Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 0 voturi - 0 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Ştiri Rapid Bucureşti
09-23-2009, 05:10 PM
Mesaj: #81
RE: Ştiri Rapid Bucureşti
Dragomir: "La ce lot are, Rapidul poate lua uşor campionatul"

Dumitru Dragomir e impresionat de felul în care joacă giuleştenii şi e de părere că echipa lui Viorel Hizo ar putea chiar să cîştige titlul de campioană a României

"La ce lot are, Rapidul poate lua uşor campionatul. Acolo e un patron, Copos, care e deştept. Nu a dat bani mulţi, dar are o echipă foarte puternică", a zis preşedintele LPF la GSP TV.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-23-2009, 06:16 PM
Mesaj: #82
RE: Ştiri Rapid Bucureşti
Au apărut problemele!

Reprezentanţii nemţilor au descoperit "capcanele" lui Copos: jucătorii nu aparţin toţi de club, iar baza de antrenament aparţine boss-ului de la Ana

Deşi toată lumea se aştepta ca tratativele dintre George Copos şi afaceristul german Lutz Stache să se finalizeze curând printr-o vânzare a clubului către neamţ, se pare că lucrurile nu sunt chiar atât de simple.

Auditul făcut la Rapid, care a fost comandat de cumpărători şi se efectuează în această perioadă, scoate la iveală lucruri la care nemţii nici nu se aşteptau. Astfel, avocaţii lui Lutz Stache au constatat cu surprindere că sunt mari probleme în ceea ce-i priveşte pe o parte dintre jucători, care nu aparţin în acte Rapidului, ci altor firme ale lui George Copos.

De asemenea, partea germană a ajuns la concluzia că statutul bazei Pro Rapid, pe care o considerau parte a tranzacţiei, este unul foarte ciudat. Baza aparţine în acest moment boss-ului de la Ana, prin nişte firme ale Holdingului său, şi nemţii nu înţeleg dacă pentru stabiliment se va plăti chirie lui Copos, dacă rămâne valabilă concesiunea terenului pe 49 de ani, sau dacă intră în tranzacţia finală. "Dacă lucrurile ar fi stat aşa cum trebuie, afacerea s-ar fi încheiat pe 1 august. S-au descoperit însă nişte neregului, care sunt acum în curs de analiză şi care au întârziat lucrurile. Pe 29 septembrie vom şti mai multe", a afirmat Mihai Voiculescu, reprezentantul cumpărătorului german în realaţia cu George Copos.

10 milioane de euro va plăti Lutz Stache dacă acceptă varianta propusă de George Copos de a prelua Rapidul pentru un leu, asumându-şi toate datoriile clubului.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-24-2009, 05:01 PM
Mesaj: #83
RE: Ştiri Rapid Bucureşti
Înlocuit cu un copil

Marius Constantin a fost scos din lotul de 18 pentru meciul de la Oradea şi substituit cu Ionescu (19 ani), adus din Liga a III-a.

Viorel Hizo se ţine de cuvînt şi nu-l păstrează nici în lotul lărgit pe Marius Constantin. Stoperul în vîrstă de 24 de ani va vedea la televizor meciul de Cupă cu FC Bihor, de azi.

"Dulăul" l-a convocat în locul lui pe Octavian Ionescu, un fundaş central de 19 ani care a jucat pînă acum numai în Liga a III-a, la "satelitul" vişiniilor.

Constantin a făcut parte din echipa naţională la ultimele trei meciuri, cele cu Ungaria, Franţa şi Austria, dar nu mai are loc în Giuleşti din cauza gafelor pe care le-a comis în meciurile cu Astra (1-3) şi Universitatea (4-3). Pedepsele pentru Marius ar putea continua. Surse din echipă susţin că Hizo ia în calcul chiar varianta să-l trimită la Rapid II, asta şi din cauza opoziţiei pe care apărătorul o suportă acum din partea colegilor.

"Nu mai are nici un chef. Lui nu-i convine nimic, nici antrenorul, nici coechipierii, nici condiţiile. Decît să joace ca la Craiova, mai bine ne lasă în pace", îl acuză restul jucătorilor.

42 de zile au trecut de la ultimul joc disputat de Marius Constantin în tricoul "naţionalei", contra Ungariei (1-0). A intrat în minutul 82, în locul lui Chivu

Foloseşte titularii
Hizo nu vrea să rişte, aşa că va utiliza astăzi jucătorii de bază, deşi anunţase iniţial că vrea să menajeze mai mulţi titulari. Ştefan Grigorie ca mijlocaş dreapta şi Cătălin Păun fundaş central ar putea fi singurele modificări faţă de "11"-le standard. "Dulăul" are în lot 18 jucători, dintre care unul incomplet refăcut după o accidentare, Joao Paulo.

Ultimele noutăţi
- FC Bihor a vîndut toate cele 10.000 de bilete tipărite pentru meciul cu echipa lui Hizo.
- Giuleştenii au jucat ultima oară la Oradea acum 6 ani, în campionat. Scorul a fost 1-1, dar nici unul dintre vişiniii de atunci nu se mai regăseşte în lotul de azi.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-24-2009, 05:02 PM
Mesaj: #84
RE: Ştiri Rapid Bucureşti
Copos: "Nu-l pot uita pe Zicu! Sper să-l aducem la Rapid!"

Patronul Rapidului, George Copos, este încântat de modul în care joacă noua echipă din Giuleşti. Faţă de anul trecut, când la Rapid evoluau mulţi străini, acum, în trupa antrenată de Viorel Hizo, evoluează tineri de la echipa a doua a clubului, fapt care îi produce satisfacţii imense lui George Copos.

"Mi-a ieşit cu tinerii promovaţi de la echipa a doua. Sunt nebun după Ioniţă. Băiatul ăsta este senzaţional, va fi un nou Daniel Niculae. Are şut, are lovitură de cap, are tupeu. Mă felicit că am avut curajul să merg în acest sezon pe tineri ca Ioniţă, Doru Bratu, Răduţă, Straton, Draghia sau Marinescu. Ei sunt viitorul Rapidului", a spus George Copos pentru Cancan.

Copos nu poate să-l uite pe Zicu care sub comanda lui Răzvan Lucescu la Rapid, a dat randamentul scontat. Patronul din Giuleşti îl vrea înapoi pe jucătorul dinamovist.

"Nu pot să-l uit pe Zicu. Fantastic jucător am avut în curte. La Rapid, Ianis a dat cel mai bun randament din carieră. De la noi, sub comanda lui Răzvan lucescu, a ajuns la echipa naţională şi a devenit cel mai bun jucător din Liga 1. Sper că îl vom putea aduce, mai ales că are probleme la echipa de club, dar va fi foarte greu. Vom vedea ce va fi, să nu ne grăbim cu vorbele", a mai spus Copos.

Ianis Zicu a evoluat la Rapid în sezonul 2006-2007. A marcat pentru echipa giuleşteană 12 goluri în 30 de meciuri.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-24-2009, 05:03 PM
Mesaj: #85
RE: Ştiri Rapid Bucureşti
"Lutz Stache va face mai mult ca mine pentru Rapid!"

George Copos este la a doua tentativă de a vinde Rapidul şi spune că negocierile sunt foarte avansate cu omul de afaceri german Lutz Stache. Patronul din Giuleşti crede că acesta va face treabă bună şi dezvăluie că este foarte potent din punct de vedere financiar.

"Lutz Stache este un om pasionat, iubeşte Rapidul şi sunt convins că va face mai mult ca mine pentru Rapid. A început afacerile în aceeaşi perioadă ca şi mine şi este un om mult mai potent financiar. Va continua munca începută de mine şi va menţine clubul în vârf. Negocierile sunt foarte avansate, încă nu s-au semnat actele, totul este o chestiune de timp. Cert este că eu, George Copos, voi rămâne pe viaţă alături de această echipă", a afirmat Copos pentru Cancan.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-24-2009, 09:25 PM
Mesaj: #86
RE: Ştiri Rapid Bucureşti
Hizo: "Am forţat doar atît cît a trebuit pentru a ne califica în «optimi»"

Antrenorul Rapidului, Viorel Hizo, a comentat victoria elevilor săi în 16-imile Cupei, în faţa lui FC Bihor.

"A fost un meci liniştit, comparativ cu ultimele două ale Rapidului, un joc pe care l-am dominat, s-a văzut diferenţa dintre cele două echipe. Nu trebuie să trecem peste faptul că bihorenii au fost susţinuţi de mai mulţi suporteri decît vin în campionat. Am forţat doar cît a fost nevoie pentru a ne califica. Se pare că sîntem una dintre specialistele Cupei, ne dorim să ne calificăm în finală. Marius Constantin nu a fost oprit în lot, a fost decizia mea, sînt 24 de jucători în lot, doar 18 putem trece pe foaie, iar pe aceia îi aleg eu", a spus Hizo la sport.ro.

"Apetitul ofensiv pe care îl avem ne prinde descoperiţi în apărare, de multe ori"
Viorel Hizo este îngrijorat de faptul că echipa sa nu se concentrează aşa cum ar trebui pe faza de apărare, mizînd foarte mult pe acţiunile ofensiv.

"Marcăm multe goluri, jucăm bine pe atac, din păcate, am şi luat multe goluri, sîntem mai preocupaţi de atacul, ne creăm multe ocazii de gol. Din păcate, acest apetit ofensiv pe care îl avem, ne prinde şi descoperiţi, deşi încercăm să ne organizăm bine jocul", a spus Hizo la sport.ro.

"Mi l-aş dori din tot sufletul pe Zicu la Rapid"
Antrenorul Rapidului, Viorel Hizo, l-ar vrea şi el în echipă pe dinamovistul Ianis Zicu, care se confruntă cu probleme la actuala sa echipă, fiind luat în vizor de fani

"L-aş dori din tot sufletul pe Zicu, am mai lucrat cu el, mi l-aş dori în echipă", a spus Hizo la sport.ro.

Tehnicianul l-a antrenat pe Zicu cînd amîndoi erau la Farul Constanţa, în sezonul 2002/2003, cînd fotbalistul de 26 de ani a marcat 7 goluri în 20 de etape.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-24-2009, 09:27 PM
Mesaj: #87
RE: Ştiri Rapid Bucureşti
Nicolae Manea: "Îl cunosc foarte bine pe Cesinha, vrea să joace, dar, momentan, e accidentat"

Nicolae Manea îl apără pe brazilianul Cesinha, după ce s-a spus despre mijlocaş că se dă accidentat. Oficialul rapidist e convins că fotbalistul de 29 de ani va reveni în primul "11" giuleştean.

"Cesinha este accidentat în continuare, a rămas la Bucureşti pentru a face pregătire şi tratament. Nu ştiu prea multe amănunte despre eventuala propunere pe care clubul i-a făcut-o brazilianului ca să-şi prelungească înţelegerea cu echipa noastră. Am mai discutat cu Cesinha, ştiu că i s-ar fi făcut o propunere, aşa a zis domnul Taban. E o perioadă grea pentru fotbalistul nostru, e accidentat, Cesinha e un jucător de bază al echipei, îl cunosc foarte bine şi ştiu că vrea să joace. Este într-adevăr accidentat. Cred că lucrurile se vor îndrepta. Nu ştiu de ce s-ar putea simţi Cesinha persecutat, a făcut lucruri bune la Rapid, se simte foarte bine aici", a spus Manea la sport.ro.

"Vrem o echipă accesibilă în «optimi»"
Directorul tehnic al alb-vişiniilor, Nicolae Manea, îşi doreşte un adversar accesibil pentru «optimile» Cupei şi crede că Rapid are forţa de a ajunge în finala competiţiei.

"Am jucat fotbal, atmosferă a fost frumoasă, pentru că am avut parte de un stadion plin. După cele două goluri, Rapid a fost echipa matură, n-a mai forţat. Pentru noi era importantă calificarea. Orice e posibil mai departe, nu avem favoriţi pentru «optimile» competiţiei. Orice joc, din acest moment încolo, va fi greu. Ştim foarte bine că e o competiţie a surprizelor, sper să nu le facem noi vreo surpriză neplăcută fanilor. Avem multe cupe cîştigate, trebuie să ne batem să ajungem în finală. Am prefera să jucăm cu o echipă de ligă inferioară, în deplasare, dar nu sîntem prea norocoşi la tragerile la sorţi, sperăm să picăm cu o echipă accesibilă", a spus Manea la sport.ro.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-24-2009, 09:30 PM
Mesaj: #88
RE: Ştiri Rapid Bucureşti
Copos: "Vreau ca Marius Constantin să redevină un jucător de bază pentru echipă"

Patronul Rapidului, George Copos, a declarat, joi, că îşi doreşte foarte mult ca Marius Constantin să revină în prima echipă şi crede că tehnicianul Viorel Hizo are capacitatea necesară pentru a-l readuce pe jucător la forma care l-a consacrat în primele sezoane petrecute în Giuleşti.

"Îmi pare rău de ceea ce se întâmplă în prezent cu Marius. Este un fotbalist tânăr, cu reale calităţi, în care eu am mare încredere. Chiar dacă acum nu se află într-o perioadă prea fericită, sunt convins că domnul Hizo va reuşi să-l facă să-şi recapete forma din trecut. Vreau ca Marius Constantin să redevină un jucător de bază pentru echipă", a spus Copos.

Fundaşul în vârstă de 24 de ani nu a fost reţinut în lotul pe care Viorel Hizo l-a deplasat la Oradea, în vederea confruntării din Cupa României cu formaţia locală FC Bihor.

În prealabil, internaţionalul român, al cărui contract cu echipa patronată de George Copos expiră la finalul acestui sezon, a avut o prestaţie foarte slabă în succesul de la Craiova, scor 4-3. Atunci, Constantin a intrat pe teren în minutul 37, la scorul de 2-0 pentru Rapid, şi a fost înlocuit la pauză, după ce a gafat la ambele goluri pe care echipa sa le-a încasat în prima repriză. De asemenea, el a greşit decisiv şi în meciul cu Astra, din etapa a 5-a, pierdut de giuleşteni cu scorul de 1-3.

Întrebat ce impresie i-a lăsat victoria pe care Rapidul a obţinut-o joi, pe terenul lui FC Bihor, scor 2-0, în 16-imile Cupei României, acţionarul majoritar al grupării giuleştene nu a vrut să comenteze evoluţia elevilor pregătiţi de Viorel Hizo, considerând că "nu este ceva deosebit".

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-25-2009, 03:03 PM
Mesaj: #89
RE: Ştiri Rapid Bucureşti
Viorel Hizo: "Copos, adu-mi-l pe Zicu!"

Hizo îl vrea neapărat pe mijlocaşul ajuns în dizgraţie la Dinamo.

Rapid îl urmăreşte din nou pe Ianis Zicu, al cărui sezon de graţie s-a petrecut chiar în Giuleşti, în urmă cu trei ani. Machedonul a marcat atunci de 12 ori în campionat, sub comanda lui Răzvan Lucescu, şi a contribuit decisiv la cîştigarea Cupei României. Viorel Hizo e cel care insistă acum pentru transferul lui Zicu. "E un fotbalist fantastic! Ar fi extraordinar să reuşim să-l aducem", crede "Dulăul".

E la pămînt, ca în 2006
În sezonul 2006-2007, mijlocaşul a evoluat în Grant sub formă de împrumut de la Inter Milano, într-un moment în care traversa o perioadă grea, la fel ca acum. Atunci venea după un an în care italienii îl cedaseră la Dinamo, unde terminase stagiunea ca rezervă. Şi de data asta, Zicu are probleme tot în Ştefan cel Mare. Prinde rar un loc de titular, e înjurat de propriii suporteri, are pe cap şi necazuri de familie.

Hizo are "cheia" pentru Zicu
Ianis ar da la Rapid peste Viorel Hizo, cu care a mai lucrat la Farul, în urmă cu şapte ani. "Dulăul" a avut atunci un conflict cu Zicu. Jucătorul se îndrăgostise de prezentatoarea TV Raluca Moianu, cu care încerca insistent să ia legătura. Antrenorul a fost sunat într-o zi de soţul vedetei de televiziune: "Domnu' Hizo, vă rog să faceţi ceva cu Zicu ăsta! Eu am 100 şi ceva de kilograme şi, dacă vin la Constanţa, îl trîntesc de nu mai joacă fotbal! Să n-o mai sune pe nevastă-mea!". Ce a făcut tehnicianul? L-a sunat pe Ianis şi l-a păcălit: "Băi băiatule, păi, bine, mă, o iubită am şi eu, şi tocmai ei ţi-ai găsit să-i dai mesaje?". Fotbalistul şi-a cerut scuze şi a uitat de Raluca. Hizo şi-a justificat strategia: "Dacă-i ziceam pur şi simplu să o lase în pace, mai rău ar fi făcut".

17 goluri a marcat Zicu pentru Rapid în sezonul 2006-2007, în toate competiţiile

7 reuşite a avut Ianis în tricoul Farului cu Hizo antrenor, în 20 de partide jucate pentru "rechini"


200.000 de euro e salariul lui Zicu la Dinamo. În Giuleşti, mai mult decît el cîştigă Spadacio şi Cesinha. Alţi doi străini, Joao Paulo şi Ricardo Fernandes, au şi ei tot cîte 200.000 de euro

Ce vrea Becali?
Copos s-a plîns că Giovanni Becali "l-a furat" pe Zicu de la Rapid în 2007, ca să-l ducă la Dinamo: "L-am transformat în cel mai bun fotbalist al campionatului, dar impresarii l-au direcţionat către Ştefan cel Mare!". Giovanni a obţinut atunci dezlegarea fotbalistului de la Inter, după care el a fost legitimat de către Dinamo. Surse din "Groapă" recunosc că fraţii Becali au şi un procent din vînzarea lui Zicu.

"Zicu plîngea mereu în cantonamentul Rapidului, voia înapoi la Dinamo. Copos uita să plătească, dar nu poate uita lacrimile lui Ianis. George n-are bani să-şi plătească fotbaliştii, jos mîinile de pe Zicu!" - Cristi Borcea, preşedinte executiv Dinamo

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-26-2009, 12:19 AM
Mesaj: #90
RE: Ştiri Rapid Bucureşti
Iencsi vrea cel puţin un trofeu în acest an

Adrian Iencsi speră să cîştige Cupa României în acest an cu Rapid şi spune că se gîndeşte şi la titlul de campion.

"Am experienţă în această competiţie cu Rapid. Noi avem ca obiectiv în fiecare an cîştigarea Cupei şi a campionatului. Depinde numai de noi ce vom face, dacă vom reuşi să ne adjudecăm un trofeu. Ne dorim mult să facem un sezon bun şi sperăm să ne îndeplinim obiectivele", a spus Iencsi.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
Postează răspuns 


Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
2 Musafir(i)

Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut