Ştiri Poli Timişoara
10-09-2009, 07:51 PM
Mesaj: #161
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Poli Timişoara
"Aoleu, dureros! Mi-e silă, nici la meciuri nu mai merg!"
Patronul Ceahlăului, Gheorghe Ştefan, a comentat implicarea Politehnicii Timişoara în scandalul de dare de mită înaintea jocului cu Dinamo Zagreb din grupele Europa League.
"Aoleu, dureros! Există o limită în toate. Au fost nişte probleme în trecut, dar acum ar fi momentul să ne deşteptăm şi să urmăm o linie a corectitudinii. S-au întîmplat în mai multe ţări lucruri de acest gen, sînt atît de dezgustat că nici la meciuri nu mai merg. E posibil să fie o mafie a pariurilor, am auzit şi eu zvonuri, dar nu pot să spun că ştiu ceva sigur despre aşa ceva. Altmayer era un arbitru moale, dar aşa era temperamentul lui. Nu se compara cu Porumboiu sau Crăciunescu, nu prea avea sînge", a spus Gheorghe Ştefan la GSP TV. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
10-09-2009, 07:51 PM
Mesaj: #162
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Poli Timişoara
Florin Marin: "Alexa e mare caracter, nu ar minţi în privinţa banilor!"
Fostul antrenor al lui Alexa de la Rocar şi Dinamo, Florin Marin, spune că fotbalistul nu ar putea să fi minţit în momentul în care a spus că a primit bani pentru a truca meciul cu Dinamo Zagreb din Europa League.
"Dan Alexa e un băiat de mare caracter, eu l-am promovat la Rocar şi am lucrat şi alături de el şi la Dinamo. Trebuie să existe şi probe pentru ca cineva să fie acuzat de aşa ceva, s-au mai întîmplat cazuri de acest fel şi la nivelul de Liga I, interesele sînt foarte mari. Nu poţi să condamni pe nimeni, să acuzi, pînă cînd nu ai dovezi", a spus Florin Marin la GSP TV. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
10-09-2009, 07:52 PM
Mesaj: #163
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Poli Timişoara
Jackie Ionescu: "Jocul cu Zagreb e în totală contradicţie faţă de cel cu Argeşul de peste doar 4 zile"
Fostul tehnician al Politehnicii Timişoara, Jackie Ionescu, a comentat evoluţia bănăţenilor în confruntarea cu Dinamo Zagreb din grupele Europa League şi spune că elevii lui Ioan Ovidiu Sabău au avut o prestaţie mult sub cea din campionat cu Internaţional Curtea de Argeş.
"Echipa a fost ca un mecanism stricat şi desincronizat. S-a aglomera zona ofensivă, au fost folosiţi foarte mulţi jucători de atac în detrimentul unui mijloc echilibrat. Se cunoştea forţa de joc a croaţilor, dar cu toate astea doar Alexa a fost folosit pentru a bloca şarjele liniei mediene adverse, ajutat uneori şi de Claudiu Ionescu. Prestaţia din partida cu Dinamo Zagreb e în totală contradicţie cu cea din campionat cu Internaţional Curtea de Argeş, cînd jocul a fost omogen deşi trecuseră doar 4 zile", a spus Jackie Ionescu pentru gsp.ro. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
10-09-2009, 07:52 PM
Mesaj: #164
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Poli Timişoara
Cristian Bivolaru: "E ciudat că Timişoara a cedat cu un asemenea scor cu Zagreb!"
Observatorul FIFA Cristian Bivolaru a comentat scandalul în care a fost implicat numele Politehnicii Timişoara şi spune că în acest moment rezultatul este cel care poate fi pus sub semnul întrebării.
"Această tentativă are conotaţii atît în plan sportiv, cît şi juridic. Cred că Federaţia şi Liga trebuie să ia măsurile care se impun, iar dacă există dovezi care argumentează faptul că s-a depăşit cadrul sportiv, se vor adopta sancţiunile de rigoare. Deşi meciul a fost corect, rezultatul e total defavorabil, să sperăm că s-a jucat doar pe teren. Asupra scorului pot să planeze semne de întrebare, mai ales că Timişoara este o formaţie puternică", a spus Bivolaru la GSP TV. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
10-12-2009, 06:01 PM
Mesaj: #165
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Poli Timişoara
Alex Bourceanu: "Totul sau nimic"
Mijlocaşul Alex Bourceanu a prefaţat confruntarea din Europa cu Anderlecht, dar şi meciul cu Ceahlăul din campionat.
Timişoara intră într-o etapă de foc, în care îşi va decide destinul în Europa League, urmînd să joace pe teren propriu cu belgienii de la Anderlecht. Alex Bourceanu (24 de ani) anunţă că meciul cu belgienii va fi unul pe viaţă şi pe moarte. "După 0-3 în ultimul meci din Europa, nici nu mai avem voie să vorbim nimic. Ne aşteaptă partida cu Anderlecht unde este totul sau nimic. La un egal mai avem şanse subţiri, la o înfrîngere sîntem ca şi eliminaţi. Sper să ne impunem pentru prima dată în Europa şi să avem stadionul plin peste zece zile", a explicat Bourceanu. Mijlocaşul timişorean nu a uitat şi de confruntarea cu Ceahlăul din campionat. "N-avem voie să ne desconsiderăm adversarul. Moldovenii au evoluţii oscilante, dar pot juca foarte bine. Nu avem voie să uităm că au învins la Mediaş, acolo unde nimeni nu învinge! Sîntem încrezători pentru că am dat trei goluri în ultimul meci de campionat, dar nu avem voie să fim delăsători", a încheiat Bourceanu. După nouă etape de campionat, Poli se află pe locul 4, la un singur punct de liderul Rapid. 750 de mii de euro a plătit Timişoara pentru transferul lui Bourceanu de la Oţelul Galaţi "Sper că am reuşit să mai rezolvăm din problemele pe care le aveam" Mijlocaşul Politehnicii Timişoara, Alex Bourceanu, crede că pauza competiţională a fost binevenită. "Sper că am reuşit să mai rezolvăm din problemele pe care le aveam în joc, dar aceste lucruri se vor vedea doar la partidele oficiale. Sîntem concentraţi şi de acum ne gîndim doar să adunăm puncte. Nu ne-au afectat deloc zvonurile legate de meciul cu Zagreb. Trebuie să ne vedem în continuare de treaba noastră", a spus Bourceanu. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
10-12-2009, 06:02 PM
Mesaj: #166
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Poli Timişoara
"Iancu vrea să-mi fure jucătorul!"
Miroslav Giuchici îl acuză pe patronul Timişoarei că vrea să-i ia un nou jucător fără să-i plătească nimic.
Fotbalistul pentru care se bate FC Timişoara, Romario Benzar, este, la 17 ani, un obişnuit al naţionalelor de juniori. Jucător la Srbianka Giuchici, el a refuzat să semneze un contract de profesionist acum doi ani. Srbianka îl poate păstra însă oricum până la terminarea junioratului. Războiul hârtiilor "FC Timişoara a încercat să-l păcălească pe Dan Laţa (n.r. - preşedintele AJF Timiş) cu actele. Există o convenţie civilă semnată de jucător, clubul FC Timişoara şi Dumitru Mihalache, directorul Departamentului de competiţii al FRF, dar acesta spune că el nu a semnat aşa ceva", susţine Giuchici. O altă hârtie arată că FC Timişoara a plătit grila de formare a jucătorului, în valoare de 200 de milioane de lei vechi, către Srbianka, dar Giuchici zice că n-a primit nimic: "Cu hârtiile astea două, ei au vrut să-l şantajeze pe Laţa pentru ca acesta să cedeze fişa jucătorului şi să fie legitimat la Poli, dar el a refuzat". Clubul patronat de Marian Iancu a creat apoi un litigiu între Srbianka Giuchici şi jucător pentru a-l putea legitima. Camera Naţională pentru Soluţionarea Litigiilor a FRF va judeca marţi cazul, în care Timişoara are calitate de reclamant. Dan Laţa crede însă că acest litigiu nu va mai fi judecat, deoarece cazul e de competenţa AJF-ului: "Noi ne‑am pronunţat acum doi ani în favoarea clubului Srbianka. Luni trimit hârtie la FRF şi sper să se rezolve". 32 de mii de euro revendică Giuchici de la FC Timişoara pe jucătorii Gabriel Torje, Cristian Daminuţă, Laurenţiu Telescu şi Răzvan Magdaş http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
10-12-2009, 06:03 PM
Mesaj: #167
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Poli Timişoara
Poli cu dublă personalitate
Sabău vrea o echipă superofensivă cu Ceahlăul şi una mai prudentă cu Anderlecht.
Înfrîngerea cu Zagreb (3-0) a fost dovada supremă pentru Timişoara că nu poate practica un joc deschis în Europa League. Antrenorul Neluţu Sabău este decis să joace superofensiv în meciul cu Ceahlăul, urmînd ca, în Europa, contra belgienilor de la Anderlecht, să închidă din nou jocul. În jocul şcoală de ieri, tehnicianul timişorenilor a folosit o echipă ofensivă, cu un singur închizător, Alexa, de partea cealaltă mijlocul fiind blocat de Bourceanu şi Borbely. "Sînt momente cînd trebuie să joci ce ştii mai bine. Să te aperi, să pui probleme pe contraatac şi să nu îţi laşi adversarul să ajungă în situaţie de unu contra unu pentru că atunci apar problemele. Cînd am jucat inteligent am avut parte şi de un rezultat eficient", a spus Sabău prevestind confruntarea cu Anderlecht. Criticat de fani pentru prudenţa exagerată, "Moţul" schimbă foaia în campionat, unde vrea să profite de confruntarea cu Ceahlăul pentru a nu pierde trena echipelor fruntaşe. "Primul meci este întotdeauna cel mai greu după o perioadă în care ai jucători împrăştiaţi în toată lumea. Din păcate, nu am două echipe să pot aborda diferit meciurile. Pot apărea jucători noi, care s-au mişcat bine. De exemplu, acum mi-a plăcut foarte mult Rusici, a fost dezinvolt", a conchis antrenorul timişorenilor http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
10-12-2009, 06:05 PM
Mesaj: #168
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Poli Timişoara
Rusici: "A venit momentul să joc"
După ce a primit laudele tehnicianului în urma jocului şcoală de ieri, Dejan Rusici spune că este pregătit să revină.
"Mă bucur foarte mult că am fost apreciat. Cred că în sfîrşit a venit momentul să joc. Am trecut prin momente dificile, iar acum cred că am ajuns la un nivel bun de joc. Sper să-mi pot ajuta echipa cît mai mult", a declarat Rusici. "E foarte trist şi preocupat" Adus drept o mare speranţă, columbianul Christian Mejia nu poate fi legitimat de Poli, deoarece fostul său club, Deportes Tolima, refuză să ajungă la o înţelegere cu formaţia timişoreană. "Christian este foarte trist. Are acasă o familie foarte numeroasă, iar el a venit în România pentru a cîştiga bani pe care să-i trimită să-şi ajute familia. Se află într-o situaţie foarte delicată şi este mereu preocupat", a mărturisit Sabău. "Nu are continuitate" Milos Brezinsky le dă din nou emoţii oficialilor timişoreni. Fundaşul a resimţit dureri puternice la glezna dreaptă şi a ieşit şchiopătînd de pe teren pe parcursul primei reprize de ieri. "Din păcate, Brezinsky nu poate să aibă continuitate. Revine, se antrenează bine o săptămînă, apoi resimte iar dureri şi trebuie să facă pauză", a explicat Sabău. "A răsturnat masa peste Altmayer" Surse autorizate au dezvăluit pentru GSP cum a reacţionat Dan Alexa după ce Sorin Altmayer i-a propus 500.000 de euro să blătuiască meciul cu Dinamo Zagreb (0-3). "Altmayer l-a sunat, dar fără să-i spună despre ce e vorba. Se ştiau bine. S-au întîlnit undeva, iar cînd a aflat ce vrea de fapt de la el, Alexa s-a enervat. I-a aruncat apa din pahar în faţă lui Altmayer, apoi a răsturnat masa peste acesta!", a povestit sursa. "E vrăjeală, eu nu cred povestea! Nu se fac aranjamente la meciuri cu cote echilibrate", a punctat Dumitru Costin, reprezentatul FRF în programul de combatere a mafiei pariurilor. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
10-16-2009, 06:21 PM
Mesaj: #169
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Poli Timişoara
Sabău spune că o victorie cu Ceahlăul este obligatorie înaintea meciului cu Anderlecht
Antrenorul formaţiei FC Timişoara, Ioan Ovidiu Sabău, a declarat, joi, că echipa sa are nevoie de victorie împotriva Ceahlăului, în privinţa meciului din grupele Ligii Europa cu Anderlecht Bruxelles.
"Întâlnim o echipă tânără, cu jocuri bune în prima ligă. Adversarul aleargă foarte mult şi este bine organizat defensiv. Sper să fim în formă după această întrerupere de campionat. Trebuie să găsesc acei jucători care să câştige meciul, indiferent cum. Avem nevoie de victorie în perspectiva partidei de joi cu Anderlecht. Nu voi face două echipe, una pentru Ceahlăul şi una pentru Anderlecht. Am destule zile între meciuri, deci timp destul ca jucătorii să se refacă", a spus Sabău. Tehnicianul afirmă că se gândeşte să-l folosească titular pe Curtean, pentru a-l mobiliza, după ce în urmă cu 10 zile l-a trimis la echipa a doua din raţiuni tehnice: "Nu e încă acel jucător matur, trebuie ajutat. Nu m-am certat cu el, nu mi-a criticat deciziile. Încerc să-l fac să fie serios şi uneori îl şi împing de la spate. Nu-i port ranchiună şi nu încerc să-l scot, ci încerc să-l ajut. E din nou la prima echipă, va juca probabil titular". Sabău s-a referit şi la scandalul în care este implicat Mutu la echipa naţională: "Prea mult se încearcă să se pună totul pe spatele lui Mutu. S-au luat 5 goluri şi este atacat Mutu. El este atacant, nu apărător. Echipa a dat totul în teren, nu e normal să se pună atâta presiune pe el. Cei care îl critică acum pe Mutu, spuneau că nu se poate naţionala fără el. E prea mult". Partida FC Timişoara-Ceahlăul Piatra Neamţ, din etapa a 10-a a Ligii I, se ca disputa sâmbătă, de la ora 21:00, pe stadionul Dan Păltinişanu. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
10-18-2009, 04:20 PM
Mesaj: #170
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Poli Timişoara
Sabău spune că elevii săi au găsit "entuziasmul şi plăcerea de a juca" în meciul cu Ceahlăul
Antrenorul lui FC Timişoara, Ioan Ovidiu Sabău, a declarat, sâmbătă, după victoria cu Ceahlăul, scor 6-0, că este mulţumit de evoluţia echipei sale, mai ales că jucătorii au evoluat cu plăcere şi s-a simţit un entuziasm în prestaţia lor.
"Am făcut un joc care mă mulţumeşte, am văzut la băieţi entuziasmul şi plăcerea de a juca. Am obţinut o victorie clară, cu goluri multe şi spectacol. Le mulţumesc jucătorilor pentru felul cum au tratat meciul. Nu am schimbat mare lucru faţă de acum două săptămâni, dar acum a fost vorba de concentrare şi atitudine. Trebuie să-i păstrez cu picioarele pe pământ pentru meciul cu Anderlecht, nu trebuie să fie cu nasul pe sus şi să îşi vadă de jocul lor", a spus Sabău. Tehnicianul a comentat şi situaţia mijlocaşului Alexandru Curtean, ale cărui evoluţii din ultima vreme au fost criticate atât de el, cât şi de conducerea clubului. "Curtean va mai primi şanse, atât timp cât eu mai cred în el. Ştiu că are probleme, şi eu am fost jucător, ştiu prin ce trece. Acum însă, nu avem nevoie să ne gândim la ultimatumuri la vârsta lui. E un jucător care vrea să facă prea mult şi nu îi iese. Are valoare, dar se pune presiune pe el", a opinat fostul internaţional. FC Timişoara a învins, sâmbătă, scor 6-0, Ceahlăul Piatra Neamţ, pe teren propriu, şi a urcat pe primul loc în clasamentul Ligii I, la egalitate de puncte cu CFR Cluj, formaţie pe care o va întâlni etapa viitoare. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
|
Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
5 Musafir(i)
5 Musafir(i)
Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut