Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 0 voturi - 0 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Ştiri Farul Constanţa
09-05-2009, 08:11 PM
Mesaj: #21
RE: Ştiri Farul Constanţa
Şumudică este mulţumit de Papp şi de Diogo da Silva

Farul a avut vineri un joc "în familie", în care au evoluat şi ultimii doi fotbalişti veniţi la echipă. Antrenorul "marinarilor" a renunţat în schimb la sârbul Stefanovic, pe care l-a scos din meci încă din prima repriză.

Terenul secund al Farului a găzduit vineri, în prima parte a zilei, o partidă "în familie", singurul antrenament al zilei pentru "marinari". Antrenorul Marius Şumudică şi-a împărţit lotul în două, evoluând "verzii" (Vlas - Pascu, Diogo, Papp, Gaston - Păcuraru, B. Andone, Cristocea, Stefanovic - Soare, Nanu) împotriva "galbenilor" (Sardescu - Bubuleandră, Barbu, Buzea, Paşcovici - L. Mihai II, Rusmir, B. Teekloh, Leu - Chico, Ene). S-a impus prima echipă, cu 2-1 (Nanu 10, 41 / Ene 56, din penalty).

Prima repriză a durat 45 de minute, iar după pauză, văzând că elevii săi sunt obosiţi, după programul dur din ultimele zile, Şumudică a pus capăt partidei după doar 15 minute scurse.

Cu ocazia acestui meci, principalul farist i-a văzut la joc pe toţi jucătorii noi aflaţi în curtea Farului. Atenţia lui Şumi a fost îndreptată în primul rând asupra stoperilor Paul Papp şi Diogo da Silva, iar cei doi nu i-au înşelat aşteptările.

Papp în special a lăsat o impresie foarte bună, printre altele, comportându-se, deşi are doar 19 ani, ca un adevărat lider al apărării, vorbind mult şi îndrumându-şi colegii. Fundaşul i-a plăcut lui Şumi şi la antrenamente, astfel că va juca din primul minut joi, 10 septembrie, la Tulcea, în meciul de Cupă (ora 16,30, în direct la sport.ro). "Am mare încredere în Paul", a declarat Şumudică.

Şi Diogo s-a mişcat bine (în minutul 19 a avut şi o bară), însă portughezul e puţin în urmă cu pregătirea, urmând a intra într-un program fizic special. Probabil că va juca de la meciul cu FC Snagov, de duminică, 13 septembrie.

După joc, atât Diogo, cât şi Papp au semnat cu Farul, primul un contract pe un an (cu drept de prelungire pe încă un sezon), al doilea pentru şase luni, împrumut de la FC Vaslui.

Şumudică şi-a dispus echipele, vineri, într-un modul 4-4-2, faţă de 4-2-3-1-ul de până acum, urmărind ostilităţile din tribună, unde i-a avut alături, printre alţii, pe patronul Giani Nedelcu, pe preşedintele executiv Mircea Crainiciuc sau pe impresarul Cătălin Liţă.

Pe lângă Papp şi Diogo, au mai fost monitorizaţi în meci sârbul Zvezdan Stefanovic (mijlocaş stânga) şi tinerii Pascu (fundaş dreapta) şi Oprişan (din minutul 40, în locul şi pe postul lui Stefanovic). Din minutul 51, Oprişan a trecut fundaş stânga, iar Gaston i-a luat locul ca mijlocaş stânga. Sârbul nu l-a convins pe antrenor nici la joc, astfel că Şumudică a renunţat la el.


Fişier(e) ataşate Thumbnail(uri)
               

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-07-2009, 01:52 PM
Mesaj: #22
RE: Ştiri Farul Constanţa
Farul îl are în probe pe stoperul Kamara Abdelhazzi

Antrenorul principal al FC Farul, Marius Şumudică, va monitoriza în perioada următoare un fundaş central de culoare, Kamaradimo Abdelhazzi (25 ani, 1,86 m înălţime - 78 kg greutate), care are dublă cetăţenie, franceză şi mauritană.

Născut în Franţa, la Saint-Denis, Kamara este internaţional mauritan, iar în sezonul 2008/2009 a jucat la Stade Nyonnais, în liga secundă din Elveţia, în nouă meciuri. Fundaşul a mai evoluat în carieră la echipele de juniori şi tineret ale lui St. Etienne, apoi la St. Etienne B, St. Etienne (pentru care are 3 meciuri în prima divizie franceză) şi LB Chateauroux (Franţa, Liga a II-a).

Stoperul a sosit la Constanţa în noaptea de sâmbătă spre duminică, iar ieri după-amiază a participat, pe terenul doi, la primul antrenament alături de "marinari".

Astăzi, sunt prevăzute două şedinţe de pregătire, iar mâine şi miercuri (zi în care lotul pleacă la Tulcea, pentru meciul de Cupă de joi, de la ora 16,30, în direct la sport.ro) - câte unul.

Atacantul brazilian Leandro şi mijlocaşul coordonator grec Papadopoulos nu mai vin la Farul, după ce nu s-au înţeles cu clubul la bani, ambii cerând câte 7.000 de euro pe lună.

Sâmbătă, Şumudică a urmărit de la faţa locului meciul Sportul Studenţesc - FC Snagov 5-2. "Scorul este prea mare faţă de cele petrecute pe teren. Snagovul are un joc foarte bun de pase. Nu întâmplător a învins Petrolul. Vom avea meci greu, dar nu ne gândim decât la victorie. Însă, în acest moment, obiectivul primordial e meciul de Cupă cu Delta. Ne trebuie rapid un rezultat pozitiv, care să-i descătuşeze pe băieţi şi să le dea personalitate. Tratăm Cupa cu toată seriozitatea şi vrem să aducem la Constanţa o echipă de Liga 1", a declarat Şumudică, pentru "Cuget Liber".

S-a accidentat Matei
Juniorul Farului, Cosmin Matei, s-a accidentat în meciul amical România - Bulgaria 0-0, la Under-19, jucat sâmbătă, la Buftea. Cosmin a început titular, dar a suferit o întindere musculară şi a părăsit terenul în minutul 25.

"Am repaus total două săptămâni, după care o săptămână trebuie să fac doar alergări uşoare. Diseară (n.n. - aseară) sau mâine (n.n. - azi) mă întorc acasă, nemairămânând la lot şi pentru al doilea meci, de marţi (n.n. - mâine), din Bulgaria", a declarat Matei, pentru "Cuget Liber".


Fişier(e) ataşate Thumbnail(uri)
   

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-07-2009, 02:26 PM
Mesaj: #23
RE: Ştiri Farul Constanţa
FC Farul, cu defensiva la pămînt

Cu opt goluri primite în primele trei etape, FC Farul se numără printre echipele cu cea mai slabă apărare din Seria I a Ligii a II-a. Culmea, componenţii defensivei constănţene sînt jucători cu ştate vechi în prima ligă, însă au gafat meci de meci, spre disperarea antrenorului Marius Şumudică. Erorile din întîlnirile cu Concordia Chiajna şi Victoria Brăneşti i-au determinat pe oficialii grupării de pe litoral să mai aducă doi fundaşi centrali, Paul Papp de la FC Vaslui şi portughezul Diogo da Silva, liber de contract, care ar putea fi titulari în următorul meci de campionat, programat duminică, cu FC Snagov, în deplasare, în etapa a 5-a.

Aflat de nouă sezoane la Constanţa, veteranul Ion Barbu nu a găsit o explicaţie pentru evoluţiile echipei în acest sezon. "Pentru mine, ca apărător, opt goluri primite în trei meciuri, sînt extraordinar de mult. Nu ştiu ce se întîmplă, parcă adversarii au mai multă ambiţie decît noi. De valoare nu cred că se poate discuta, pentru că sîntem jucătorii care au confirmat în prima ligă. Sincer, mă aşteptam să fie mai uşor în liga secundă, dar m-am înşelat", a mărturisit căpitanul Farului.

În ciuda celor două eşecuri, Ion Barbu este convins că FC Farul poate promova în acest sezon, dacă îşi va reveni rapid şi va reînnoda seria victoriilor. "Pentru noi, urmează o perioadă de foc, în care sperăm să obţinăm maximum de puncte, pentru că nu mai avem voie să facem paşi greşiţi. Şanse pentru promovare sînt, pentru că ne aflăm abia la începutul campionatului şi contracandidatele noastre, FCM Bacău şi Petrolul, au pierdut şi ele puncte. Am văzut că Victoria Brăneşti are punctaj maxim, dar cred că se va stinge în retur", a spus fundaşul central în vîrstă de 32 de ani, adăugînd că meciul de joi, cu Delta Tulcea, din Cupa României, poate reprezenta momentul revenirii: "Va fi greu la Tulcea, dar trebuie să învingem. Sper să fie un moment al revenirii, iar succesul să ne dea forţa de a aduna puncte şi în campionat. Suporterii au tot dreptul să fie supăraţi pe noi, dar ne-am propus să nu-i mai dezamăgim pe viitor şi să-i aducem alături de noi".

Jucătorii constănţeni au revenit ieri după-amiază la antrenamente, după o singură zi liberă. La şedinţa de pregătire a participat şi un fundaş central francez, Abdelaziz Camara, sosit în probe la Constanţa. În vîrstă de 24 ani, acesta a evoluat ultima oară în liga a doua elveţiană, la formaţia Nyonnais. În privinţa celor doi stranieri care ar fi trebuit să ajungă pe litoral încă de săptămîna trecută, mijlocaşul ofensiv grec din liga a doua germană, Christos Papadopoulos, de la Fortuna Dusseldorf, şi atacantul brazilian de la gruparea greacă Iraklis Salonic, Alex Leandro, şansele de transfer au scăzut considerabil din cauza pretenţiilor financiare ale jucătorilor.


Fişier(e) ataşate Thumbnail(uri)
   

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-08-2009, 02:45 PM
Mesaj: #24
RE: Ştiri Farul Constanţa
Şumudică îl va înlocui pe accidentatul Matei cu Mansur sau Leu

Tehnicianul Farului se vede lipsit de juniorul din teren, pe care trebuie să-l folosească meci de meci timp de 90 de minute. Şumudică are două variante pentru rezolvarea acestei probleme.

Antrenorul principal al Farului a jucat până acum în campionat cu Matei în rolul juniorului, dar accidentarea lui Cosmin de la meciul amical cu Bulgaria îl obligă pe Şumi să găsească altă variantă, urmând a alege între doi tineri din lotul lărgit al echipei mari, nigerianul Mansur şi Liviu Leu, ambii mijlocaşi stânga.

"Matei a suferit o ruptură musculară. Trebuie să facă o ecografie, să vedem perioada de repaus. Depinde cât e de accentuată ruptura. Pompiliu Popescu i-a recomandat două săptămâni de repaus, urmată de încă una doar cu alergări uşoare, dar să vedem şi cum se va simţi jucătorul, că el e cel mai bun doctor. E clar însă că nu trebuie să forţăm, pentru că, dacă se va întâmpla aşa, probabil sezonul se încheie pentru Matei. Cu cine îl voi înlocui pe Cosmin? E Mansur, e Leu… Au acum şansa să joace. Îi aştept, am încredere în ei şi sper să dovedească că merită să facă parte din lotul Farului", a declarat Marius Şumudică, pentru "Cuget Liber".

Jucătorii Farului au avut ieri în program două antrenamente, pe primul efectuându-l, din pricina ploii, pe terenul sintetic. Şumudică a lucrat cu două grupe, fundaşii şi mijlocaşii defensivi, respectiv vârfurile şi mijlocaşii de atac. Au participat toţi jucătorii, mai puţin atacantul Marius Ene, oprit la vestiare de o răceală, dar şi tinerii fundaşi de la Şcoala de Fotbal "Marius Lăcătuş", Oprişan şi Pascu, pe care antrenorii îi verifi-caseră mai mult pentru Farul II.

Şumudică l-a văzut, la minge, şi pe stoperul Kamara Abdelhazzi, iar prima impresie, după antrenamentul de dimineaţă, nu ar fi încurajatoare, după cum a declarat, pentru "Cuget Liber", preşedintele executiv Mircea Crainiciuc.

"Din ce am înţeles, Kamara nu prea l-a impresionat pe antrenor la sesiunea de dimineaţă. Jucătorul va mai fi monitorizat câteva zile. În locul brazilianului Leandro şi a grecului Papadopoulos nu cred că mai vine cineva. În aceea ce-l priveşte pe Rastovac, acum (n.n. - ieri după-amiază) discutăm cu Unirea Alba Iulia. Poate mâine (n.n. - azi) să se realizeze cedarea sa", ne-a mai spus Crainiciuc.

Farul joacă joi la Tulcea, cu Delta, în Cupă, de la ora 16,30, iar apoi duminică, în campionat, la Snagov, de la ora 11. Meciul cu Petrolul, restanţa din Liga a II-a, de miercuri, 16 septembrie, de la Stejaru, probabil că va începe la ora 17.

Astăzi, la Craiova, de la ora 20, se joacă meciul oficial de tineret România - Moldova, la tricolori fiind convocat şi fundaşul dreapta al Farului, Măţel. Altfel, pe lângă Laurenţiu Florea, cu Farul II se pregăteşte şi fostul atacant farist Armel Disney.

Sistem de joc nou
Cele două echipe ale Farului din meciul "în familie" de vineri au jucat într-un sistem 4-4-2, dar acesta încă nu e un semn că Şumudică va renunţa la modulul folosit până acum în campionat, 4-2-3-1.

"Nu ştiu exact dacă voi trece la 4-4-2, dar şi 4-2-3-1-ul se poate schimba imediat. Dacă impingi în sus mijlocaşul din spatele vârfului, sistemul se face 4-4-2. Nu e o problemă, o echipă poate schimba sistemul din mers", a declarat Marius Şumudică, pentru "Cuget Liber".


Fişier(e) ataşate Thumbnail(uri)
   

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-09-2009, 10:01 AM
Mesaj: #25
RE: Ştiri Farul Constanţa
Patronul Giani Nedelcu spune că nu sunt probleme financiare la Farul

Giani Nedelcu deschide coloana oficialilor clubului şi a prietenilor săi care au asistat la amicalul Farului cu Oil Terminal

Din curtea clubului constănţean au răzbătut ştiri referitoare la dificultăţile de ordin financiar cu care s-ar confrunta gruparea, ceea ce ar fi afectat activitatea la multe nivele şi ar fi stricat atmosfera. Finanţatorul Farului infirmă însă că sunt probleme cu banii, catalogând întârzierile salariale ca insignifiante.

Surse neoficiale vorbesc de faptul că Farul ar avea restanţe financiare la jucători (atât de la prima echipă, cât şi de la Farul II), la antrenori (echipa mare, Farul II, Academia de Fotbal), la staff-urile primei echipe, la personalul administrativ şi la muncitori.

Întârzierile salariale (de una - două luni) ar fi strecurat nesiguranţa şi nemulţumirea în sufletele oamenilor. În curând, se spune, jucători de la Farul, chiar 6-7, ar putea să-şi depună memorii pentru a deveni liberi de contract. De asemenea, din pricina unei finanţări insuficiente, baza sportivă nu ar mai fi îngrijită şi s-ar degrada.

Patronul Giani Nedelcu a negat însă că aceasta e realitatea, precizând că întârzierile salariale sunt de ordinul zilelor şi nu de cel al lunilor.

"Nu sunt probleme financiare la Farul. Am plătit salariile la personalul TESA şi la oamenii de întreţinere, iar acum dăm banii şi la echipa a doua, şi la 2-3 jucători de la formaţia mare, cărora le rămăseserăm restanţi. Nu se pune problema ca, de la prima echipă, să-şi depună cineva memoriu. Nu a depăşit nimeni 60 de zile. Au fost întârzieri de doar câteva zile. Pe cei care se îndoiesc că am avea forţa de a susţine echipa îi lăsăm să vadă singuri contrariul. Atât timp cât se achită salariile, nu sunt probleme financiare. Nu avem probleme cu apa, am plătit factura. Activitatea se desfăşoară normal. Toate sunt numai zvonuri", a declarat Nedelcu, ieri după-amiază.

Farul a avut ieri un antrenament, la care a asistat din tribună şi Cosmin Matei. Accidentat la un meci al echipei naţionale Under-19, Cosmin a spus că speră să revină mai repede de 2-3 săptămâni, poate chiar la meciul cu FC Snagov, de duminică. Antrenorul Marius Şumudică i-a domolit însă avântul, declarând că nu are rost ca jucătorul să forţeze, astfel că va începe alergările uşoare de sâmbătă (şi nu de mâine, cum ar fi vrut Matei), iar eventuala sa revenire s-ar putea produce abia la meciul cu Sportul Studenţesc, de la finele săptămânii viitoare.

Antrenorul a anunţat schimbări în echipă pentru meciul de Cupă de mâine, de la Tulcea (ora 16,30, în direct la sport.ro), dar nu va modifica şi sistemul de joc, mergând în continuare cu 4-2-3-1 în dauna lui 4-4-2. "Mă interesează Cupa, dar veţi vedea ceva modificări. Voi da şansă şi altor jucători", a arătat Şumi.

Despre fundaşul aflat în probe, Kamara Abdelhazzi, antrenorul a spus că, deşi ar avea ceva calităţi, nu l-a impresionat în mod deosebit şi nu crede că l-ar putea ajuta în acest moment. Stoperul de culoare cu dublă cetăţenie, franceză şi mauritană, ar fi intrat poate în calcul doar dacă Farul nu i-ar fi adus pe Papp (legitimat ieri) şi pe Diogo.

Altfel, nemulţumit de prestaţia tânărului portar Vlad Neagu, Şumudică l-a scos ieri din antrenament, transmiţându-i ca de astăzi să meargă la echipa a doua.


Fişier(e) ataşate Thumbnail(uri)
   

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-09-2009, 10:05 AM
Mesaj: #26
RE: Ştiri Farul Constanţa
FC Farul pleacă azi la Tulcea

După zece zile de pauză, datorate amînării meciului cu Petrolul Ploieşti, FC Farul se pregăteşte pentru primul meci din actuala ediţie a Cupei României. Constănţenii dau piept joi, de la ora 16.30, în deplasare, cu Delta Tulcea, în turul al cincilea al competiţiei şi au drept obiectiv victoria.

Dacă vor obţine calificarea, elevii lui Marius Şumudică vor întîlni în turul următor, la Constanţa, o echipă din Liga I. "Vom avea un meci greu, mai ales că există şi o rivalitate între cele două oraşe. A sosit însă momentul să facem un rezultat bun şi le-am spus jucătorilor să privească fiecare meci ca pe o finală. Le-am explicat că trebuie să cîştige fiecare joc, chiar dacă ne aşteaptă o perioadă dificilă, cu partide din trei în trei zile. Şi în timpul pregătirii din această vară am avut multe meciuri şi ne-am descurcat, obţinînd doar victorii. Dacă se vor odihni şi vor face recuperare, îşi vor reveni pînă la următorul meci", a spus antrenorul Marius Şumudică.

"Vom avea un meci greu, chiar dacă şi Delta Tulcea trece printr-o perioadă mai grea, după ce a pierdut sîmbătă, în campionat, pe teren propriu. În plus, tulcenii se vor ambiţiona pentru că joacă împotriva Farului. La Delta evoluează mulţi jucători care au fost în curtea Farului sau sînt împrumutaţi pentru un sezon la Tulcea şi vor dori să arate că meritau să fie opriţi în lot. În plus, la meciuri vin destul de mulţi suporteri, care-şi încurajează permanent echipa", a spus atacantul Emil Nanu, care în urmă cu două sezoane a fost golgeterul Deltei.

Totuşi, Nanu speră să înscrie joi şi Farul să obţină calificarea: "Sper să joc şi să dau gol, iar echipa să meargă în turul următor. Trebuie să-mi revin şi să trec de pasa proastă din ultima vreme".

Tehnicianul şi-a chemat elevii în cantonament încă de ieri după-amiază, lipsind internaţionalul de juniori Cosmin Matei, accidentat. În rest, Şumudică are la dispoziţie întreg lotul de jucători, inclusiv cei doi jucători transferaţi la Farul săptămîna trecută. Ieri, preşedintele executiv al grupării de pe litoral, Mircea Crainiciuc, a fost prezent la Federaţia Română de Fotbal, unde a înregistrat contractele lui Paul Papp şi Diogo da Silva, ambii avînd drept de joc pentru întîlnirea de la Tulcea. Delegaţia constănţeană pleacă în această după-amiază spre Tulcea.


Fişier(e) ataşate Thumbnail(uri)
   

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-10-2009, 09:50 AM
Mesaj: #27
RE: Ştiri Farul Constanţa
Măţel, rezervă în România - Moldova 3-0

Fundaşul dreapta al Farului, Ale-xandru Măţel, a rămas pe banca de rezerve pe toată durata meciului de tineret România - Moldova 3-0 (Torje 13, 48, Ochiroşii 15), de la Craiova, care a contat pentru grupa 1 a preliminariilor Campionatului European din 2011.

Tricolorii mici au câştigat toate meciurile disputate până acum, iar Măţel, titular integralist în primele două partide, a fost doar rezervă apoi, craioveanul Bărboianu luân-du-i faţa în ultimele două confruntări.

România conduce grupa, cu ma-ximum de puncte şi fără gol primit, însă are adversari slabi.


Fişier(e) ataşate Thumbnail(uri)
   

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-10-2009, 09:51 AM
Mesaj: #28
RE: Ştiri Farul Constanţa
Meciul FC Snagov - Farul va fi arbitrat de femei

Trei arbitre au fost delegate la partida FC Snagov - Farul, care se va juca duminică, 13 septembrie, de la ora 11 (în direct la sport.ro), în etapa a cincea a Ligii a II-a, seria întâi.

La centru va oficia Teodora Albon (Cluj), iar la cele două tuşe - Irina Mârţ (Bucureşti) şi Petruţa Iugulescu (Târgovişte). Rezervă este Florin Ionescu (Ploieşti), iar observatori - Silviu Crângaşu (Ploieşti) şi Alexandru Nicolae (Bucureşti).

Altfel, ieri, liniile telefonice de la Farul au fost restricţionate pentru apelurile din club către exterior (pentru neplată), dar oficialii grupării au dat asigurări că vor rezolva rapid problema.


Fişier(e) ataşate Thumbnail(uri)
   

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-10-2009, 09:54 AM
Mesaj: #29
RE: Ştiri Farul Constanţa
Reviriment sau, în continuare, criză?

Cocoşaţi de Concordia Chiajna şi Victoria Brăneşti în campionat, fotbaliştii Farului. îşi ling rănile în "Cupă", sperând să îndrepte întrucâtva lucrurile, prin aducerea la Constanţa a unei echipe de Liga 1.

Farul debutează azi, la Tulcea, în Cupa României, după ce a trecut fără joc de turul precedent, beneficiind de scoaterea din competiţie a Săgeţii Stejaru.

Adversara din turul cinci, de astăzi, de la ora 16,30 (în direct la sport.ro), este Delta, într-o întrecere a orgoliilor dobrogene. La Tulcea, joacă mulţi foşti farişti, care au de dovedit ceva echipei-mamă. În plus, faţă de Farul, care a fost umilită în două meciuri la rând de Chiajna şi Brăneşti, ajungând pe locul 14, cu 3 puncte (însă cu un meci mai puţin), Delta e pe cai mari în campionat (locul 3, 9 puncte) şi mult mai în vână, în ciuda eşecului de pe teren propriu, cu Tricolorul Breaza (0-1), din etapa trecută. Astfel că, prin prisma celor arătate până acum în Liga a II-a, tulcenii sunt favoriţii meciului, beneficiind şi de avantajul terenului propriu.

Farul speră însă ca această partidă să marcheze începutul revirimentului. "Este un derby al Dobrogei, care pe noi, din păcate, ne prinde după două rezultate dezastruoase. Dar poate că pică şi bine acest meci, antrenorul putând rula şi alţi jucători, cărora li se iveşte astfel un moment prielnic de a arăta ce pot. Sigur, ne interesează rezultatul şi calificarea mai departe, pentru a juca, în etapa viitoare, cu o echipă de Liga 1, pe teren propriu. Sperăm ca acest meci să fie semnalul redresării şi să ne dea un moral bun pentru partidele ce urmează în campionat", a declarat, pentru"Cuget Liber", Mircea Crainiciuc, preşedintele executiv al Farului, care i-a legitimat pe cei doi stoperi nou-achiziţionaţi, Papp şi Diogo. "Marinarii" nu îl au în schimb pe juniorul Matei (accidentat), dar Rusmir e bun de joc, după ce i s-a obţinut viza medicală.

Formaţia probabilă a Farului: Sardescu - M. Soare, Papp, Paşcovici, Gaston - B. Andone, Rusmir - Chico, Cristocea, Mansur - Nanu.

Arbitrează Ciprian Amarandei; asistenţi, Mihai Artene (ambii, din Vaslui), Ciprian Geambazu (Buşteni); rezervă, Dragoş Teodor (Constanţa); observator, Silviu Ioan (Galaţi).


Fişier(e) ataşate Thumbnail(uri)
   

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-10-2009, 09:56 AM
Mesaj: #30
RE: Ştiri Farul Constanţa
Derby-ul Dobrogei în Cupa României

După două înfrîngeri consecutive în campionat, FC Farul încearcă să depăşească "pasa neagră" din ultima vreme printr-o victorie în Cupa României. Elevii lui Marius Şumudică dau piept astăzi, de la ora 16.30, în deplasare, cu Delta Tulcea, în turul al cincilea al competiţiei.

Tehnicianul constănţean pare decis să schimbe considerabil "unsprezecele" de start faţă de precedentele întîlniri, mai ales că îi are la dispoziţie şi pe cei doi fundaşi centrali transferaţi săptămîna trecută, Paul Papp şi Diogo da Silva. Primul va fi cu siguranţă titular, în timp ce în privinţa portughezului există unele semne de întrebare, nefiind la capacitate maximă la capitolul fizic. "Va fi un meci greu, dar trebuie să-l cîştigăm. Nici nu contează dacă jucăm bine sau rău, avem nevoie de calificare. Vrem să mergem în turul următor şi să aducem la Constanţa o echipă din Liga I. Pentru mine va fi o premieră, pentru că nu am jucat niciodată împotriva Deltei Tulcea", a spus Papp, care va debuta în tricoul alb-albastru.

În privinţa juniorului, Şumudică va apela la nigerianul Abdurarazak Mansur, care îl va înlocui pe postul de mijlocaş dreapta pe Cosmin Matei, accidentat. Tot în meciul de la Tulcea va debuta şi portarul Radu Sardescu, adus în această vară la Constanţa. În schimb, au rămas în afara lotului Ion Barbu şi Emil Nanu, care nu au intrat în vederile antrenorului constănţean.

De partea cealaltă, Delta Tulcea are doi indisponibili, Cristian Coconaşu, accidentat, şi Vişan Creţu, suspendat. Ultimul va fi înlocuit pe partea stîngă de Liviu Ştefan, care în această vară a semnat cu FC Farul, dar şi-a reziliat contractul pe cale amiabilă, chiar înaintea plecării în cantonamentul din Italia. Fost antrenor la Constanţa, în urmă cu două sezoane, Constantin Gache, actualul tehnician al tulcenilor, a declarat că-şi doreşte calificarea în faza următoare a Cupei României. "Nu vom avea o misiune uşoară, dar ne dorim victorie pentru a aduce la Tulcea o echipă din prima ligă. Nu va fi un meci al orgoliilor, chiar dacă cele două echipe nu s-au mai întîlnit în ultima vreme în jocurile oficiale. Îmi pare rău pentru debutul mai slab de campionat al Farului, mai ales că era principala candidată la promovare", a spus Gache.

Formaţii probabile:

Delta Tulcea (antrenor Constantin Gache): I. Olteanu - Petean, Grigorov, Mişelăricu, L. Ştefan - N. Creţu, Lucan, Larie, Vl. Cozma - Pantelie, Costescu;

FC Farul (antrenor Marius Şumudică): Sardescu - Măţel, Papp, Diogo, Paşcovici - B. Andone, Rusmir - Mansur, Cristocea, Mendy - Chico.

Arbitri: Ciprian Amarandei (Vaslui) - Mihai Artene (Vaslui) şi Ciprian Geambazu (Buşteni).

Altfel, meciul dintre FC Snagov şi FC Farul, din etapa a 5-a a Ligii a II-a, programat duminică, de la ora 11.00, va fi condus de o brigadă de arbitri feminină, cu Teodora Albon (Cluj) la centru, ajutată la tuşe de Irina Mîrţ (Bucureşti) şi Petruţa Iugulescu (Tîrgovişte).


Fişier(e) ataşate Thumbnail(uri)
   

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
Postează răspuns 


Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
4 Musafir(i)

Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut