Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 1 voturi - 5 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Ştiri Steaua Bucureşti
10-23-2009, 04:59 PM
Mesaj: #641
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
10 fani stelişti au fost amendaţi din cauza comportamentului de la jocul cu Fenerbahce

Jandarmeria Bucureşti a remis, vineri, un comunicat în care se arată că 10 fani ai Stelei au fost amendaţi pentru conduita nepotrivită pe care au avut-o înainte sau în timpul meciului cu Fenerbahce, iar doi dintre ei au fost sancţionaţi pentru afişarea unui banner jignitor la adresa lui Gigi Becali.

Conform comunicatului, la partida caracterizată ca fiind cu grad ridicat de risc au asistat aproximativ 11.000 de persoane, dintre care 1.000 au fost suporteri ai echipei Fenerbahce. Măsurile de ordine publică la stadionul Steaua au fost asigurate de către efectivele Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, sprijinite de echipaje ale Poliţiei, agenţi comunitari şi inspectori ai Primăriei Sectorului 6.

În urma evenimentelor petrecute, au fost aplicate zece sancţiuni contravenţionale în cuantum total de 600 de lei. Astfel, trei persoane au fost sancţionate contravenţional, cu avertisment scris, pentru că au încercat să pătrundă în incinta arenei sportive cu documente de acces individualizate, care nu le aparţineau şi care, potrivit normelor stabilite de organizator, pot fi folosite doar de către titular. O persoană a fost sancţionată cu avertisment scris pentru apelarea în mod repetat la mila publicului.

Alte două persoane au fost sancţionate contravenţional, cu amendă de 160 de lei, pentru că au încercat să pătrundă în incinta arenei sportive cu documente de acces individualizate care nu le aparţineau. O persoană a fost sancţionată contravenţional, cu avertisment scris, şi interzicerea accesului la jocurile sportive de fotbal pe o perioadă de 6 luni, pentru încercarea de a pătrunde în incinta arenei sportive prin escaladarea gardului împrejmuitor.

Totodată, o persoană a fost sancţionată contravenţional, cu amendă în cuantum de 40 de lei, pentru încercarea de a pătrunde în incinta arenei sportive prin escaladarea gardului împrejmuitor.

Doi spectatori au fost sancţionaţi contravenţional, cu amendă în cuantum de 400 de lei, pentru afişarea unui banner cu inscripţia "Vinde, pleacă, mori", la adresa finanţatorului Gigi Becali.

La meciul cu Fenerbahce, patronul Stelei, Gigi Becali, a fost înjurat şi jignit pe toată durata partidei de suporterii de la Peluza Nord şi cei de la Tribuna a II-a. Înaintea partidei, mai mulţi suporteri ai Stelei nu au fost lăsaţi să intre pe stadion deoarece nu au avut buletinele de identatite la ei sau pentru faptul că numele de pe actul de identitate nu corespundea cu cel de pe bilet.

Steaua a fost învinsă, joi, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 de gruparea turcă Fenerbahce Istanbul, într-un meci din etapa a 3-a a Ligii Europa, şi se află pe ultimul loc în clasamentul Grupei H, cu doar două puncte acumulate şi cu niciun gol înscris.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-23-2009, 05:02 PM
Mesaj: #642
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Emeric Ienei: "Şi publicul a avut o oarecare vină la această înfrîngere"

Emeric Ienei, fostul antrenor al Stelei, crede că şi suporterii au o parte din vină pentru înfrîngerea de astăzi contra turcilor de la Fenerbahce, scor 0-1.

"Nu există încă la Steaua o lejeritate de a juca împotriva unor echipe. Şi publicul a avut o oarecare vină la această înfrîngere, trebuia să susţină echipa în clipele grele. Steaua putea specula unele greşeli ale lui Fenerbahce. Am avut din nou şansa unui portar în formă astăzi", a spus Emeric Ienei la GSP TV.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-23-2009, 05:04 PM
Mesaj: #643
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Un mesaj celebru

Cristian Ţopescu, crainicul arenei în '86, explică decizia afişării textului "Notre respect, Anderlecht!" pe tabelă la finalul returului cu belgienii.

Marţea viitoare, Gazeta provoacă o nouă premieră: vă oferă pe DVD meciul de vis Steaua - Anderlecht 3-0, din semifinalele CCE '86. La finalul acelei partide, pe tabela de marcaj a apărut un mesaj devenit celebru: "Notre respect, Anderlecht!". Reputatul comentator sportiv Cristian Ţopescu (72 de ani), pe atunci crainic al stadionului Steaua, a rememorat pentru Gazetă contextul în care au fost scrise cele trei cuvinte.

- Domnule Ţopescu, cum v-aţi apropiat de Steaua anilor '80?
- În 1983, la meciul Suedia-România am spus în direct că ar fi bine să li se permită fotbaliştilor români să se transfere în străinătate. Am fost demis de la televiziune şi m-am întors la Steaua. Am lucrat la biroul de presă, cu Octavian Vintilă. Apoi, antrenorii Ienei şi Iordănescu m-au rugat să îi ajut.

- În ce sens?
- Mi s-a dat o cameră şi am început să filmez meciurile echipei. Semnam de primire, îmi făceam treaba şi apoi o restituiam. Cu ajutorul casetei, făceam statistica fiecărui jucător şi notam diverse amănunte care le foloseau antrenorilor la analiza tehnică. Şi am mai făcut ceva.

- Ce anume?
- În anii '80, cînd se orientau antenele spre bulgari şi ruşi, la TVR se puteau vedea prin reţeaua Eurovision şi alte posturi, la care publicul larg nu avea acces. M-am gîndit atunci să invit oameni pasionaţi, cum ar fi antrenorii, jucătorii şi chiar pe Valentin Ceauşescu, să vină seara şi să vizioneze diverse meciuri internaţionale.

Mesaj scris pe bilet
- Aţi devenit apoi crainic al arenei şi aţi compus textul "Notre respect, Anderlecht!".

- A fost o idee spontană. Lîngă mine era un operator care manevra ce apărea pe tabela de marcaj. Ca să aibă timp, pentru că acea operaţiune tehnică dura ceva, i-am comunicat prin minutul 75 ce trebuie să facă. Şi i-am scris pe un bileţel textul, pentru ca nu cumva să greşească.

- Cum credeţi că ar fi perceput astăzi un asemenea mesaj la adresa oaspeţilor?
- Nici nu vreau să mă gîndesc. Probabil că ar începe lumea să huiduie, să nu înţeleagă noţiunea de respect. Am nostalgia publicului civilizat.

6 ani a fost interzis Cristian Ţopescu la microfonul TVR. El a revenit în '89, cu ocazia finalei Cupei Campionilor, Steaua - AC Milan 0-4

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-23-2009, 05:05 PM
Mesaj: #644
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Robinson Zapata: "Fanii să-şi schimbe atitudinea!"

Columbianul Robinson Zapata e de părere că dacă fanii nu-şi vor întoarce faţa către echipă, Steaua nu va mai obţine performanţe.

Poate cel mai bun jucător al Stelei şi aseară, aşa cum a fost în toate meciurile de cînd a revenit ca titular în locul lui Tătăruşanu, Zapata a fost aplaudat la scenă deschisă de cei peste 10.000 de spectatori din Ghencea. A fost felicitat la final inclusiv de Roberto Carlos. După ce a ieşit de la cabine, columbianul a răspuns cu calm întrebărilor.

- Rufay, dezamăgit după înfrîngere?
- Păcat, mare păcat. Era un meci extrem de important pentru noi în economia grupei. Am pierdut şi asta nu e bine.

- Mai speri la calificare?
- Va trebui să cîştigăm tot de aici înainte pentru a prinde unul dintre primele două locuri. Va fi foarte greu.

"Stoichiţă ne-a zis să ne liniştim"
- Au o parte de vină şi spectatorii pentru că în loc de încurajări, au continuat contestările la adresa lui Becali?

- Nu ei sînt de vină pentru înfrîngere, că nu ei s-au aflat pe teren şi nu ei au jucat, ci noi, jucătorii. Totuşi, ca atmosfera în Ghencea să redevină cum a fost înainte şi echipei să-i fie bine şi să poată avea rezultate, trebuie ca ei să-şi schimbe atitudinea şi să fie total alături de Steaua.

- Ce v-a spus Stoichiţă în vestiar la final?
- Să ne liniştim pentru că avem un meci foarte, foarte important în campionat duminică, împotriva lui Rapid. Ne-a zis că trebuie să ne revenim pînă atunci.

- Crezi că Steaua a jucat prost sau bine?
- Eu zic că am făcut un meci destul de reuşit, dar degeaba dacă am pierdut. Am avut spaţii în multe momente ale jocului, dar n-am ştiut să profităm şi să marcăm.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-23-2009, 05:08 PM
Mesaj: #645
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Seara anti-Becali!

Chiar dacă măsurile au fost mai exigente ca niciodată, iar Steaua a adus în stadion 1.500 de pensionari, stundeţi şi elevi, patronul a fost pus la zid şi i s-a cerut să plece.

Agitaţia în Ghencea a început ieri cu 180 de minute înainte de startul partidei. Au urmat 5-6 ore halucinante în afara, în preajma şi în interiorul stadionului. Cu scene şi întîmplări desprinse parcă de dinainte de 1989.

Control la 300 de metri de stadion
Pentru prima oară la un meci al Stelei, suporterii nu erau lăsaţi să se apropie la mai puţin de 300-400 de metri de stadion dacă nu arătau tichetul şi buletinul. Filtrele erau amplasate în diverse zone de pe străzile şi aleile din Ghencea.

Cine n-are buletin nu intră!
După ce fanii ajungeau la poartă, trebuiau să prezinte biletul şi propriul buletin. Jandarmul ţinea cele două documente în mîini şi verifica dacă datele coincideau. Apoi, omul legii verifica dacă poza din buletin aparţinea respectivului fan.

Andrei Ionescu n-a fost lăsat în stadion!
Unul dintre cei care au căzut victimă procedurii dure de intrare a fost chiar un fotbalist al Stelei, Andrei Ionescu. Accidentat, el a venit îmbrăcat în civil şi, cum n-a avut la el buletinul, n-a fost lăsat să pătrundă decît după ce jandarmul şi stewardul s-au convins că joacă la Steaua. "Foarte bine i-au făcut, trebuia să se legitimeze, aşa cum am făcut şi eu", a declarat Becali.

Bodyguarzii lui Giovanni la intrare
Patronul Stelei şi-a făcut apariţia la stadion cu o oră înainte de meci. El a fost urmat de vărul său, Giovanni Becali. Acesta din urmă a adus la stadion mulţi bodyguarzi, care au fost lăsaţi să păzească intrarea dinspre tribuna oficială.

Gigi a stat cu loja închisă
Apariţia lui Becali în stadion i-a determinat pe cei din tribună să înceapă să-l înjure şi să-l fluiere. Toate geamurile lojelor erau deschise, dar la începutul meciului singura care nu avea "deschidere" spre tribune era cea a lui Becali, care a ordonat să fie închis geamul respectiv. A decis apoi să-şi deschidă loja la începutul reprizei secunde.

Muzică de la staţie pentru acoperirea scandărilor
Cum tribunele se populau din ce în ce mai mult, scandările prindeau şi mai mult contur. Motiv pentru organizatori să dea volumul muzicii mai tare la difuzorul staţiei de amplificare pentru a acoperi "tribunei".

Peluza Sud goală
Măsura interzicerii a lovit în plin în Peluza Sud. Dacă de obicei în acea zonă a stadionului stăteau minimum 1.000 de stelişti, aseară n-au mai fost decît vreo 80-90 de spectatori.

PRO - Steaua, CONTRA - Gigi
După ce arbitrul a fluierat startul partidei, stadionul s-a dezlănţuit împotriva lui Becali. Timp de 15-20 de minute s-a scandat doar împotriva patronului, după care spectatorii au început să-şi susţină şi echipa.

Cine a intrat gratuit pe Ghencea
Studenţi: 943
Pensionari: 331
Elevi: 323

Român din Anglia lăsat pe dinafară
Unul dintre suporterii Stelei care nu erau pe lista "interzişilor" şi care avea bilet de meci nu a fost lăsat să pătrundă pe stadion de către Jandarmerie. Motivul? Buletinul de Identitate nu conţinea aceleaşi date ca şi tichetul pentru că respectivul, stabilit în Anglia, rugase un prieten din Bucureşti să meargă la casele de tichete din Ghencea pentru a-i achiziţiona bilet.

Stoichiţă s-a luat de Bicfalvi
La mijlocul primei reprize, tehnicianul steliştilor l-a apostrofat serios pe Bicfalvi după ce acesta a greşit mai multe pase. "De ce nu joci mai repede? Nu-ţi mai fie frică!", i-a strigat acesta, după care s-a întors către fanii care îi cereau să-l scoată din teren pe mijlocaşul adus de la Jiul. "Atît poate, ce să-i fac eu?" a fost replica lui Lippi. Cu trei minute înainte de pauză, Bicfalvi a fost înlocuit de către Onicaş.

Interzişi şi la Urziceni!
Resemnaţi cu gîndul că n-au reuşit să intre la partida de aseară cu Fenerbahce, mulţi dintre cei 1.200 de fani interzişi au intenţionat să-şi procure bilet pentru un alt meci de cupă europeană. E vorba de întîlnirea Unirea Urziceni - Glasgow Rangers, programat pe 5 noiembrie în Ghencea. Respectivii au avut parte însă de o surpriză. Au intrat pe Internet ca să-şi ia bilet on-line, însă după ce şi-au introdus datele personale au fost refuzaţi de softul sistemului de ticketing al Stelei.

2.500 de turci
Aseară, pe Ghencea, echipa antrenată de Cristoph Daum a fost încurajată de nu mai puţin de 2.500 de oameni. Fanii lui Fener au strigat numele rivalilor Stelei din Ştefan cel Mare minute în şir, în timp ce suporterii roş-albaştrilor au răspuns cu: "Galata, Galata"! După cinci minute de la startul partidei, ultraşii turci au aprins mai multe torţe.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-23-2009, 05:11 PM
Mesaj: #646
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Mihai Stoichiţă: "Sînt dezamăgit"

Mihai Stoichiţă crede că roş-albaştrii nu meritau să piardă partida cu Fenerbachce.

- Domnule Stoichiţă, cum vi s-a părut meciul?
- Sînt dezamăgit de rezultat şi mai ales de faptul că ajungem în faţa porţii şi nu reuşim să introducem balonul în plasă. Trebuie să fim optimişti că vom rezolva pînă la urmă şi acest lucru, mai ales că, datorită rezultatului de la Tiraspol, calificarea încă se joacă.

- Era supărare mare la cabine?
- Jucătorii erau foarte supăraţi la finalul meciului, dar le-am spus să ridice capul sus, pentru că au fost egalii lui Fener. Am fost prea cruzi şi asta s-a văzut. În special jucătorii tineri au avut emoţii, care nu ar trebui să existe în astfel de meciuri

- Cu doar 3 minute înainte de pauză l-aţi schimbat pe Bicfalvi...
- Pe Eric l-am schimbat pentru că era depăşit de viteza de joc a turcilor şi deja avea un cartonaş galben. Atît el, cît şi Onicaş trebuie să-şi depăşească emoţiile şi să arate dorinţa aceea de victorie în toate partidele. Am încredere în ei şi îmi doresc ca de acum înainte să nu mai aibă teamă.

- Dar pe Szekely?
- Janos era lovit şi nu voiam să risc o accidentare mai gravă, mai ales că ne aşteaptă o partidă foarte grea duminică seară împotriva Rapidului.

- Fanii au continuat războiul cu cei din conducere...
- Suporterii parcă s-au mai apropiat puţin de echipă şi i-au încurajat pe băieţi în unele momente. Cred că dacă erau mai mult lîngă echipă ar fi ieşit mai bine. A fost însă o parte a publicului care a înjurat non-stop conducerea, dar aceia sînt neconcludenţi.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-24-2009, 05:47 PM
Mesaj: #647
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Bănel Nicoliţă: "Cu Rapid trebuie să jucăm cu mintea dacă vrem să învingem!"

Bănel Nicoliţă, mijlocaşul Stelei, crede că "roş-albaştrii" trebuie să evolueze inteligent duminică pentru a putea învinge Rapidul.

"Trebuie să jucăm cu mintea cu Rapid, să fim calculaţi şi să nu le dăm şansa să îşi creeze ocazii. Ştim că va fi un meci foarte greu, mai ales că nu vom avea suporterii alături de noi. Importante sînt însă cele trei puncte, nimic altceva. Toţi trebuie să dăm totul cu Rapidul şi să încercăm să ajungem pe primul loc cît mai repede", a spus Bănel Nicoliţă la GSP TV.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-24-2009, 05:52 PM
Mesaj: #648
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Jucătorii Stelei merg la teatru înainte de derby-ul cu Rapid

Jucătorii echipei Steaua, însoţiţi de preşedintele CA, Valeriu Argăseală, vor asista, astăzi, la piesa de teatru Poker, în regia lui Alexandru Tocilescu, care începe la ora 18.00, la Teatrul de Comedie.

Steaua joacă duminică, de la ora 20.00, în compania Rapidului, în derbiul etapei a XI-a a Ligii I, într-un meci ce se va disputa cu porţile închise. În urmă cu doi ani, jucătorii stelişti au mai mers la teatru, la piesa, Bani din cer, în regia lui Horaţiu Mălăele, tot la Teatrul de Comedie.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-24-2009, 05:55 PM
Mesaj: #649
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Ienei: "Steaua are mari probleme în linia de mijloc"

Fostul tehnician al trupei din Ghencea, Emerich Ienei, a prefaţat pentru stelisti.ro derby-ul de mâine, cu Rapid, şi a remarcat câteva lacune în linia mediană a echipei antrenate de Stoichiţă.

"Steaua are mari probleme în linia mediană. Pe lângă mijlocaşii nerefăcuţi gen Tănase sau Ovidiu Petre, nici ceilalţi nu au dat cel mai bun randament în ultima perioadă. Un exemplu elocvent este cazul lui Bicfalvi, înlocuit de Stoichiţă încă din prima repriză la meciul cu Fenerbahce", a declarat Emerich Ienei pentru stelisti.ro.

Referitor la derby-ul de mâine, ex-tehnicianul roş-albaştrilor a spus că "meciul este deschis oricărui rezultat, chiar dacă roş-albaştrii nu au mai învins Rapidul în Ghencea de şapte ani. Steliştii trebuie să fie foarte atenţi la Spadacio şi la Costin Lazăr. Aceştia sunt cei mai periculoşi rapidişti".

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-24-2009, 05:56 PM
Mesaj: #650
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Încăpăţînat

Mijlocaşul a luat decizia să poarte în meciul cu turcii o pereche de ghete care s-a dovedit a-i fi fatală şi din cauza căreia a fost scos din teren după 42 de minute.

Totul a pornit cu două ore înaintea meciului cu Fenerbahce, atunci cînd Bicfalvi (21 de ani) a decis de capul său ce ghete să încalţe, în loc să ia unele adecvate stării terenului de pe Ghencea. Consecinţele? Timp de 42 de minute, Eric şi-a menţinut cu greu echilibrul, alunecînd şi pierzîndu-şi constant din marcaj adversarul.

Fapt ce l-a enervat pe Stoichiţă, cel care l-a şi schimbat înainte de pauză cu Onicaş. "De ce nu ai jucat mai repede? De ce ţi-a fost frică?!", i-a reproşat "Lippi".

De altfel, surse apropiate echipei au dezvăluit că Bicfalvi a reuşit cu greu să se adune înainte de meci: "Era speriat, parcă atunci debuta la Steaua. Tremura tot! Nimeni nu a putut să înţeleagă ce se întîmplă cu el, iar asta s-a văzut şi pe teren".

2 ani şi 2 luni au trecut de la debutul lui Bicfalvi la Steaua, petrecut la meciul cu Farul (1-0) de pe 3 august 2007

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
Postează răspuns 


Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
31 Musafir(i)

Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut