Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 0 voturi - 0 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Ştiri Farul Constanţa
11-04-2009, 04:24 PM
Mesaj: #141
RE: Ştiri Farul Constanţa
Final încins de tur pentru FC Farul

Cu cinci etape înaintea finalului turului Ligii a II-a, FC Farul se află pe locul 4 în clasamentul Seriei I, la doar un punct de poziţia secundă, care asigură promovarea în prima ligă. Încurajaţi de cele patru victorii consecutive obţinute în ultimele etape, constănţenii şi-au fixat un obiectiv îndrăzneţ pentru ultimele meciuri din acest an. "Dacă vom reuşi să câştigăm cele cinci meciuri rămase din tur, va fi aur pur. Ne va fi greu, dar încercăm să obţinem punctaj maxim. Personal, obiectivul meu este clasarea pe una dintre primele două poziţii la finalul primei părţi a campionatului", a anunţat antrenoul Marius Şumudică. Tehnicianul Farului este convins că misiunea formaţiei de pe litoral este dificilă, primul hop fiind chiar duminică, pe teren propriu, de la ora 13.00, în derby-ul Dobrogei, cu Delta Tulcea, în etapa a 13-a.

"Încercăm să menţinem linia din ultimele runde, când am câştigat patru jocuri consecutive, fără gol primit. Nu ştiu cât vom mai putea rezista fără să primim gol, dar este important să luăm cele trei puncte în meciul cu Delta Tulcea. Ne va fi din ce în ce mai greu pe acest final de tur, pentru că toate echipele vor veni la Constanţa să se apere. În plus, jocul nostru este destul de uşor de urmărit, meciurile noastre fiind televizate. Astfel, ne va fi dificil să ne surprindem adversarii, dar mă bazez pe valoarea jucătorilor", a explicat Şumudică. Întâlnirea de duminică va fi una specială pentru căpitanul Farului, Alexandru Măţel, care a evoluat timp de două sezoane pentru Delta Tulcea. â

"Va fi un meci dificil, mai ales pentru mine, pentru că voi juca împotriva echipei care m-a lansat. Tulcenii sunt înaintea noastră în clasament, dar situaţia se va schimba după întâlnirea de duminică. Va fi a cincea victorie consecutivă fără gol primit", a spus fundaşul dreapta al Farului, care a comentat şi absenţa celor patru jucători împrumutaţi de constănţeni la Tulcea, Pătraşcu, Nanu, Pantelie şi Larie: "Fără ei, forţa Deltei va scădea mult. Sunt jucători buni şi reprezintă unul dintre atuurile formaţiei tulcene".

Constănţenii au primit liber ieri, urmând să revină la antrenamente în această după-amiază. "Jucătorii sunt destul de obosiţi, după ce am jucat din trei în trei zile în ultimul timp, aşa că am decis să le dau încă o zi liberă, mai ales că meciul cu Delta este programat duminică", a explicat Şumudică.

Nigerianul Uche, operat cu succes
Accidentat grav la antrenamentul susţinut luni de FC Farul II, cînd a suferit o fractură deschisă de tibie şi peroneu la piciorul stîng, Uchinna “Uche” Okoro, a trecut cu bine de prima operaţie. Atacantul nigerian în vîrstă de 18 ani a suferit o intervenţie chirurugicală, în urma căreia i-au fost puse în extensie oasele şi i-a fost suturată rană. "Pentru moment, totul a decurs bine. L-am vizitat pe Uche ieri dimineaţă, după operaţie şi trecuse deja peste şoc. Sperăm ca în următoarele zile să nu apară complicaţii şi, dacă nu vor fi probleme, va fi supus unei alte intervenţii chirurgicale pentru a fi implanta două tije, după care piciorul va fi imobilizat în ghips", a spus doctorul clubului constănţean, Mircea Creţu.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
11-06-2009, 12:19 AM
Mesaj: #142
RE: Ştiri Farul Constanţa
Avalanşă de memorii la FC Farul

Revenită în cărţile promovării după rezultatele înregistrate în ultimele etape, echipa pregătită de Marius Şumudică ar putea fi blocată din drumul către Liga I de restanţele financiare acumulate de gruparea de pe litoral către jucători.

Astfel, cinci fotbalişti constănţeni şi-au depus memorii la Federaţia Române de Fotbal, clubul constănţean riscând să nu fie programat dacă nu-şi va achita datoriile. Exilaţi la echipa secundă încă din vară, Andrej Rastovac şi Dejan Gosic s-au plâns că nu şi-au mai încasat salariile din luna iulie, suma datorată de FC Farul ridicându-se la 40.000 de euro.

"Juristul clubului a fost la FRF, a obţinut o amânare şi vom vedea ce vom face în continuare. Celor doi li s-a propus rezilierea contractelor încă din vară, dar au refuzat, pentru că au salarii mari la Constanţa. În plus, Rastovac a fost dorit insistent de Gloria Bistriţa, dar a refuzat categoric oferta bistriţenilor", a explicat preşedintele executiv al constănţenilor, Sevastian Iovănescu.

În aceeaşi situaţie se află şi Dejan Rusmir, care face parte însă din lotul primei echipe. Mijlocaşul sârb nu şi-a primit salariul din luna august şi a ratat ultimele meciuri ale Farului din cauza conducerii clubului, care nu i-a achitat un control hepatic necesar obţinerii vizei medicale. Mai complicată pare însă situaţia veteranului Cristi Şchiopu, care şi-a depus memoriu, reclamând plata a două salarii. Accidentat în prima etapă a sezonului, fundaşul în vârstă de 35 de ani şi-a achitat singur costurile operaţiei şi recuperării, dar speră să primească o parte din bani. "Nu există restanţe către Şchiopu, şi-a primit toţi banii", a replicat Iovănescu.

Cel mai fierbinte caz este cel al căpitanului Alexandru Măţel, care are şanse să devină jucător liber, deoarece clubul de pe litoral are restanţe mai mari de 60 de zile către fundaşul dreapta în vârstă de 20 de ani. "Până vineri îşi va primi banii", a spus Iovănescu. Altfel, Constantin Stamate a revenit în postura organizator de competiţii la FC Farul după două săptămâni de absenţă, conducerea clubului renunţând în schimb la Constantin Neagu, care a ocupat funcţia de manager al echipei de pe litoral.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
11-06-2009, 12:19 AM
Mesaj: #143
RE: Ştiri Farul Constanţa
Farul se bate cu Delta Tulcea pentru podiumul Ligii a II-a

După cele două zile de pauză care au urmat meciului de la Galaţi, fotbaliştii Farului au revenit ieri la antrenamente, demarând pregătirea jocului cu Delta Tulcea, de duminică, de la Constanţa.

La şedinţa de pregătire care s-a desfăşurat, după-amiază, pe terenul secund, au luat parte 23 de "marinari", dintre care doi, Vlas şi Cristocea, ambii cu probleme medicale, au avut program se-parat. Ceilalţi 21 au fost Sardescu, Fl. Dobre - portari; Măţel, Diogo, Papp, Barbu, Buzea, Gaston - fundaşi; Andrade, M. Soare, B. Andone, B. Teekloh, Păcuraru, Rusmir, L. Mihai II, C. Matei, Mansur, L. Leu - mijlocaşi; Chico, M. Ene, Fatai - atacanţi.

Acuzând o contractură la gambă, Paşcovici nu a ieşit pe teren. "Sperăm să-l refacem pe Cosmin până duminică. La fel şi cu Cristocea, să vedem cum se va simţi până la meci", a declarat antrenorul principal al Farului, Marius Şumudică.

După antrenament, jucătorii au încasat prima pentru victoria de la Galaţi (1.000 de lei în mână), primind totodată asigurările conducerii că, într-o zi - două, îşi vor lua şi salariile pe luna septembrie.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
11-06-2009, 12:20 AM
Mesaj: #144
RE: Ştiri Farul Constanţa
Ţintesc la vârf

"Duminică, vom întâlni o echipă cu o experienţă bogată la nivelul Ligii a II-a, care joacă bine, aşa că vom avea meci greu. Cred că e o partidă decisivă pentru locul doi. Noi putem termina turul chiar şi pe locul întâi, dacă batem tot în cele cinci meciuri rămase, iar Victoria Brăneşti va face paşi greşiţi. Într-adevăr, Deltei îi vor lipsi patru jucători, cei împrumutaţi de la Farul, Pantelie, Nanu, Pătraşcu şi Larie, dar să nu uităm că şi fără ei Tulcea a făcut o figură frumoasă. Însă, dacă vom juca precum în ultimele patru meciuri, când am învins pe linie, vom avea câştig de cauză", a declarat mijlocaşul liberian al Farului, Ben Teekloh.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
11-06-2009, 12:20 AM
Mesaj: #145
RE: Ştiri Farul Constanţa
Recordul lui Sardescu

Fără gol primit în cele patru succese consecutive ale echipei, de când a devenit titularul Farului, portarul Radu Sardescu vrea să continue seria pozitivă.

"Sper să nu iau nici acum gol, dar în primul rând contează victoria. Nu mi-am făcut un scop din a încheia fiecare meci cu poarta neperforată. Şi la Progresul am avut o asemenea perioadă bună, în cinci partide la rând am primit doar un gol. Fiecare meci e greu în felul lui. Trebuie să fiu concentrat tot timpul, pentru că o fracţiune de secundă de neatenţie a mea poate costa echipa. Cu Delta, va fi un meci de luptă. Ambele echipe vor juca cu ambiţie. Probabil că tulcenii vor revanşa după ce i-am bătut în Cupă chiar la ei acasă, dar noi nu concepem să ratăm cele trei puncte", a declarat Sardescu.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
11-08-2009, 10:29 PM
Mesaj: #146
RE: Ştiri Farul Constanţa
Marius Sumudica: "Important este ca nu am pierdut"

Antrenorul Farului a declarat dupa 0-0 cu Delta ca important este ca echipa sa nu a fost capacitata 100% pentru acest meci, pentru Sport365.

Reporter: Astazi nu au vrut sau atat au putut?
Marius Sumudica: Atat au putut, venim dupa 4 victorii, nu am luat gol, pentru mine este un punct castigat.

Reporter: Ajuta cu ceva acest egal?
Marius Sumudica: Important este ca am ramas acolo, nu am pierdut, asa se intampla cand nu suntem capacitate 100% si ne gandim la alte probleme. Astazi nu am avut nici ocazii de gol si ma pune pe ganduri lucrul asta. Important este ca avem 5 meciuri fara infrangere si mai departe vom vedea.

Reporter: Rezultatele a cam ajutat Farul in aceasta etapa...
Marius Sumudica: Daca ne uitam sa vedem ce ajuta Farul ne inselam. Noi ne-am ajutat singuri cand am castigat 4 meciuri si am urcat, in primul rand trebuie sa castigam noi. Este din ca in ce mai greu sa jucam acasa, am jucat cu o echipa buna. Toata lumea spunea ca ne ajuta Tulcea, ca vine domnul Gache care este antrenor din Constanta. Omul a venit si-a vazut interesul, este profesionist si bravo lui. Am castigat pana acum 23 de puncte si toate le-am luat pe teren si nu vreau sa se inteleaga altceva ca au fost echipe avantajate.

Reporter: Ar trebui sa urmeze un meci usor la Ramnicu Sarat ...
Marius Sumudica: Toata lumea zice ca e meci usor sic and ne ducem noi isi dau viata pe teren. Problema este ca o sa am jucatori la lot, Matel, Papp si saptamana viitoare va pleca si Matei, Ma mai gandesc daca amanam meciul.

Reporter: Ce s-a intamplat cu Cristocea?
Marius Sumudica: Nu este 100% refacut, a facut o intindere la Galati.

Reporter: Diogo va dezamageste din ce in ce mai mult?
Marius Sumudica: Toata lumea asta vede, ca l-am scos in prima repriza. L-am scos pentru ca mi-a zis ca nu mai poate, il durea ceva la spate si riscam sa faca ruptura si sa-l pierd pentru tot restul campionatului. La Galati l-am bagat apoi am facut o mutare sa-l bag pe Barbu pentru ca ei jucau cu trei varfuri si am reusit, iar apoi l-am bagat pe Ene si am jucat din nou cu doua varfuri.

Reporter: Mai sunt 4 etape, ramane clasarea pe primele doua locuri obiectivul personal?
Marius Sumudica: Eu am zis tot timpul ca vreau pe primele doua locuri sau cat mai aproape de acele locuri. Sper sa castigam celelelte jocuri si nu sunt usoare.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
11-09-2009, 10:20 PM
Mesaj: #147
RE: Ştiri Farul Constanţa
Marius Şumudică: "Atât au putut, nu se pune problema că n-au vrut"

La finalul meciului, antrenorul Farului, Marius Şumudică, a exclus categoric varianta unui non-combat al jucătorilor săi.

"Cum se poate afirma că n-au vrut jucătorii? Atât au putut. Aşa se întâmplă când nu sunt capacitaţi 100%. Când au fost liniştiţi şi nu s-au gândit la alte probleme, am avut rezultate, ne-am căţărat în clasament. Dacă ştii tu că n-au vrut, spune-mi şi mie, că eu nu mi-am dat seama", i-a răspuns Şumudică unui ziarist.

Şumi crede că, ieri, Farul a câştigat un punct, care, de bine de rău, menţine echipa în preajma podiumului. "Nu ştiu dacă ne ajută cu ceva acest egal, dar important e că n-am pierdut şi că ne aflăm la al cincilea meci la rând fără gol primit. Problema e că azi (n.n. - ieri) nici nu ne-am creat ocazii de gol, altă dată aveam câte 6-7. E din ce în ce mai greu să joci acasă. Tulcea e echipă valoroasă, cu experienţă, care pasează bine", a mai spus Şumudică.

"Cu un ochi râd şi cu altul plâng, după acest egal. Nu ştiu pe cine ajută, dar suntem într-o competiţie sportivă şi joci să câştigi. Cele două echipe şi-au făcut datoria. Ce aţi fi zis dacă vedeaţi un blat? Nu a fost un meci spectaculos, ci unul de uzură, de luptă. Absenţele noastre au contat foarte mult, altfel eram mai incisivi în atac", a declarat şi antrenorul Deltei, Constantin Gache.

Ieri, a surprins absenţa din lotul de 18 a lui Cristocea, care părea că se refăcuse după accidentarea de la Galaţi. "Cristocea nu a fost apt 100%, după întinderea fibrilară suferită la meciul cu Dunărea. Am avut o discuţie cu el şi mi-a zis că nu e 100%", a spus antrenorul.

Totodată, Şumudică a explicat că l-a înlocuit pe Diogo Andrade încă din minutul 29 la cererea jucătorului, care a simţit dureri la spate, iar tehnicianul nu a vrut să rişte ca portughezul să facă ruptură şi să rateze restul sezonului.

Principalul constănţean a mai spus că se gândeşte la posibilitatea ca Farul să ceară amânarea meciului cu CSM Rm. Sărat, din etapa viitoare, întrucât va avea doi jucători convocaţi la lotul de tineret, Măţel şi Papp (la meciul oficial cu Letonia, de sâmbătă, 14 noiembrie, şi apoi, ei şi Matei, la confruntarea cu Polonia, de marţi, 17 noiembrie).

În următorul meci pe care-l va susţine Farul, Chico nu va juca, după ce ieri a acumulat al patrulea cartonaş galben. Altfel, de astăzi, portarul Vlas se va pregăti cu echipa a doua.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
11-12-2009, 10:03 PM
Mesaj: #148
RE: Ştiri Farul Constanţa
Portarul Vlas, trimis la echipa a doua a Farului

Goal-keeper-ul de 27 de ani a fost astfel pedepsit (şi, în plus, va fi şi amendat) pentru un act de indisciplină de la un antrenament şi pentru atitudinea sa din ultimul timp faţă de club.

Adrian Vlas a efectuat, ieri, primul antrenament cu echipa a doua a Farului, unde a fost trimis pe termen nelimitat. În plus, va fi şi amendat.

"Am luat această măsură din două motive: în urma unui act de indisciplină comis de Vlas la antrenamentul de vineri, când l-a jignit pe antrenorul de portari, Radu Creţulescu, dar şi a modului în care s-a comportat Adrian faţă de club în ultimul timp. Când ai nevoie de el, e accidentat. Va sta la echipa a doua până va deveni apt de antrenament şi de joc", a declarat, pentru "Cuget Liber", Sevastian Iovănescu, preşedintele executiv al Farului.

La Farul II, Vlas doar se va pregăti, întrucât nu are drept de joc în Liga a III-a.

Ieri, fotbaliştii Farului au avut în program un antrenament, după-amiază, pe terenul secund, la care au participat numai 16 jucători (Sardescu, Fl. Dobre - portari; Buzea, Paşcovici, Gaston - fundaşi; Andrade, M. Soare, B. Teekloh, C. Matei, Cristocea, Rusmir, Păcuraru, L. Mihai II, Mansur, Leu - mijlocaşi; Fatai - atacant). Cei care se resimt după probleme medicale au încheiat mai devreme sesiunea de pregătire.

Absenţii au fost Măţel, Papp (plecaţi la lotul naţional de tineret), Chico, Ene, Diogo, Barbu (învoiţi) şi B. Andone (accidentat). Se pare că, în urma unei întinderi musculare, Bogdan nu va fi recuperat pentru următorul meci, de la care va lipsi şi Chico (suspendat).

Antrenamentul a fost condus de secundul Gică Butoiu şi de Creţulescu, principalul Marius Şumudică participând la o acţiune a cursului Pro. La şedinţa de pregătire au asistat de pe margine şi patronul clubului, Giani Nedelcu, şi Sevastian Iovănescu. Nedelcu ne-a declarat că, marţi, jucătorii îşi vor primi drepturile salariale.

"Banii sunt disponibili încă de luni, dar am stabilit să îi dăm marţi de altfel, ziua promisă ultima dată), când băieţii vor fi în efectiv complet. Nu sunt probleme financiare la Farul. Fotbaliştii nu şi-au primit sumele săptămâna trecută întrucât am fost plecaţi din ţară şi nu am putut semna ordinul de plată", a explicat Nedelcu.

Sevastian Iovănescu le-a mulţumit suporterilor pentru sprijinul de la meciul cu Delta Tulcea, în ciuda scorului nefavorabil.

"Şi noi, ca şi fanii, suntem dezamăgiţi de rezultat. Ne aşteptam la alt scor, dar asta este, mergem înainte. Sperăm ca şi în continuare să-i avem alături pe suporteri, în număr cât mai mare", ne-a spus şi Iovănescu. Altfel, şeful Academiei de Fotbal a Farului va fi numit până la finele acestei săptămâni.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
11-12-2009, 10:16 PM
Mesaj: #149
RE: Ştiri Farul Constanţa
Meciul CSM Rm. Sărat - FC Farul nu se amână

Disputa "marinarilor" din etapa a 14-a se va juca potrivit programării iniţiale, sâmbătă, de la ora 11, constănţenii considerând că, în ciuda absenţelor pe care le au, nu e nimerit să solicite mutarea meciului la altă dată.

Farul are doi jucători, Măţel şi Papp, convocaţi la echipa naţională de tineret, astfel că nu-i va putea folosi în disputa cu CSM Rm. Sărat, de sâmbătă. "Marinarii" ar fi avut suport regulamentar pentru a cere amânarea confruntării, aşa cum s-a întâmplat cu meciurile cu Petrolul şi Cetate Suceava.

Antrenorul Marius Şumudică a declarat chiar, la finele confruntării cu Delta Tulcea, că se va gândi la această variantă, însă, în final, decizia luată a fost ca CSM Rm. Sărat - Farul să se dispute la data stabilită iniţial, deşi, pe lângă Măţel şi Papp, echipa constănţeană nu-l va putea folosi sâmbătă nici pe Chico (suspendat), iar B. Andone, Cristocea şi Andrade sunt incerţi.

"Nu amânăm meciul, jucăm să câştigăm", a declarat Şumudică. Oficialii Farului au luat în calcul faptul că, în ciuda absenţelor şi a problemelor de lot, Farul va evolua totuşi împotriva ultimei clasate, echipă nou-promovată, diferenţa de valoare dintre cele două formaţii fiind considerabilă.

CSM Rm. Sărat are doar cinci puncte, dintr-o victorie şi două egaluri, iar golaverajul e dezastruos: 2-31. În ultima etapă, buzoienii au pierdut cu 0-8 pe terenul Sportului Studenţesc. Se confruntă cu mari dificultăţi organizatorice şi de efectiv, iar acest moment trebuie speculat de Farul.

În plus, terenul de la Rm. Sărat este prost şi s-ar putea transforma într-un şi mai rău (îngreunând misiunea "marinarilor"), la data reprogramării partidei, când vremea se poate strica.

Toate aceste motive i-au determinat pe constănţeni să nu-şi dorească amânarea meciului, care se va juca astfel sâmbătă, de la ora 11.

"În ultimele patru meciuri ale turului, jucătorii trebuie să moară pe teren şi să obţină maximum de puncte. Săptămâna trecută a fost una pierdută pentru noi. Acum, băieţii trebuie să se pregătească cu seriozitate, pentru că, aşa cum te antrenezi, aşa joci. Sper ca egalul cu Delta Tulcea să nu cântărească în ecuaţia promovării", a declarat Marius Şumudică. Marţi la prânz, patronul Giani Nedelcu le-a achitat jucătorilor Farului drepturile salariale.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
11-12-2009, 10:16 PM
Mesaj: #150
RE: Ştiri Farul Constanţa
Cosmin Matei: "Vrem să înlănţuim iar patru victorii"

Internaţionalul de juniori al Farului, Cosmin Matei (18 ani), este de părere că "marinarii" nu trebuie să-i ia la preţ de matineu pe buzoieni.

"Este total greşit să credem că vom avea un meci uşor, iar victoria va veni de la sine. Trebuie să tratăm partida cu maximă seriozitate. Vrem ca la Rm. Sărat să începem iar un lanţ de patru victorii consecutive", ne-a spus Cosmin, care, marţi, 17 noiembrie, se va prezenta la lotul naţional de tineret în vederea amicalului din Polonia, de joi, 19 noiembrie.

"Este prima mea convocare la Under-21. Voi da totul pentru a-l impresiona pe selecţionerul Emil Săndoi şi a-i confirma aşteptările", a arătat Cosmin Matei.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
Postează răspuns 


Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
8 Musafir(i)

Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut