Ştiri Unirea Alba-Iulia
10-05-2009, 07:35 PM
Mesaj: #91
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Unirea Alba-Iulia
Regretele lui Poverlovici
În minutul 80, la scorul de 2-1 pentru U Craiova, penalty-ul provocat de Poverlovici şi transformat de Florin Costea a închis practic jocul.
"N-am avut luciditate la acea fază şi l-am obstrucţionat inutil pe Badea. Sînt supărat foc şi îmi pare rău de greşeală, am fost total neinspirat. În acele momente controlam jocul şi poate nu pierdeam dacă nu era acel penalty", s-a scuzat Poverlovici. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
10-06-2009, 07:17 PM
Mesaj: #92
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Unirea Alba-Iulia
Goana după puncte...
Tehnicianul Unirii a programat primul antrenament al acestei săptămâni marţi la ora 16.00, iar aseară a fost prezent la Mioveni pentru a viziona partida dintre Internaţional Curtea de Argeş (n.a. viitorul adversar al albaiulienilor în Liga 1) şi FC Timişoara.
"Ne aşteaptă două jocuri extrem de grele cu Internaţional Curtea de Argeş pe teren propriu respectiv la Piatra Neamţ, partide din care trebuie să obţinem cât mai multe puncte. Normal că cel mai important joc pentru Unirea este cel cu Internaţional Curtea de Argeş şi ne dorim să câştigăm toate puncte puse în joc pentru că altă variantă nu există pentru noi. Despre parcursul de până acum al echipei ce să spun? Este foarte clar că primim extrem de multe goluri, dar ceea ce este şi mai grav este că le primim foarte uşor. Aşa s-a întâmplat, din nefericire, şi la Craiova unde am luat trei goluri pe faze lucrate de noi la şedinţele de pregătire premergătoare întâlnirii. Am lucrat cam 75 la sută din antrenamentele săptămânii trecute doar pe faza defensivă, dar în teren nu am reuşit să-l blocăm pe Fl. Costea. Sunt însă ferm convins că în scurt timp vom remedia şi aceste fisuri din defensivă şi atunci vom câştiga şi punctele de care avem atâta nevoie. Secretul jocului de fotbal este unul foarte simplu pentru că cu cât primeşti mai puţine goluri, cu atât aduni mai multe puncte. Nu trebuie să disperăm pentru că avem doar 8 puncte în clasament, deoarece simt că va veni şi vremea noastră în această ediţie de campionat", a punctat Adi Falub. Pauza competiţională benefică pentru "alb-negrii" Din cauza faptului că echipa naţională are programate în această perioadă două partide în cadrul preliminariilor Campionatului Mondial din 2010 din Africa de Sud, campionatul Ligii 1 s-a întrerupt până pe 17 octombrie. "Pentru noi este bine că s-a întrerupt campionatul deoarece jucătorii nou veniţi beneficiază de timp suplimentar pentru a se integra la echipă. Nu ştiu încă dacă vom juca sâmbătă un meci amical cu Universitatea Cluj, mai trebuie să vorbim cu ei în aceste zile şi să stabilim toate detaliile. Eu aş vrea ca meciul să se dispute la Alba Iulia pentru că în etapa viitoare a campionatelor Ligii 1 respectiv Ligii a 2-a, Unirea joacă acasă în vreme ce Clujul ar urma să evolueze în deplasare, dar rămâne de văzut", a declarat Falub. Altfel, tehncianul "alb-negrilor" din Cetatea Marii Uniri spune că până în iarnă nu se mai pune problema de a transfera vreun jucător la Alba Iulia. "Cel puţin până la finalul turului rămânem în această formulă, poate doar portarul Zdrâncă să mai intre în calcule. Lotul este valoros iar eu am deplină încredere că împreună cu jucătorii vom izbuti să luăm cât mai multe puncte în partea a doua a sezonului" a conchis Falub. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
10-06-2009, 07:18 PM
Mesaj: #93
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Unirea Alba-Iulia
FC Unirea Alba Iulia În zodia dezamăgirilor
Nou-promovata are probleme financiare. Marian Sarmeş a ameninţat cu plecarea
Impactul cu Liga I a fost pentru Cetatea Marii Unirii unul ce a atras după sine multiple probleme, primordiale fiind cele de ordin financiar. Fotbalul albaiulian a trăit în ultimii ani cu preponderenţă mulţumită fondurilor alocate de Consiliul local albaiulian şi Consiliul Judeţean Alba, dar odată cu promovarea în elită datele problemei s-au schimbat în proporţie covârşitoare, pretenţiile au crescut şi acum la mijlocul turului prim-divizionara a ajuns într-un moment de cotitură. FC Unirea a supravieţuit din vară doar datorită primei rate din drepturile de televiziune, încasărilor din jocurile interne şi sumelor venite de la 2 sponsori. Şi pe graficul cheltuielilor au fost trecute ratele contractuale pe lunile mai şi iunie, cantonamentul centralizat din Austria, banii pentru achiziţii, datorii la bugetul de stat, prime restante etc, cheltuindu-se aproximativ 700.000 euro. Preşedintele CA pune piciorul în prag Deşi FC Unirea are unul dintre cele mai mici bugete din elită, anunţând 2,5 milioane de euro pentru stagiunea în curs, în acest moment există dificultăţi majore pentru identificarea surselor de finanţare, în condiţiile în care autorităţile judeţene acuză din plin criza. Riscul ca datoriile să se adune, să preseze, l-a obligat pe Marian Sarmeş, preşedintele Consiliului de Administraţie a FC Unirea să pună piciorul în prag şi să ameninţe cu retragerea. "În ultimele 4 luni, n-am primit niciun sprijin pe plan local, ne-am descurcat cum am putut. Mă mir cum am rezistat până acum şi cât ne-am chinuit şi am tras de banii de la televiziune ca de elastic. Echipa e a oraşului, dar acum suntem singuri şi e nevoie de bani pentru a nu intra în colaps", a precizat Sarmeş. Oficialul unirist a intenţionat ca prin renunţarea personală la funcţia din cadrul clubului să reuşească să capacităţile autorităţile să se întoarcă spre FC Unirea. "Primăria a aprobat în primăvară alocarea a 25 de miliarde de lei vechi, din care echipa a primit numai jumătate. Până la urmă o să facem rost de bani, însă trebuie să ieşim din impas. Sunt dezamăgit de turnura luată, pentru că nu ni se spune clar ce se va întâmpla, primim doar promisiuni", a spus tranşant Sarmeş, care se bazează pe faptul că în viitorul apropiat Primăria municipiului va vira 5 miliarde de lei vechi. 300.000 euro datorii Din acest motiv al lipsei banilor s-au strâns restanţe totale cifrate la aproximativ 300.000 euro, între care 100.000 euro bonusul echipei pentru realizarea accederii în Liga I, jucătorii acceptând să-şi încaseze acest drept la încheierea turului, în momentul în care "alb-negrii" vor primi a doua tranşă din drepturile TV. Acestora se adaugă circa 80.000 euro la bugetul de stat şi alţi 120.000 de euro însemând prime restante, (pentru cele 5 puncte din luna august), comisoane către diverşi impresari (pentru transferul lui Bonacin) şi încă 20.000 euro - reprezentând bonusul de 50 euro/punct pentru fotbaliştii şi antrenorii care au părăsit Unirea în vară. "Cum banii o să ne descurcăm cumva, însă o altă decepţie vine de la punctele puţine acumulate. A trecut un sfert din campionat şi n-am adunat decât 8 puncte, aici e durerea mare. Din aceste motive a puţinătăţii banilor, în intersezon n-am izbutit să aducem la timpul potrivit fotbaliştii doriţi", a admis Sarmeş. Momentan prin conturile clubului bate vântul, iar la mijlocul acestei luni vine scadenţa altor drepturi, ratele contractuale şi primele pe luna septembrie, adunându-se încă alţi 80.000 euro. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
10-07-2009, 03:50 PM
Mesaj: #94
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Unirea Alba-Iulia
Conducerea i-a cerut lui Falub să rezolve situaţia portarului Cornel Cernea
Conducerea Unirii Alba Iulia i-a cerut antrenorului Adrian Falub să rezolve situaţia lui Cornel Cernea şi să decidă dacă mai contează sau nu pe goalkeeper, iar tehnicianul a afirmat că doar el va hotărî când e cazul să discute cu portarul cu care a avut un conflict.
"Noi l-am amendat pe Cernea cu 10% din valoaera contractului şi a trecut deja o lună de când el a fost exclus din lotul primei echipe şi se pregăteşte separat după incidentul de la partida cu Unirea Urziceni. Săptămâna aceasta aşteptăm ca Falub să poarte o discuţie decisivă cu el pentru a şti exact cum trebuie să procedăm în continuare", a declarat preşedintele CA al formaţiei, Marian Sarmeş. În replică, tehnicianul Adrian Falub a afirmat: "Doar eu voi decide dacă e cazul să discut cu Cernea, când va fi rechemat la antrenamentele echipei sau dacă şi când voi apela la serviciile sale pentru meciurile viitoare". Oficialul ardelenilor a mai spus că Adrian Falub este răspunzător pentru rezultatele echipei, însă nu se pune problema renunţării la serviciile sale: "Nu ar fi normal să intervenim în munca lui Falub, pentru că el răspunde de tot. Nu se pune problema să ne despărţim de el şi sunt sigur că vom reuşi să evităm retrogradarea la finalul actualei ediţii a Ligii I". În altă ordine de idei, Falub a renunţat la portarul Dan Zdrâncă, în vârstă de 28 de ani, care era liber de contract după despărţirea de Astra Ploieşti. Jucătorul a susţinut probe de joc la ardeleni pentru câteva zile, dar nu a fost păstrat în lot pentru că "nu se ridica la nivelul celorlalţi goalkeeperi". Unirea Alba Iulia va profita de pauza competiţională şi va juca în deplasare un meci amical cu divizionara secundă Universitatea Cluj, sâmbătă, de la ora 12:00. Formaţia din Alba Iulia ar fi vrut să dispute această partidă pe teren propriu, dar clujenii au insistat să se joace acasă la ei, pentru că în acest meci va fi prezentat oficial noul antrenor, Cristian Dulca. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
10-09-2009, 10:33 PM
Mesaj: #95
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Unirea Alba-Iulia
Rade se simte dator
Sârbul Veljovic aşteaptă cu nerăbdare meciul de peste 10 zile cu Internaţional. Motivul? Pentru echipa argeşeană joacă foştii săi colegi de la CFR Cluj, ivorienii "Ema" Kone şi Viera, buni prieteni de-ai săi.
Meciul de pe "Cetate" de sâmbăta viitoare va consemna un duel inedit între cei patru jucători împrumutaţi de CFR la Alba Iulia (Veljovic şi Vitinha) şi Piteşti (Kone şi Viera). Absent de la meciul cu Craiova, din pricina unei suspendări, sârbul vrea morţiş să-şi bată foştii colegi din Gruia, dar să şi înscrie, fiindcă simte că suporterii albaiulieni aşteptau mai mult de la el. "Vreau să-i bat pe Kone şi Viera tocmai fiindcă în afara gazonului sunt prieten foarte bun cu ei. Nu va fi uşor, fiindcă sunt jucători buni, mai ales Kone, care ne poate pune probleme mari în apărare. Sper totuşi ca eu să fiu cel care marchează decisiv, fiindcă am o datorie faţă de suporteri", a anunţat Veljovic, convins şi că Unirea poate câştiga şase puncte în următoarele două runde, în care întâlneşte pe Internaţional şi Ceahlăul. "Echipa este în creştere de la meci la meci şi sunt convins că putem face şase puncte în următoarele două etape. Cu două victorii consecutive putem ieşi din subsolul clasamentul", a mai spus atacantul sârb, căruia şi statistica îi dă fiori. Anul trecut, Unirea nu a câştigat decât un punct din cele două partide cu argeşenii, după un 3-3 pe "Cetate" şi un eşec la Piteşti (scor 0-1), la prima partidă cu Falub pe bancă. O şansă în plus pentru Unirea ar constitui-o eventuala absenţă din echipa oaspete a atacantului Lucian Itu, autorul tuturor celor patru goluri marcate de Internaţional în poarta alb-negrilor sezonul trecut. 1 gol a marcat Rade Veljovic pentru Unirea de când s-a transferat de la CFR Cluj, în partida de la Bistriţa, cu Gloria, din etapa a doua http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
10-09-2009, 10:39 PM
Mesaj: #96
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Unirea Alba-Iulia
"Nu suntem mulţumiţi de parcurs, trebuie să batem Internaţional"
Venit în vara anului 2006 la Alba Iulia, mijlocaşul aiudean Răzvan Dâlbea a cunoscut cea mai importantă performanţă a carierei când FC Unirea a izbutit promovarea în Liga I. Deşi în campionatele precedente s-a regăsit mai mereu în topul marcatorilor unirişti, câte 9 goluri în fiecare din ultimele 2 stagiuni, impactul cu elita a fost unul dificil şi pentru purtătorul tricoului cu numărul 5. Prestaţiile căpitanului unirist, debutant pe prima scenă, nu s-au ridicat întotdeauna la nivelul aşteptat, dar echipierul "alb-negrilor" a spsrt gheaţa în partida cu FC Vaslui punctând în premieră în eşalonul fruntaş.
"Sub nicio formă nu suntem mulţumiţi de numărul de puncte strâns în 9 etape. Situaţie nu-i disperată, dar ne apasă şi clasarea în subsol pe poziţia a 16-a. La «adevăr» nu stăm rău, însă e nevoie de 2 victorii la rând pentru a ieşi din zona minată", a spus fotbalistul care va împlini astăzi 28 ani, prilej pentru noi pde a-i ura lui Răzvan împlinirea tuturor dorinţelor. Oscilaţii majore "acasă"-"afară" Dâlbea e conştient că există discrepanţe evidente între prestaţiile albaiulienilor pe "Cetate" şi evoluţiile nesatisfăcătoare din jocurile externe, Unirea fiind ultima în ierarhia respectivă, cu un singur punct în 5 dispute. "Sunt oscilaţii evidente, dar nu găsim explicaţii. Apar erori, greşeli de organizare, primim foarte uşor goluri, de pildă, la Craiova l-am resuscitat şi pe Florin Costea. Nu căutăm scuze, a trecut un sfert de campionat şi nu ne mai permitem să invocăm lipsa de experienţă", a dezvăluit şeful din vestiar. Transferat de la Tricolorul Breaza contra sumei de 10.000 euro (în vară uniriştii l-au cedat pe Ghidia pentru încă 50 la sută din drepturile federative în cazul lui Dâlbea), echipierul ardelenilor susţine că următoarele 2 întâlniri, cu Internaţional Curtea de Argeş şi Ceahlăul Piatra Neamţ sunt decisive în economia turului. "Trebuie să fim mult mai concentraţi, întâlnim echipe apropiate în clasament şi pe care le considerăm valoric sub Unirea. Cu piteştenii vom avea un joc foarte dificil, sunt cu cuţitul la os, acolo jos, în lupta directă pentru supravieţuire", a comentat Dâlbea. Banii pe planul secund, cadou menţinerea în Liga I Titular în fiecare din cele 9 jocuri, bifând 757 de minute din cele 810 minute stagionale (înlocuit în 4 meciuri), Dâlbea a ţinut să-şi exprime punctul de vedere referitor la primele restante şi situaţia financiară precară a clubului. "Noi nu ne gândim la bani, ştim starea de fapt existentă la Unirea. Nu punem presiune pe club, trebuie să ne vedem de fotbal, să avem rezultate, să ieşim din subsol şi apoi luăm în discuţie problema banilor", a explicat "căpitanul" albaiulienilor. Cel mai frumos cadou la aniversarea personală ar fi pentru Răzvan: "Sănătate şi menţinerea în Liga I. Anul 2010 să mă găsească cu Unirea Alba Iulia tot pe prima scenă". http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
10-09-2009, 10:40 PM
Mesaj: #97
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Unirea Alba-Iulia
Uniriştii au cheltuit în Liga 1 în jur de 600.000 de euro!
Preşedintele Consiliului de Administraţie al Unirii spune că gruparea din Cetatea Marii Uniri a cheltuit până în prezent circa 600.000 de euro. "Din vară şi până în prezent am cheltuit aproximativ 600.000 de euro, bani proveniţi din drepturile TV, biletele de intrare la meciuri plus contribuţia sponsorilor. Pe această cale fac un apel înspre autorităţile locale să ne sprijine la fel cum au făcut-o anul trecut, chiar şi cu mai puţini bani decât în sezonul promovării şi ar fi bine pentru viitorul echipei. Este adevărat că am intenţionat să plec de la echipă, dar este extrem de uşor să părăseşti corabia la greu, însă cum scopul meu nu este acela de a distruge o muncă începută în urmă cu patru ani de zile am renunţat, cel puţin pentru moment, să fac acest pas", a afirmat Marian Sarmeş. Altfel, oficialul "alb-negrilor" a dezvăluit faptul că antrenorul Adi Falub are mână liberă la Unirea Alba Iulia.
"Nu se pune problema să-i impunem antrenorului jucătorii care să evolueze într-un meci sau altul. El este răspunzător pentru rezultatele obţinute de Unirea Alba Iulia şi nu ar fi normal să intervenim în forţă în munca lui pentru că i-am ştirbi din personalitate şi am tensiona relaţia foarte bună existentă între conducere, jucători şi staff tehnic. Oricum, nu se pune problema să renunţăm la serviciile lui şi sunt sigur că Unirea Alba Iulia va evita retrogradarea în actula ediţie de campionat", a declarat Sarmeş. 6 puncte în următoarele 2 meciuri! Preşedintele Consiliului de Administraţie al albaiulienilor crede că formaţia din Cetatea Marii Uniri poate acumula 20 de puncte până la finalul turului. "Avem 8 puncte după 9 runde şi după cum am jucat am fi meritat să avem cel puţin 10, dar asta este cu toate că antrenorul Adi Falub a schimbat mult în bine atitudinea şi calitatea jocului formaţiei noastre. Urmează 2 meciuri foarte, foarte importante, acasă cu Internaţional Curtea de Argeş respectiv la Piatra Neamţ cu Ceahlăul din care ne dorim 6 puncte. Am vorbit cu jucătorii, le-am transmis că atât ei cât şi staff-ul tehnci beneficiază de sprijinul nostru total şi necondiţionat şi au promis că vor încerca să câştige cele 2 întâlniri care urmează", a punctat Marian Sarmeş. Greu, dar nu imposibil. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
10-11-2009, 11:05 AM
(Acest mesaj a fost modificat ultima dată: 10-11-2009 11:06 AM de Sebi Raducu.)
Mesaj: #98
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Unirea Alba-Iulia
Unirea Alba Iulia-"U" Cluj 2-2, într-o partidă amicală
Unirea Alba Iulia a remizat, sâmbătă, cu gruparea din Liga a II-a, "U" Cluj, scor 2-2, într-o partidă amicală desfăşurată pe stadionul Cetate.
Gruparea Unirea Alba Iulia a deschis scorul în minutul 5, prin Florin Dan, şi l-a majorat în minutul 15, prin Costea. "U" Cluj a revenit în partea a doua a întâlnirii şi a redus diferenţa prin reuşita lui Dolha, din minutul 63, pentru ca în minutul 72, Băd să egaleze şi să stabilească scorul final. La meci au asistat aproximativ 500 de spectatori, dintre care 30 au format galeria grupării din Cluj. În meciul cu "U" Cluj, Adrian Falub a trimis pe teren următorul "11": Rotaru - Bălan, Poverlovici, Vujadinovic, Bucurică - Olah, Dâlbea, Fl. Dan, Cristea - Costea, Veljovic. Au mai intrat Selagea, Verdeş, Stoica, Bumbac, Ilie, Vitinha, I. Grozav, Gh. Grozav, Pepenar. Unirii Alba Iulia va mai disputa un amical marţi, pe stadionul Sănătatea din Cluj, de la ora14:00, tot contra grupării "U" Cluj. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
10-12-2009, 06:59 PM
Mesaj: #99
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Unirea Alba-Iulia
Nikola Vujadinovic dixit: "Piticul" Florentin Petre şi Rade Veljovic m-au sfătuit să vin la Alba Iulia!
Fundaşul central Nikola Vujadinovic (născut pe 31 iulie 1986 la Belgrad) a reprezentat cu siguranţă cel mai important transfer al verii la Unirea Alba Iulia şi doar prin prisma faptului că jucătorul a fost împrumutat în Cetatea Marii Uniri de echipa italiană Udinese din Serie A. "Am început fotbalul la Steaua Roşie Belgrad unde timp de 7 ani am fost coleg cu Rade (n.a. Veljovic) după care am mai evoluat la Zeta în Muntenegru, Radnicki Pirot, ŢSKA Sofia în Bulgaria şi Udinese în Italia, unde am fost rezervă în trei meciuri din sezonul trecut cu AS Roma, Reggina şi Inter", povesteşte longilinul apărător al trupei lui Falub.
Sârbul, care a jucat şi în naţionala Under 23 a Muntenegrului, "tata este muntenegrean deci aşa se explică faptul că am jucat pentru această ţară", spune că a vorbit foarte mult înainte de a alege Alba Iulia cu conaţionalul său Rade Veljovic, dar un "imbold" suplimentar pentru a semna cu Unirea l-a primit de la ex-dinamovistul Florentin Petre. "Cu Rade m-am sfătuit mult în ceea ce priveşte Unirea Alba Iulia, dar înainte de a semna am vorbit la telefon şi cu fostul meu coleg de la ŢSKA Sofia, cu care am luat campionatul în sezonul 2007-2008, Florentin Petre aflat acum în Cecenia la echipa Terek Groznâi. "Piticul" mi-a spus să merg la Alba Iulia şi să joc pentru că fotbalul românesc are calitate, l-am ascultat iar acum nu regret alegerea făcută", spune Vujadinovic, (foto, în dreapta) care poartă pe tricou numărul 13 la fel cu idolul său Nesta, de la AC Milan. Nu ar spune "NU" unei eventuale prelungiri a împrumutului la Alba Iulia Aflat de puţin timp în România, sârbul (n.a. dorit în mandatul lui Rednic şi de Dinamo dar acontat de Udinese pentru suma de 1 milion de euro) a învăţat câteva cuvinte în limba română, cuvinte menite în special să-l ajute pe terenul de joc. "Ştiu să spun ieşi afară, stânga, dreapta, las-o, lungă, sus, jos şi încet, încet, încep să învăţ şi limba voastră. Am mare noroc şi cu faptul că antrenorul Falub vorbeşte italiana iar toţi colegii mă ajută să mă integrez cât mai rapid în echipă. Împrumutul meu la Alba Iulia se termină în iunie 2010 şi de atunci mă reîntorc în Italia la Udinese, cu care am contract 5 ani de zile. Cine ştie, poate că şi în sezonul următor voi fi împrumutat la Alba Iulia dacă cele două cluburi se vor înţelege. Îmi place oraşul, colegii sunt extraordinari şi avem aici o echipă bună care mai mult ca sigur nu va retrograda în liga secundă", declară Vujadinovic, un fotbalist impresariat de tatăl său, Neboisa, care are drept hobby călătoriile. "Sunt fascinat de călătorii şi de geografie şi pot spune că am fost în toate ţările din Europa dar şi în Egipt. În iarnă voi merge la sora mea Iuliana (n.a. Nikola mai are alte două surori, Miliţa şi Emilia) care este stabilită în Australia şi cu acest prilej voi da o fugă şi până în Noua Zeelandă", a dezvăluit "plavul", un fan al mâncării italiene unde "nu doar pastele sunt formidabile ci şi peştele". 6 puncte cu Internaţional şi cu Ceahlăul! Optimist, aidoma bunului său prieten Rade Veljovic, stoperul "alb-negrilor" nici nu concepe ca Unirea Alba Iulia să nu câştige următoarele două partide din Liga 1. "Rade a spus că el dă două goluri cu Internaţional şi batem cu 3-1, eu îi doresc acest lucru dar vă mai promit ceva şi anume că învingem fără să primim gol. După aceea mergem la Piatra Neamţ şi câştigăm şi acolo dar tot fără să luăm gol. Echipa joacă un fotbal bun şi cu fiecare etapă care trece devenim tot mai puternici", a încheiat Nikola nu înainte de a pune punctul pe i: "În acest tur şi eu o să marchez un gol pentru Alba Iulia, un gol cu capul...". De urmărit! http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
10-12-2009, 06:59 PM
Mesaj: #100
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Unirea Alba-Iulia
Falub spune că "meciul cheie" al turului este cel cu Internaţional Curtea de Argeş
Antrenorul Unirii Alba Iulia, Adrian Falub, a declarat, luni, că partida cu Internaţional Curtea de Argeş este cea mai importantă din turul campionatului, deoarece ambele formaţii ocupă poziţii apropiate în clasamente şi au ca obiectiv evitarea retrogradării.
"Este fără doar şi poate meciul cheie al acestui campionat. Ne duelăm cu o contracandidată, vecină de clasament, pe care putem să o depăşim în cazul unei victorii. Cele trei puncte sunt foarte importante, sper să fim deştepţi şi să impunem ritmul partidei. Meciurile din sezonul trecut, în liga secundă, nu mai contează, echipele sunt schimbate. Trebuie să luăm exemplul Serbiei din meciul cu România în privinţa determinării, pentru că doar victoria contează", a spus Falub. Pentru partida cu formaţia argeşeană, Falub nu va putea conta pe serviciile fundaşului Constantin Bumbac, care s-a accidentat în timpul amicalului cu Universitatea Cluj. Partida dintre nou-promovatele Unirea Alba Iulia şi Internaţional Curtea de Argeş se va disputa vineri, la ora 15:00. În clasament, gazdele ocupă locul 16, cu opt puncte, în timp ce argeşenii se află pe poziţia a 15-a, cu nouă puncte. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
|
Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
8 Musafir(i)
8 Musafir(i)
Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut