgit al primei echipe, ar fi un pas înapoi pentru mine", a spus Papp. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
11-29-2009, 10:45 AM
Mesaj: #182
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Farul Constanţa
"Marinarii" nu se mulţumesc cu un punct
Cu două etape înaintea încheierii turului Ligii a II-a, constănţenii se găsesc la doar
un punct de locul doi, promovabil. "Marinarii" nu vor să irosească prilejul de a intra în iarnă cu şanse mari de promovare, iar prima condiţie pentru atingerea acestui obiectiv e să câştige ambele meciuri rămase din 2009. Duminică, în Complexul Ghencea, Farul se confruntă cu o echipă a Stelei II formată din jucători tineri, care depun mult efort. "Băieţii noştri sunt într-o formă ascendentă, ceea ce ne dă speranţe pentru un rezultat bun. Nu ne mulţumim cu un punct, mergem doar la victorie. Numai aşa ne putem menţine intacte şansele pentru promovare. Într-adevăr, Steaua II stă foarte bine la capitolul fizic, dar şi noi, în ultima perioadă, avem un alt program de pregătire şi suntem la un alt nivel acum. Contra puştilor Stelei II, trebuie să ţinem ritmul ridicat 90 de minute", a declarat antrenorul de portari al Farului, Constantin Gârjoabă. Interimarul Gică Butoiu nu-i va putea folosi duminică pe stoperii titulari Papp şi Diogo, dar nici pe Cristocea. După toate probabilităţile, perechea lui Barbu din centrul apărării va fi Păcuraru. "Sunt din nou reprofilat, dar sunt pregătit să joc şi fundaş central, cu atât mai mult cu cât am mai evoluat în această poziţie. Sperăm ca de data aceasta lucrurile să iasă bine, nu ca la Rm. Sărat. Avem nevoie de trei puncte pentru a rămâne acolo sus, la promovare. Eu aş vrea chiar ca, în retur, să depăşim Victoria Brăneşti şi să intrăm în Liga 1 de pe prima poziţie. În rândul nostru se simte oboseala, fizică şi psihică, aştep-tăm încheierea campionatului, dar nu trebuie să ne relaxăm, ci să câştigăm ambele meciuri, ca să avem o vacanţă liniştită. Tinerii jucători ai Stelei II nu pot promova, dar ei joacă pentru a câştiga experienţă şi pentru a face pasul la prima echipă, deci vor evolua cu ambiţie", a spus Vasilică Păcuraru. Proaspăt internaţional de tineret, Paul Papp nu va evolua la Bucureşti din pricina cumulului de cartonaşe galbene, ultimul primit cu Tricolorul Breaza. "Nu am ştiut că, înaintea etapei trecute, aveam trei avertismente, altfel eram mult mai atent pentru a nu-l primi şi pe al patrulea. Steaua II are jucători buni, tineri, dar, dacă le vom da gol repede, se vor tăia. Cred că, dacă marcăm primii, vom câştiga", a arătat şi Papp. Formaţia probabilă a Farului: Sardescu - Măţel (cpt.), Barbu, Păcuraru, Gaston - M. Soare, B. Andone, B. Teekloh, C. Matei - Fatai, Chico. Antrenor, Gheorghe Butoiu. Arbitrează Cristian Sava Găină (Bacău); asistenţi, Lucian Sârbu, Dănuţ Dumitru (ambii, din Foc-şani); rezervă, Andrei Râşnovea-nu (Popeşti-Leordeni); observatori, Marian Deaconu (Ploieşti), Nicolae Lupescu (Bucureşti). http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
12-01-2009, 01:00 AM
Mesaj: #183
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Farul Constanţa
I-au "ucis" în cinci minute
Constănţenii se menţin aproape de promovare (la un punct de locul doi), după ce, ieri, au reuşit să învingă "steluţele", în deplasare, după două faze aproape identice.
Tânăra echipă a Stelei II a bătut câţiva paşi de defilare doar în prima repriză, când a irosit unele ocazii bune. După pauză, "militarii" mici nu au mai mişcat în front, "marinarii" punctând de două ori (în cinci minute) şi conducând lejer meciul spre victorie. Gazdele au început mai bine şi primul sfert de oră a fost al lor. În minutul 7, profitând de greşeala lui Sardescu, Ochiroşii se trezeşte cu toată poarta în faţă, dar se împiedică în minge şi iroseşte o mare oportunitate de gol! Glonţul trecut pe la ureche i-a adus cu picioarele pe pământ pe oaspeţi, care au început să se arate periculoşi, iar Andrade (16), B. Andone (17), Barbu (26) şi Chico (30) s-au aflat la mică distanţă de 0-1. În minutul 30, antrenorul Leo Strizu îl aruncă în luptă pe Albu, care avea să fie omul sfârşitului de repriză pentru Steaua II. Albu speculează spaţiile de pe flancul stâng al Farului şi ratează în minutele 42 şi 45 două oportunităţi importante. Scăpată de gol şi intrată cu 0-0 la pauză, Farul are altă faţă în partea secundă. Steaua II se stinge, iar "marinarii" nu par a mai avea probleme în a-şi apropia victoria. După o fază încinsă la poarta lui Portnojs (min. 47), cu Andrade şi Barbu la finalizare, a venit minutul 61, când golgeterul Chico deschide scorul ("cap" din 6 m, la centrarea de pe dreapta a lui Andrade). În minutul 66, Soare, abia aruncat în luptă, bate o lovitură liberă de pe aceeaşi parte dreapta, iar Ben Teekloh reia din careu, spectaculos, tot cu capul, pentru desprinderea constănţenilor. Fază trasă aproape la indigo cu cea de la prima reuşită. La 0-2, meciul e gata, Steaua II fiind în continuare incapabilă de replică. Ba, mai mult, e gata-gata să primească şi golul trei, la şutul din afara careului al lui Soare (min. 79), deturnat în corner de portar. Au jucat: Steaua II (antrenor, Leonard Strizu): Portnojs - Mustaţă, Ninu, Iacob, I. Mihai - Bejan (46 Vl. Rusu), Lazăr (cpt.) (30 Albu), Filip, Ochiroşii (59 I. Niculae) - An. Ionescu, Bâtfoi; FC Farul (antrenor, Gheorghe Butoiu): Sardescu - Măţel (cpt.), Barbu, Păcuraru, Gaston - Andrade (66 M. Soare), B. Andone, B. Teekloh, C. Matei (83 L. Leu) - Rusmir (85 Fatai), Chico; cartonaşe galbene: Ochiroşii (28) / Barbu (38). "Mă bucur pentru victorie, întrucât obiectivul meu e să urc echipa cât mai sus în clasament", a declarat Butoiu la final. Cele trei puncte de ieri urcă Farul de pe şase pe patru, "marinarii" ţinând în continuare aproape, la un punct, de locul doi, promovabil. În plus, distanţa faţă de liderul Brăneşti s-a redus de la opt la şase puncte, după egalul Victoriei cu Săgeata Stejaru. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
12-01-2009, 12:03 PM
Mesaj: #184
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Farul Constanţa
Farul joacã tare în continuare pe cartea promovãrii
Cu o etapă înaintea încheierii turului Ligii a II-a, "marinarii" ocupă locul patru în clasament, la un punct, respectiv şase de cele două poziţii care duc în primul eşalon.
Primele două meciuri ale lui Gică Butoiu ca antrenor principal interimar la Farul au coincis cu tot atâtea victorii, iar încă un succes, în runda a 17-a, cu Gloria Buzău, la Constanţa, le-ar întări şi mai mult „marinarilor” poziţia de candidată certă la promovare. Duminică, împotriva Stelei II, constănţenii au avut o repriză secundă în care au condus lejer ostilităţile, după ce, în prima parte, tânăra echipă a gazdelor le-a ridicat ceva probleme fariştilor, pe fondul unei superiorităţi pe care a avut-o la mijlocul terenului. Într-un sistem 4-5-1, Ochiroşii juca mijlocaş stânga pe faza de apărare a Stelei II, iar pe atac apărea al doilea vârf, mutare care a dereglat sistemul defensiv al Farului, în condiţiile în care un mijlocaş al gazdelor rămânea mereu liber. Butoiu a remediat însă la pauză această deficienţă, astfel că în repriza a doua lucrurile au intrat pe făgaşul normal, iar Steaua II nu a mai miş-cat. "Am întâlnit o echipă bine pregătită, tânără şi dornică de afirmare, dar pe care am reuşit să o anihilăm după pauză. Acum vrem să tranşăm în favoarea noastră şi ultimul meci, cel cu Buzăul, care e cel mai important pentru noi, dată fiind poziţia în care ne aflăm. Trebuie să batem şi să rămânem acolo sus, la promovare", a declarat, pentru "Cuget Liber", Gică Butoiu. Ca şi în meciul cu Breaza, tehnicianul Farului a fost inspirat cu Soare, un jucător căruia i-a dat credit, cu folos, de când a fost instalat principal. Contra Tricolorului, Marius a jucat titular (în premieră în acest sezon) şi a centrat la prima reuşită a Farului, iar acum a trimis din nou o minge de gol, din lovitură liberă, la puţine secunde după ce fusese trimis pe teren! În plus, cu Steaua II, Soare a fost aproape şi de golul de 3-0. La Bucureşti, Butoiu l-a preferat titular ca stoper pe Păcuraru, în faţa lui Paşcovici sau Buzea, fundaşi de meserie, iar inovaţia l-a mulţumit pe tehnician. Butoiu l-a reintrodus în primul 11 şi pe Andrade, care a centrat şi el decisiv, pentru 1-0. "Toţi băieţii au dat dovadă de caracter şi de dorinţă. Au fost interesaţi doar de atingerea obiectivului şi şi-au văzut de treabă. La echipă e o atmosferă foarte bună, însă jucătorii nu trebuie să se culce pe o ureche, ci să se pregătească la fel de bine şi pentru meciul cu Gloria Buzău, pentru a avea o vacanţă liniştită", ne-a spus şi preşedintele executiv Sevastian Iovănescu. Ieri, la doar o zi după meciul cu Steaua II, fotbaliştii Farului şi-au încasat prima pentru victorie, iar în cursul acestei săptămâni, până la partida cu Buzăul, îşi vor primi şi drepturile salariale. Partida Farul - Gloria Buzău a fost anunţată de Federaţia Română de Fotbal pentru duminică, 6 decembrie, la ora 13, dar ieri Farul a trimis hârtie oficială pentru ca meciul să fie mutat cu o zi mai devreme, cum se joacă de altfel toată etapa. "E normal să fim programaţi şi noi sâmbătă, pentru că, după cum i-am şi argumentat FRF-ului, jandarmii, pompierii şi Salvarea nu pot participa duminică la meci, fiind angrenaţi în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale", ne-a declarat Constantin Stamate, directorul departamentului de organizare al Farului. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
12-01-2009, 12:06 PM
Mesaj: #185
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Farul Constanţa
Proiect pentru retur la FC Farul
Cine vine? Aflată la doar un punct de locul secund al clasamentului Seriei I cu o etapă înaintea finalului turului Ligii a II-a, FC Farul îşi face deja planul pentru partea a doua a campionatului. Conducerea clubului constănţean vizează în primul rând o întărire a lotului, dar şi numirea unui nou tehnician pentru retur. Prima mutare va fi rechemarea celor patru jucători împrumutaţi la Delta Tulcea, Florin Pătraşcu, Emil Nanu, Cristian Pantelie şi Ionuţ Larie, dar şi a juniorului nigerian Chinonso Henry Ihelewere, care a jucat în tur pentru Callatis Mangalia, în Liga a III-a. "Dacă vor reveni aceşti jucători, lotul va fi echilibrat atât numeric, cât şi valoric, şi nu cred că are rost să mai aducem fotbalişti străini. Decizia finală îi va aparţine însă viitorului antrenor", a explicat preşedintele executiv al Farului, Sevastian Iovănescu. O altă prioritate o reprezintă prelungirea împrumutului lui Paul Papp, care în iarnă ar trebui să revină la FC Vaslui.
"La finalul turului, vom discuta cu cei de la FC Vaslui pentru a-l păstra pe Papp la Constanţa. Jucătorul şi-a dat acordul de a rămâne la Farul şi vom vedea ce se va întâmpla", a adăugat conducătorul grupării de pe litoral. În privinţa antrenorului, situaţia este incertă, chiar dacă cele mai vehiculate nume sunt Sorin Cârţu şi Florin Marin. "Nu s-a luat încă o decizie. Cine ştie, dacă se va câştiga şi meciul cu Gloria Buzău, poate se va lua în calcul şi varianta păstrării lui Butoiu", a spus Iovănescu. Cine pleacă? În schimb, oficialii constănţeni intenţionează să renunţe la mai mulţi jucători care nu au dat randament în acest tur. "Se va renunţa la câţiva jucători care nu-şi au rostul la această echipă şi, din acest motiv, nici nu prea joacă. De ce să ţinem pe banca de rezerve fotbalişti cu salarii mari, când putem să dăm o şansă tinerilor", a explicat Iovănescu. În plus, căpitanul Farului, Alexandru Măţel, ar putea fi lăsat să plece, dacă pe adresa clubului va sosi o ofertă convenabilă pentru ambele părţi. "Pentru moment, nu am primit nicio ofertă concretă pentru Măţel, dar suntem dispuşi să negociem", a recunoscut Iovănescu. Altfel, o parte dintre jucători vor pleca în vacanţă după meciul cu Gloria Buzău, cei din Constanţa urmând să efectueze antrenamente încă o săptămână. Reunirea lotului este programată pentru 15 ianuarie. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
12-12-2009, 05:14 PM
Mesaj: #186
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Farul Constanţa
Fotbaliştii Farului şi-au primit banii
Cu două excepţii, Barbu şi Paşcovici, "marinarii" au încasat drepturile salariale şi primele pentru victoria cu Gloria Buzău, la nicio săptămână de la finalul turului Ligii a II-a.
Achitarea banilor s-a încheiat ieri, când "marinarii" au intrat în vacanţă. "În condiţiile în care toate echipele de fotbal din România trec prin greutăţi, iar multe cluburi, chiar şi de la Liga 1, au întârzieri finan-ciare faţă de jucători de două - trei luni, e de apreciat că, la noi, băieţii şi-au luat banii în scurt timp. Îi mulţumim Consiliului Director pentru eforturile depuse. Jucătorii trebuie să aprecieze aceasta, iar în retur să se mobilizeze şi mai mult şi să promoveze, aducând bucurie patronatului clubului şi întregii Constanţe", a declarat, pentru "Cuget Liber", Sevastian Iovănescu, preşedintele executiv al FC Farul. Barbu şi Paşcovici au o situaţie mai specială, Consiliul Director al clubului constănţean propunându-le celor doi o reducere cu 50% a contractelor. "Dacă vor renunţa la jumătate din valoarea contractelor, caz în care îşi primesc şi ultimii bani pe 2009, Barbu şi Paşcovici vor rămâne la echipă. Dacă nu acceptă, sunt liberi să-şi găsească altă formaţie, Farul neavând nicio pretenţie financiară", a explicat Iovănescu. Veteranul Ion Barbu (32 ani) s-a arătat dezamăgit de cele hotărâte. "Nu meritam aşa ceva. Am pus suflet pentru Farul, unde joc de zece ani, depăşind 200 de meciuri. M-am şi stabilit la Constanţa. Salariul meu s-a redus cu 50% la retrogradare, valoarea actuală fiind una medie", ne-a spus Barbu, care mai are contract cu Farul un an şi jumătate. Cosmin Paşcovici (31 ani) a declarat că va încerca în această iarnă să-şi găsească o altă echipă, din ţară sau din străinătate, iar, dacă nu se va concretiza nimic, este hotărât să-şi ducă până la capăt contractul cu clubul constănţean, care se încheie la finele acestui sezon, neacceptând reducerea salarială. Altfel, sâmbătă, 12 decembrie, la ora 11, Farul va organiza, la club, un prânz festiv pentru toţi angajaţii, marcând astfel încheierea turului de campionat. Măţel şi Papp, sub ochii lui Răzvan Lucescu Internaţionalii de tineret ai Farului, Alexandru Măţel şi Paul Papp, au fost convocaţi de selecţionerul Emil Săndoi pentru amicalul de joi, 17 decembrie, ora 14, de la Mogoşoaia, cu o reprezentativă Under-23 condusă de Răzvan Lucescu. Selecţionerul echipei mari a convocat 22 de jucători din primele două ligi, fiind în căutări pentru echipa B a României, care, anul viitor, va susţine o serie de meciuri de verificare. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
12-12-2009, 05:16 PM
Mesaj: #187
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Farul Constanţa
Barbu şi Paşcovici, în conflict cu FC Farul
Promisiunile conducerii de la FC Farul în ceea ce priveşte achitarea restanţelor financiare către jucători, din luna octombrie precum şi prima cuvenită pentru victoria cu Gloria Buzău, au fost onorate vineri. Nu toţi jucătorii s-au putut bucura însă de "cadoul" investitorilor de la FC Farul, "veteranii" Ion Barbu şi Cosmin Paşcovici având parte de o uriaşă surpriză. Din păcate nu una plăcută pentru cei doi, preşedintele executiv Sevastian Iovănescu, înştiinţându-i că din acest moment au două variante: ori acceptă o înjumătăţire a actualelor contracte pentru a-şi încasa banii pe luna octombrie, ori sunt liberi să-şi caute o altă formaţie.
"Am venit la FC Farul în iarna anului 1999 şi după zece ani petrecuţi aici mă gândeam că merit să fiu tratat cu mai mult respect. Vineri, în loc să primesc ca restul colegilor banii cuveniţi, mi s-a transmis că patronul Giani Nedelcu nu îmi va achita restanţele financiare decât dacă accept să mi se înjumătăţească contractul. Înţelegerea financiară a mai fost odată înjumătăţită, atunci când echipa a retrogradat. Nu am un contract mare, dimpotrivă, este unul mediu în comparaţie cu ceilalţi componenţi ai echipei. Constanţa este deja casa mea, aici m-am stabilit împreună cu familia. M-am ataşat foarte mult de acest club. Au existat probleme cu banii din primul moment în care au venit noii investitori, însă niciodată nu m-am plâns, am înţeles mereu situaţia. Nu vreau decât să îmi fie respectat contractul. Am jucat în peste 250 de partide pentru Farul, dintre care peste 200 în Liga 1, iar acum iată răsplata pe care o primesc. Anul trecut, când am avut oferte din prima ligă nu mi s-a permis să plec, iar apoi şi-au bătut joc de mine şi nici măcar lotul nu l-am mai prins, deşi eram pregătit foarte bine din toate punctele de vedere. Unde este dreptatea?", a explicat situaţia sa fundaşul Ion Barbu. "Când am revenit la Farul, cei din conducere mi-au promis că mă vor ajuta, mai ales că eu am şi o situaţie mai deosebită cu băieţelul meu care în acest moment este plecat cu soţia în Franţa, la tratament. Trebuia să le trimit bani, însă acum ce să le mai trimit? Contractul meu expiră în vară şi nu voi renunţa la niciun ban decât dacă îmi voi găsi o altă echipă până în februarie. Eu venisem la Farul cu gândul de a promova şi de a juca din nou în primul eşalon", a spus Paşcovici. Preşedintele clubului, Sevastian Iovănescu, declară că decizia îi aparţine patronului Giani Nedelcu, iar el nu a făcut decât să-i înştiinţeze pe jucători: "S-a decis că nu mai avem nevoie de serviciile lui Barbu şi Paşcovici şi pot rămâne la noi doar dacă acceptă înjumătăţirea contractelor. În caz contrar, pot pleca la orice echipă fără ca Farul să aibă vreo pretenţie financiară. În ceea ce-i priveşte pe restul jucătorilor, aceştia şi-au primit toţi banii. Sîntem singura echipă din România fără datorii la jucători". http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
12-18-2009, 12:04 PM
Mesaj: #188
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Farul Constanţa
Stadionul "Farul" a trecut lejer de inspecţia reomologării
Stadionul "Farul" din Constanţa a trecut lejer de inspecţia de reomologare.
Direcţia de Competiţii a Federaţiei Române de Fotbal a dispus această măsură pentru toate arenele pe care au loc meciuri de Liga a II-a, în urma sesizării în acest tur de campionat a unor abateri de la condiţiile de omologare, cum au fost cele de la Rm. Sărat şi Stejaru. Bineînţeles că "Farul" nu are probleme de acest gen, arena fiind acreditată să organizeze şi meciuri internaţionale, astfel că primirea OK-ului a fost o simplă formalitate. Inspecţia stadionului şi a bazei sportive s-a efectuat ieri, din comisie făcând parte reprezentanţii Asociaţiei Judeţene de Fotbal (Vasile Mihu - preşedinte, Stere Guteanu - vicepreşedinte), ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, ai Jandarmeriei şi ai clubului (Sevastian Iovănescu - preşedinte, Robert Avramescu - vicepreşedinte, Constantin Stamate - director de organizare, Mircea Creţu - medic). http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
12-24-2009, 09:17 PM
Mesaj: #189
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Farul Constanţa
Farul Constanţa, în faliment
Clubul de fotbal de la malul mării, unde a debutat Gheorghe Hagi, a rămas în această lună fără căldură şi apă potabilă pentru o datorie de 60.000 de lei.
Directorul clubului spune că s-a gândit să foreze un puţ, care să le asigure necesarul de apă. "Aveau o datorie de 60.348,29 lei. Noi le-am trimis preaviz în luna noiembrie, însă pe data de 14 decembrie i-am debranşat", a declarat Irina Oprea, purtătorul de cuvânt al regiei de apă. "Este vorba de un punct termic care se află în exploatarea celor de la club. Cum îl exploatează aşa îl au", a spus Gheorghe Enache, directorul RADET Constanţa. Sezonul fotbalistic s-a încheiat şi fotbaliştii echipei de la malul mării nu sunt afectaţi de lipsa utilităţilor. Fac duş la rugby Singurii care au de suferit sunt elevii de la Liceul Sportiv din Constanţa, care se antrenează în sălile de la FC Farul Constanţa. Micii sportivi nu pot folosi nici toaletele şi nici duşurile. "Noi mergem la cei de la rugby să facem duş şi să folosim toaletele", au spus copiii. Puţul, singura soluţie Sevastian Iovănescu, directorul FC Farul, spune că nu s-au mai plătit utilităţile din vară. "După ce clubul a fost vândut de Gheorghe Bosînceanu, s-au montat şi apometre şi de atunci nu s-au plătit facturile", spune Iovănescu. "Noi am vorbit cu o firmă şi vrem să facem un puţ ca să nu mai fim nevoiţi să plătim facturi. Apoi vom face şi o centrală. Avem aprobarea Direcţiei Judeţene de Sport", a spus Iovănescu. "Farul a dat faliment. Am înţeles că are datorii la utilităţi de 60 de milioane de lei", a precizat Elena Frâncu, directorul Direcţiei Judeţene de Sport Constanţa. "Pentru că noi ne desfăşurăm activitatea la club, am cerut ajutorul celor de la rugby", spune ea. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
12-28-2009, 08:24 PM
Mesaj: #190
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Farul Constanţa
În locul lui Papp, FC Vaslui îl lasă la Farul pe Dorian Andronic
Stoperul Paul Papp a fost rechemat de FC Vaslui, după ce împrumutul la Farul i-a expirat. Echipa constănţeană nu va rămâne însă descoperită
în defensivă, formaţia moldavă cedându-le "marinarilor", până în vară, un alt tânăr fundaş, Dorian Andronic. Evoluţiile de la Farul ale lui Paul Papp (20 de ani), titular indiscutabil în centrul apărării constănţene în turul Ligii a II-a, i-au determinat pe vasluieni să-l aibă în vedere pe internaţionalul de tineret pentru lotul cu care va aborda partea secundă a Ligii I. Împrumutul lui Papp la Constanţa, care a expirat la finele turului, nu a fost astfel prelungit, jucătorul urmând să se prezinte la reunirea de iarnă a vasluienilor. În locul lui Paul, "marinarii" au reuşit să obţină însă de la FC Vaslui un alt fundaş central, şi el tânăr şi de perspectivă, care a jucat şi în Liga 1, Dorian Andronic (20 de ani), cedat până în vară. "Am primit referinţe bune despre acest jucător, inclusiv de la patronul lui FC Vaslui, Adrian Porumboiu. Avem încredere că acest împrumut va fi în folosul tuturor părţilor, iar Dorian îl va înlocui cu brio pe Paul Papp", a declarat, pentru "Cuget Liber", Sevastian Iovănescu, preşedintele executiv al Farului. Născut pe 16 octombrie 1989, la Suceava, Dorian Andronic este un fundaş central de picior stâng, care poate evolua şi ca apărător stânga. Are 1,88 m înălţime şi 80 kg. Dorian este fiul unui fost jucător sucevean din anii ‘80, Sandu Andronic. Tânărul fundaş a fost achiziţionat de FC Vaslui, de la FC Suceava, în 2007, la insistenţele antrenorului de atunci al prim-divizionarei, Viorel Hizo. În Liga 1 a debutat în ediţia 2006/2007, pe 4 martie 2007, la 17 ani, patru luni şi 17 zile, într-un meci cu Steaua, când a făcut pereche în centrul defensivei vasluiene cu Bogdan Panait. Andronic a fost cel mai tânăr debutant în prima divizie din acel an. În sezonul următor, a şi înscris primul său gol (şi singurul, până acum) în Liga 1, în partida FC Vaslui - FC Timişoara 3-0, disputată pe 19 martie 2008. În returul acelui campionat, a avut o serie de opt meciuri consecutive, între etapele 20 şi 27, în care a fost titular integralist, ca fundaş central, la doar 18 ani. Andronic a bifat selecţii şi la Naţionalele de juniori, iar la tineret a fost convocat la câteva acţiuni. În total, cu FC Vaslui are 26 de meciuri (şi un gol) în Liga 1, timp de doi ani (5 în 2006/2007, 16 în 2007/2008, 5 în 2008/2009) şi câte un meci în Cupa României şi în cupele europene. În acest tur, a fost doar rezervă în Liga 1, în şase partide (etapa 17: Dinamo - FC Vaslui 1-1; 14: FC Vaslui - CFR Cluj 2-0; 7: FC Vaslui - FC Timişoara 0-1; 6: Rapid - FC Vaslui 3-2; 5: FC Vaslui - Poli Iaşi 2-1; 4: Gloria Bistriţa - FC Vaslui 1-3), jucând şi la FC Vaslui II. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
|
Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
4 Musafir(i)
4 Musafir(i)
Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut