Ştiri Unirea Urziceni
12-28-2009, 01:16 PM
Mesaj: #391
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Unirea Urziceni
"Acum o oră, Dan era încă antrenorul Urziceniului, aşa mi-a spus"
Fostul internaţional Gică Popescu refuză să confirme demisia lui Dan Petrescu de la Unirea Urziceni şi spune că există posibilitatea ca prietenul său să continue pe banca grupării ialomiţene.
"Din cîte ştiu, Dan este în continuare antrenorul Urziceniului. Acum o oră, cînd m-am despărţit de el, era încă tehnicianul echipei campioane. Să aşteptăm pînă luni, ar trebui să avem răbdare să apară documentul oficial. Nu ştiu dacă e logic să se facă astfel de comentarii într-o situaţie ipotetică, normal ar fi să tratăm totul cu foarte mare atenţie", a spus Popescu la sportro. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
12-28-2009, 01:19 PM
Mesaj: #392
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Unirea Urziceni
Bergodi: "Petrescu a plecat? Mama mia, ce surpriză!"
Fostul antrenor al Stelei Cristiano Bergodi se declară surprins de hotărîrea lui Dan Petrescu de a părăsi Unirea Urziceni şi nu exclude varianta de a reveni în Liga I.
"Mama mia! Şi-a dat demisia? E o surpriză mare şi pentru mine! Probabil are o ofertă importantă din străinătate, nu e nebun să lase o muncă atît de consistentă degeaba! Am zis mereu că mi-ar plăcea să revin în România, am făcut o muncă bună la toate echipele la care am fost, deci nu cred că aş spune nu negocierilor", a spus Bergodi la sportro. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
12-28-2009, 01:19 PM
Mesaj: #393
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Unirea Urziceni
Galamaz: "'Sîntem în stare de şoc, abia ne găsim cuvintele!"
Căpitanul Unirii Urziceni, Geroge Galamaz, spune că atît el, cît şi colegii săi, sînt în stare de şoc după ce au aflat că Dan Petrescu nu va mai rămîne la conducerea tehnică a campioanei.
"Dacă a spus patronul nostru că Dan Petrescu nu mai e antrenorul echipei, înseamnă că aşa e. Sîntem în stare de şoc, ne găsim foarte greu cuvintele. Nu pot să mă pun în pielea lui Dan Petrescu, el ştie cel mai bine de ce a luat decizia pe care a luat-o, nu noi sîntem cei care ar trebui să comenteze asta", a spus Galamaz la sportro. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
12-28-2009, 01:21 PM
Mesaj: #394
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Unirea Urziceni
Bordeanu: "MM are ochi la antrenori, am încredere în el"
Fundaşul Unirii Urziceni Valeriu Bordeanu a comentat demisia lui Dan Petrescu din funcţia de antrenor al campioanei şi se arată încrezător în capacitatea managerului Mihai Stoica de a-i găsi un înlocuitor pe măsură tehnicianului.
"Avem încredere în managerul nostru, Mihai Stoica are ochi la antrenori şi sînt sigur că va găsi o soluţie cît mai bună pentru ca noi să continuăm pe un drum bun. Dan Petrescu nu ne-a dat de înţeles că ar vrea să plece, e un moment foarte greu pentru toţi cei de la club. Nu am fi putut să realizăm nimic fără el, dar nici el nu ar mai fi avut aceste performanţe deosebite fără noi, eram o echipă şi e greu cînd cineva alege să o părăsească", a spus Bordeanu la sportro. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
12-28-2009, 01:24 PM
Mesaj: #395
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Unirea Urziceni
Narcis Răducan: "Ar putea fi benefică această despărţire pentru ambele părţi"
Directorul sportiv al echipei Unirea Urziceni, Narcis Răducan, a comentat demisia lui Dan Petrescu din funcţia de tehnician al echipei ialomiţene, spunînd că regretă foarte mult despărţirea de tehnicianul care a adus cele mai mari performanţe la Unirea.
"Vor fi destule comentarii după acest eveniment, dar plecarea lui Dan Petrescu nu înseamnă declinul echipei. După sistemul implementat de Dan, un antrenor bine pregătit ar putea duce mai departe munca sa. Jucătorii nu aveau nici o idee de această decizie, ar fi fost cea mai proastă idee să le spunem şi lor şi să îi neliniştim. Trebuie să arătăm că putem face faţă acestei schimbări, iar Dan Petrescu poate demonstra că poate repeta performanţele şi în altă parte. Îmi este foarte greu şi mie, pentru că am lucrat numai cu Dan Petrescu. O să încercăm să aducem un antenor la un nivel la fel de înalt, pentru că acum avem un renume pe care tebuie să-l apărăm", a spus Narcis Răducan la televiziunea Sportro. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
12-28-2009, 01:26 PM
Mesaj: #396
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Unirea Urziceni
Gabi Balint: "Era momentul cel mai bun ca Dan să plece de la Unirea"
Fostul tehnician al echipei Poli Timişoara, Gabi Balint, a comentat demisia prietenului său, Dan Petrescu, de pe banca tehnică a Unirii Urziceni, spunînd că "Bursucul" a luat o decizie foarte bună.
"Auzisem nişte zvonuri şi poate mă aşteptam. Dan şi-a ales foarte bine momentul, are oferte foarte multe şi cred că poate semna cu o echipă puternică. Pentru Unirea nu e chiar atît de bine, pentru că noul tehnician va trebui să continue cel puţin pînă în vară pe aceeaşi notă. Era un risc pentru Dan dacă mai rămînea, pentru că nu ştiu dacă ar fi putut repeta performanţele şi ar fi pierdut din imaginea pe care şi-a creat-o. Bănuiesc totuşi că are oferte, altfel nu ar fi luat această decizie. Acum el e pus să aleagă între bani şi campionate puternice. Eu sper că se va orienta spre campionatele din vest. Acum performanţele sînt mai importante decît banii", a spus Gabi Balint la televiziunea Sportro. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
12-28-2009, 01:28 PM
Mesaj: #397
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Unirea Urziceni
AFP scrie despre demisia lui Dan Petrescu, "arhitectul din spatele succesului incredibil" al Unirii
Agenţia France Presse scrie despre demisia lui Dan Petrescu de la Unirea Urziceni, apreciind că antrenorul român a fost "arhitectul din spatele succesului remarcabil al echipei".
AFP menţionează că Petrescu "a condus clubul din micul oraş cu un stadion de 7.000 de locuri către titlul de campion sezonul trecut". Agenţia de presă mai scrie că Urziceni a terminat pe locul al treilea în grupa din Champions League şi că urmează să joace în primăvară cu Liverpool în Europa League. AFP citează şi declaraţia dată de Mihai Stoica la GSP TV: "Vom vedea ce antrenori sînt disponibili şi vom încerca să angajăm un antrenor străin". http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
12-28-2009, 01:29 PM
Mesaj: #398
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Unirea Urziceni
Realizările lui Dan Petrescu în 3 ani pe banca Unirii Urziceni!
Dan Petrescu o va părăsi în această iarnă pe Unirea Urziceni după 3 ani de la instalarea sa pe banca tehnică a grupării ialomiţene. Dacă la început părea doar o simplă rampă de relansare în cariera de antrenor pentru fostul component al Generaţiei de Aur, care mai avusese experienţe nu foarte reuşite la Rapid sau Sportul Studenţesc, Unirea a căpătat în timp o importanţă mult mai mare pentru "Bursuc".
Convins că poate realiza în Bărăgan o trupă puternică, Dan Petrescu a clădit pas cu pas formaţia care avea să cucerească titlul în anul 2009 şi care a avut cel mai bun parcurs din istorie al unei grupări româneşti în grupele Ligii Campionilor. Deşi dorinţa sa cea mai mare, mărturisită în dese rînduri, era aceea de a antrena în Premier League, locul unde managerii fac totul, el l-a luat alături pe Mihai Stoica, care a preluat sarcinile legate de administrarea treburilor interne ale echipei. Începutul Debutul pe banca Unirii, în etapa a 10-a a sezonului 2006-2007, nu a fost unul grozav pentru Dan Petrescu, care a început cu un eşec pe teren propriu în faţa Universităţii Craiova (1-2). A urmat apoi deplasarea de la UTA, încheiată de asemenea cu o înfrîngere (0-1). Primul succes a venit însă repede, în runda cu numărul 12, 1-0 în faţa lui FC Vaslui. Nu a durat foarte mult nici pînă la întîiul rezultat notabil, 1-1 contra lui Dinamo, echipă care avea să cucerească titlul al finalul acelui sezon, însă pînă atunci, ialomiţenii au trebuit să îndure înfrîngerile în faţa celorlalţi granzi bucureşteni, Steaua (0-3) şi Rapid (0-1). La finalul sezonului, Unirea Urziceni s-a clasat a 10-a, cu 47 de puncte, la 30 de lungimi de lider, Dan Petrescu obţinînd pe banca noii sale echipe 47 la sută dintre punctele puse în joc. După un sezon de acomodare, "Bursucul" a avut o vară la dispoziţie pentru a-şi întări trupa şi a-şi face mai bine înţelese planurile tehnico-tactice. A achiziţionat doar jucători low-cost sau refuzaţi de alte echipe şi şi-a continuat munca neperturbat. Finalul stagiunii 2007-2008 a adus o finală de Cupă pentru gruparea ialomiţeană în faţa echipei CFR Cluj, însă elevii lui Dan Petrescu nu i-au putut opri pe ardeleni din drumul către obţinerea eventului, pierzînd cu 2-1. În campionat, echipa fostului mare fundaş al naţionalei şi al lui Chelsea a înregistrat un progres evident, clasîndu-se a 5-a, cu 61 de puncte, adică un procentaj de 59 la sută. După o nouă pregătire de vară minuţioasă, Petrescu era decis să împingă mai departe limitele echipei sale. Şi a reuşit! În primă fază, a urcat Unirea pe locul secund al clasamentului la încheierea primei părţi a campionatului, la un punct de Dinamo, performanţă pentru care a fost recompensat cu titlul de antrenor al anului 2008 în Ancheta Gazetei Sporturilor. Însă nu era nici pe departe ultimul cartuş. Echipa lui Dan Petrescu a adunat punct cu punct pînă cu 3 etape înainte de final, cînd se prefigura o surpriză imensă. Dinamo, marea favorită de pînă atunci, se vedea ameninţată de Poli Timişoara şi Unirea Urziceni în cursa ei pentru titlu. Iar dintre acestea trei, echipa lui Dan Petrescu a ieşit cîştigătoare, deşi finalul de sezon a fost unul incendiar, cu meciuri chiar în compania adversarelor la supremaţia Ligii I. Pe care însă le-a cîştigat: 1-0 cu Dinamo şi 2-1 cu Poli Timişoara. În epilogul disputat contra Stelei, ialomiţenii mai aveau nevoie de doar un punct, pe care l-au şi obţinut de altfel, după o reuşită superbă a lui Raul Rusescu. 1-1 şi , surpriză sau nu, titlul ajungea în premieră în Bărăgan. Procentajul punctelor obţinute la finalul stagiunii: 68 la sută. Ca bonus al evoluţiei magistrale a trupei lui Dan Petrescu din sezonul 2008-2009, în următoarea stagiune Bilaşco şi compania urmau să joace direct în grupele Ligii Campionilor, performanţă la care probabil mulţi dintre jucătorii Unirii Urziceni nici nu sperau pînă în urmă cu cîteva luni. Dar pentru asta, au fost aduse şi întăriri demne de cea mai puternică întrecere a lumii. Campioana i-a transferat pe Vasile Maftei (Rapid) şi Sorin Paraschiv (Rimini), doi jucători cu experienţă în competiţiile internaţionale şi astfel se spera la un parcurs onorabil în faţa granzilor Europei. A ieşit însă chiar mai bine de atît, Unirea Urziceni terminînd a treia, cu 8 puncte, ditr-o serie cu Stuttgart, Sevilla şi Rangers. De asemenea, aflaţi la un pas de primăvara Champions League, ialomiţenii au trebuit să se "consoleze" doar cu o participare în 16-imile Europa League, fiind singura reprezentantă a României între primele 16 formaţii ale celui de-al doilea eşalon valoric continental. În campionat, Dan Petrescu şi-a cocoţat din nou echipa pe podium, încheind turul de campionat pe locul secund, cu 31 de puncte, la egalitate cu liderul CFR Cluj. Începutul de an 2010 nu-l va mai găsi însă pe "Bursuc" pe banca tehnică a ialomiţenilor, acesta încheindu-şi contractul după ce nu a primit asigurările că-şi va putea păstra măcar intactă echipa în perpectiva dublei cu Liverpool din Europa League şi a returului Ligii I. Rămîn însă performanţele unice pentru fotbalul românesc şi regretele că nu vom şti dacă munca începută de fostul internaţional la micuţul club din Urziceni şi-a atins apogeul. Performanţele lui Dan Petrescu ca antrenor al Unirii Urziceni: - un titlu de campion - 8 puncte în Liga Campionilor, cea mai bună performanţă a unei echipe româneşti - o calificare în primăvara Europa League - o finală de Cupă - două distincţii de "Cel mai bun Antrenor al anului" în Ancheta GSP http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
12-28-2009, 01:30 PM
Mesaj: #399
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Unirea Urziceni
Stanciu: "Petrescu foloseşte Moscova doar ca aeroport de tranzit, nu ajunge la Dinamo!"
Agentul FIFA Daniel Stanciu a comentat demisia lui Dan Petrescu din funcţia de antrenor al Unirii Urziceni şi lasă să se înţeleagă că nu tehnicianul va alege una dintre propunerile pe care le are din Rusia sau Arabia Saudită.
"Era normal ca Dan Petrescu să fie dorit după performanţele pe care le-a avut cu Unirea în campionat şi în Liga Campionilor. A avut oferte importante din Arabia Saudită şi din Emirate, foarte tentante din punct de vedere financiar, dar nu s-a concretizat nimic. Mîine se va anunţa rezilierea contractului pe cale amiabilă între Dan Petrescu şi Unirea, cred că ambele părţi au avut de cîştigat din această colaborare. Trăim o perioadă mai grea din punct de vedere economic, orice propunere financiară tentantă e greu de refuzat. Mă gîndesc că Dan va alege una dintre ofertele pe care le are din Rusia sau din Arabia Saudită. Nu va ajunge la Dinamo Moscova, va folosi capitala Rusiei doar ca aeroport de tranzit", a spus Stanciu la sportro. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
12-28-2009, 01:31 PM
Mesaj: #400
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Unirea Urziceni
Apostol: "Lumea ne cântă Prohodul, dar nu se va instala colapsul, se poate şi fără Petrescu"
Mijlocaşul Unirii Urziceni, Iulian Apostol, a declarat, duminică, că plecarea lui Dan Petrescu de la echipă nu este echivalentă cu dispariţia performanţelor de la gruparea ialomiţeană, deoarece oricine poate fi înlocuit.
"Mă bucur că lumea ne cântă Prohodul, asta înseamnă că se dorea să se întâmple ceva rău la echipa noastră, dar la Unirea Urziceni nu se va instala colapsul, pentru că aici este un grup unit, care uită de probleme odată ce a intrat în vestiar. Trebuie să arătăm că se poate şi fără Dan Petrescu, pentru că îmi amintesc că spunea că oricine poate fi înlocui", a spus Iulian Apostol. Internaţionalul român spune că plecarea lui Petrescu lasă un gol imens: "Simt că s-a rupt ceva la echipă, dar e normal, pentru că pleacă cel care era comandantul, cel care punea lucrurile la punct şi care era respectat de toţi. Cu toate acestea, îmi doresc să facem în continuare o figură frumoasă şi dacă luăm campionatul, un mare merit îl va avea şi Dan Petrescu, indiferent cine va fi în locul său". "Ne pare foarte rău de această despărţire şi cred că doar timpul va arăta în ce măsură ne-a afectat psihic acest episod, pentru că fiecare jucător are personalitatea sa. Nu ştiu dacă alt antrenor, cu acelaşi grup de jucători, putea realiza performanţele pe care le-a atins Petrescu. La finalul campionatului vom putea spune ce efect a avut plecarea lui Mister", a completat Iulian Apostol. În ceea ce priveşte viitorul echipei din Bărăgan, mijlocaşul campioanei României a opinat: "Dan Petrescu mi-a deschis apetitul pentru trofee, şi atunci când ai performanţe, îţi doreşti din ce în ce mai mult să obţii rezultate şi mai bune. Oricine va veni, obiectivul nostru va fi câştigarea campionatului". Întrebat dacă este posibil ca Dan Petrescu să se răzgândească, Iulian Apostol a declarat: "Din păcate, nu cred că noi, jucătorii, îl mai putem îndupleca să nu plece, mai ales că a bătut palma cu cei din conducere. Poate dacă am fi aflat mai devreme, am fi putut face ceva, aşa însă, e foarte greu". Atacantul Marius Bilaşco nu îşi poate imagina Unirea Urziceni fără antrenorul care a transformat-o dintr-o echipă care se lupta pentru evitarea retrogradării într-una care a fost foarte aproape de calificarea în optimile de finală ale Ligii Campionilor. "Sper în continuare ca el să rămână, poate se răzgândeşte şi vreau să cred că este posibil orice. Nu-mi pot imagina reunirea fără el lângă noi. Ar fi frumos un scenariu în care Dan Petrescu să anunţe la conferinţa de presă că s-a decis să rămână lângă echipă până la finalul returului. Oricum va fi, o echipă campioană poate fi antrenată numai de un antrenor campion, care a avut rezultate", a spus Bilaşco. Dan Petrescu a demisionat, sâmbătă, din funcţia de antrenor principal al campioanei României, Unirea Urziceni, iar luni îşi va rezilia contractul cu formaţia ialomiţeană. Dan Petrescu a preluat Unirea Urziceni în 2006, iar de atunci a reuşit o calificarea în Liga Europa, o calificare în finala Cupei României şi a câştigat titlul de campioană în 2009. Fostul internaţional în vârstă de 42 de ani a condus gruparea din Bărăgan în 110 meciuri în Liga I, înregistrând 56 de victorii, 32 de remize şi 22 de eşecuri. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
|
Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
81 Musafir(i)
81 Musafir(i)
Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut