Ştiri Unirea Urziceni
12-28-2009, 01:31 PM
Mesaj: #400
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Unirea Urziceni
Apostol: "Lumea ne cântă Prohodul, dar nu se va instala colapsul, se poate şi fără Petrescu"
Mijlocaşul Unirii Urziceni, Iulian Apostol, a declarat, duminică, că plecarea lui Dan Petrescu de la echipă nu este echivalentă cu dispariţia performanţelor de la gruparea ialomiţeană, deoarece oricine poate fi înlocuit.
"Mă bucur că lumea ne cântă Prohodul, asta înseamnă că se dorea să se întâmple ceva rău la echipa noastră, dar la Unirea Urziceni nu se va instala colapsul, pentru că aici este un grup unit, care uită de probleme odată ce a intrat în vestiar. Trebuie să arătăm că se poate şi fără Dan Petrescu, pentru că îmi amintesc că spunea că oricine poate fi înlocui", a spus Iulian Apostol. Internaţionalul român spune că plecarea lui Petrescu lasă un gol imens: "Simt că s-a rupt ceva la echipă, dar e normal, pentru că pleacă cel care era comandantul, cel care punea lucrurile la punct şi care era respectat de toţi. Cu toate acestea, îmi doresc să facem în continuare o figură frumoasă şi dacă luăm campionatul, un mare merit îl va avea şi Dan Petrescu, indiferent cine va fi în locul său". "Ne pare foarte rău de această despărţire şi cred că doar timpul va arăta în ce măsură ne-a afectat psihic acest episod, pentru că fiecare jucător are personalitatea sa. Nu ştiu dacă alt antrenor, cu acelaşi grup de jucători, putea realiza performanţele pe care le-a atins Petrescu. La finalul campionatului vom putea spune ce efect a avut plecarea lui Mister", a completat Iulian Apostol. În ceea ce priveşte viitorul echipei din Bărăgan, mijlocaşul campioanei României a opinat: "Dan Petrescu mi-a deschis apetitul pentru trofee, şi atunci când ai performanţe, îţi doreşti din ce în ce mai mult să obţii rezultate şi mai bune. Oricine va veni, obiectivul nostru va fi câştigarea campionatului". Întrebat dacă este posibil ca Dan Petrescu să se răzgândească, Iulian Apostol a declarat: "Din păcate, nu cred că noi, jucătorii, îl mai putem îndupleca să nu plece, mai ales că a bătut palma cu cei din conducere. Poate dacă am fi aflat mai devreme, am fi putut face ceva, aşa însă, e foarte greu". Atacantul Marius Bilaşco nu îşi poate imagina Unirea Urziceni fără antrenorul care a transformat-o dintr-o echipă care se lupta pentru evitarea retrogradării într-una care a fost foarte aproape de calificarea în optimile de finală ale Ligii Campionilor. "Sper în continuare ca el să rămână, poate se răzgândeşte şi vreau să cred că este posibil orice. Nu-mi pot imagina reunirea fără el lângă noi. Ar fi frumos un scenariu în care Dan Petrescu să anunţe la conferinţa de presă că s-a decis să rămână lângă echipă până la finalul returului. Oricum va fi, o echipă campioană poate fi antrenată numai de un antrenor campion, care a avut rezultate", a spus Bilaşco. Dan Petrescu a demisionat, sâmbătă, din funcţia de antrenor principal al campioanei României, Unirea Urziceni, iar luni îşi va rezilia contractul cu formaţia ialomiţeană. Dan Petrescu a preluat Unirea Urziceni în 2006, iar de atunci a reuşit o calificarea în Liga Europa, o calificare în finala Cupei României şi a câştigat titlul de campioană în 2009. Fostul internaţional în vârstă de 42 de ani a condus gruparea din Bărăgan în 110 meciuri în Liga I, înregistrând 56 de victorii, 32 de remize şi 22 de eşecuri. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
|
Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
126 Musafir(i)
126 Musafir(i)
Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut